Poza preferata din aceasta zi

joi, 29 ianuarie 2015

Îngeri și demoni. Capitolul 4- Oare îl mai plac pe Jake?


Telefonul îmi vibrează semn că mama a văzut mesajul şi mi-a dat un răspuns: 'Îmi pare rău scumpo, dar sâmbătă e acea adunare a tatălui tău de care ţi-am vorbit. Iar duminică, am programare la salon.Poate altă dată! Te iubesc!'
La naiba cu iubirea ei! Nu şi-a făcut niciodată timp pentru mine, de ce am crezut că o va face acum? Cred că aştepta de mult timp momentul ăsta, în care eu nu am să-i mai stau pe cap. În ciuda înjurăturilor pe care vreau să le i spun, îi trimit un mersaj scurt cu un simplu: 'Şi eu te iubesc!' . Mi se putea citi dezamăgirea şi nervii pe faţa mea. Propria mamă -.-

Jorge: Da' cine-i supărat azi? -cu un ton jucăuş-
Eu: Jorge, tu lipseai acum! -ridicându-mi capul dramatic-

El se duce de-alungul gardului şi intră în grădina mea pe o portiţă. Nu ştiam de poarta aia emoticon confused_rev Mă ridic în şezut pe bancă, dându-i cale liberă să se aşeze lângă mine. Aşa a şi făcut. S-a apropiat încet de bancă, iar parfumul lui mi-au invadat nările.

Eu: De când e poarta aia acolo? -arătând spre acel loc-
Jorge: Dintotdeauna! -spune el, privind oriunde, dar nu în ochii mei-
Eu: De când locuieşti aici? -căutându-i privirea-
Jorge: De când eram mic. -răspunsurile lui seci mă omoară emoticon upset Vreau să aflu mai multe. Sigur ceva îl include şi pe Jake- Haide să-ţi arăt ceva!-continuă acesta-
Se ridică de pe bancă, întinzându-mi mâna. Îmi întind şi eu mâna, astfel ca el să o poată cuprinde. Mă trage uşor în sus pentru a mă ridica. Acum suntem la acelaşi nivel emoticon kiki
Vreau să îmi retrag mâna dar se pare că el nu vrea asta. Strânsoarea lui devine mai puternică şi sunt obligată să stau cu el de mână.

Jorge: Nu te teme, nu muşc! -privind înainte-
Eu: Unde mergem? Totuşi, suntem în grădina casei mele emoticon confused_rev
Jorge: Tu chiar nu ai explorat curtea asta minunată, nu? -întorcându-şi privirea spre a mea-

Mă pierd în privirea lui şi uit să îi răspund la întrebare. Parcă îi văd trecutul în ochii lui negrii, din cauza umbrei. Ochii lui nu arată nici-o emoţie. Văd doar reflexia mea.
Jorge: Am ceva pe faţă? emoticon confused_rev
Eu: Nu :))) Să înţeleg că tu cunoşti şi curtea mea? -îndepărtându-mi privirea-
Jorge: Când aveam 10 ani, gardul ăsta nu era. Obişnuiam să mă duc în mica cabană de acolo. -arătând spre o magazie din lemn-
Eu: Ce e acolo?
Jorge: Înăuntru e o bancă, îmi petrece am timpul în care eram supărat sau trist. Deci, mai tot timpul. Doar Marco mai ştie de asta.

Când am auzit ultima propoziţie, inima mai avea puţin şi îmi sărea din piept. Mă simt diferit cu el, acum. Vrea să îmi arate ceva ce ţine de partea lui sentimentală? S-a schimbat?

Eu: Doar Marco?
El aprobă din cap şi îmi strânge mâna deja transpirată. Mă trage înăuntru după el şi ne aşezăm pe bancă. Mâna lui se retrage şi rămânem tăcuţi.

Eu: E aşa... linişte.
Jorge: Da.
Eu: Cred că te relaxezi aici. -nu ştiam cum să conversez cu el-
Jorge: Eu nu mă relaxez niciodată.-îmi răspunde sec-
Eu: Ooh, scuze... atunci, de ce vii aici?
Jorge: Sunt în siguranţă. Mergem? -spune ridicându-se şi întinzându-mi din nou mâna-
Eu: Da.-ridicându-mă şi prizându-l de mâna lui caldă-

Ştiam că nu îmi va da drumul la mână aşa că nici nu am încercat să mi-o retrag. Ne îndreptăm înapoi spre stejarul bătrân când mă întreb...

Eu: Ce fac părinţii tăi?
El îşi retrage puternic mână şi îmi aruncă o privire furioasă şi ucigătoare.
Jorge: Nu mă intereasează cum nu ar trebui să te intereseze pe tine.-vocea lui sunând altfel-
Eu: Scuze!
El nu mai zice nimic şi trânteşte poarta pe care a venit lăsându-mă singură sub ploaia de frunze a stejarului.

Mă aşez din nou pe bancă şi realizez ceea ce tocmai s-a întâmplat. A venit aici aşa de îndrăzneţ şi calm şi a plecat trântind poarta emoticon upset
O mână se aşează pe umărul meu şi realizez că e Lodo. Fata asta vrea să mă sperie din nou O_O

Lodo: Hei! Eşti bine? -aşezându-se lângă mine-
Eu: Da. De ce?
Lodo: L-am văzut pe Jorge venind furios de la tine şi am crezut că ţi-a făcut ceva. emoticon confused_rev
Eu: Mi-a făcut deja destule emoticon unsure
Lodo: Credeam că a făcut ceva mai rău O_O
Eu: Mnu... Doar mi-a arătat locul unde îşi petrecea timpul.
Lodo: Te-a dus acolo?! emoticon gasp Pe mine niciodată nu m-a lăsat să mă duc acolo. Rareori l-a lăsat pe Marco când era foarte trist emoticon frown
Eu: Şi eu sunt la fel de uimită ca tine emoticon confused_rev A venit zâmbind comportându-se de parcă ar fi cel mai bun prieten al meu , sau chiar mai mult, şi a plecat nervos trântind nenorocita aia de poartă! emoticon upset -ţipând-
Lodo: Wow O_O S-a comportat ca un prieten? O_O -făcând ochii mari-
Eu : Şi eu sunt la fel de mirată ca tine.
Lodo: Ce ai vrut să spui prin 'sau chiar mai mult' ?
Eu: Pur şi simplu, se comporta de parcă eram doar noi doi pe lume, dar ochii lui trădau lumea noastră imaginară emoticon frown
Lodo: Cred că Jorge a fost răpit de extratereştri O_O Nu s-a comportat aşa cu nimeni!
Eu: Eh, vrea doar să mă enerveze emoticon upset
Lodo: Te las... poate vrei să fii singură!
Eu: emoticon confused_rev
Lodo: Pa! emoticon colonthree

M-am ridicat şi eu, apoi am intrat în casă. Pe canapeaua din living era Jake O_O Ce e cu atâţia oameni azi? emoticon upset

Jake-ridicându-se: Martina! Scuze că am intrat aşa doar că... am venit să îţi zic ceva urgent! emoticon frown
Eu: Ce vrei Jake?

>>Din perspectiva Lodovicăi>>

Intru în casă văzându-l pe Jorge coborând scările.

Eu-punându-i mâna pe frunte: Eşti bine? emoticon confused_rev
Jorge: Da... emoticon confused_rev
Eu: Ce s-a întâmplat cu Martina?
Jorge: Nimic.-dându-mi mâna de pe fruntea lui-
Eu: Ştiu ce ai făcut. O... o placi? emoticon colonthree
Jorge: Nu. ducându-se la uşă-
Eu: Unde pleci?
Jorge: Am treabă.
Eu: De ce te-ai comportat aşa cu Martina şi ce treabă ai? emoticon upset -ţipând-
Jorge: O protejez! -serios-
Eu: Protejezi? emoticon confused_rev Tu? :)))) -râzând-
Jorge: Pfff!
Eu: De ce?-încă râzând-
Jorge: De Jake! -aruncându-mi o privire serioasă-
Eu mă opresc din râs şi analizez cuvintele care i-au părăsit gura. Jake? Omul ăsta chiar nu se lasă?

Eu: Jake?
Jorge: L-am văzut intrând la ea în casă-luânduţi haina-
Eu: Ce e aşa de grav?
Jorge: Nu înţelegi!
Eu: Nu am ce să înţeleg pentru că nu îmi spui.
Jorge-întorcându-şi privirea spre a mea: Ştii toate dăţile când Jake abuza de TOATE fetele care-l atrăgeau? Asta vrea să facă şi cu Martina!
Eu: Ce?
Jorge: Mă duc! -deschizând uşa-
Eu: Vin şi eu !
Jorge: Tu stai aici! -plecând-

>>Din perspectiva Martinei<<

Eu: Ce vrei Jake?
Jake: Pe tine! Martina, eu încă te iubesc! De când te-am revăzut şi nu îmi pot lua gândul de la tine. Te-am purtat în gând tot timpul şi nu ştiu cum am putut să o dau în bară, dar te rog, iartă-mă!
Spune asta în timp ce se apropie de mine şi mă prinde de braţe. Buzele lui se năpustesc asupra alor mele. Încerc să rup sărutul dar strânsoarea lui mă împiedică. Se depărtează de mine rânjind. Eu îmi lăs capul în jos la gestul lui.

Eu: Ce ai făcut, Jake?
Jake: Ţi-am arătat sentimentele mele.-dând din umeri-
Eu: Nu, Jake! Nu te iert.
Jake: Vreau doar un singur lucru-prinzându-mi bărbia- vrei să... să ieşim la un suc ca între vechi amici? Ştii tu, când aveam 10 ani şi îţi plăcea când beam ceai împreună... emoticon colonthree
Eu: Ţi-ai amintit! -înroşindu-mă-
Jake: Nu mi-am amintit! Tot timpul m-am gândit la asta! Deci vii?-cu un licărit în ochi-
Eu: La ce oră şi unde?
Jake: Am să vin eu după tine, mâine la 11 emoticon colonthree
Eu: Bine.
Jake-sărutându-mă pe obraz: Iartă-mă!

Yeiii, mâine am întâlnire emoticon grin Stai, ce? Cum am putut fi aşa naivă? E clar că m-a invitat să ieşim undeva, mai mult decât prieteni emoticon upset Sărutul lui m-a înmuiat, dar recunosc că încă am simţit acei fluturi pe care i-am simţit şi prima dată când ne-am sărutat. Să mă duc sau să stau să privesc în continuare uşa? emoticon confused_rev Cred că ar trebui să mă duc şi am să-i explic că între noi nu va mai fi nimic. emoticon kiki

E ora 16 O_O Mai bine aş termina de tot desenul cu Jorge emoticon colonthree Mă duc să-l scot din ascunzătoarea lui şi fac mici retuşuri până iese perfect emoticon grin Îl pun pe masa din living şi pornesc televizorul, sorbind dintr-o cană cu ceai.

Eu: Imediat! -ducându-mă spre uşa de unde veneau bătăi zgomotoase- Jorge, ce cauţi aici? -deschizând uşa-
Jorge: Eşti bine?
Mă întreabă prinzându-mă de umeri. Ochii lui sclipesc şi îi pot citi acum. Văd siguranţă şi iubire emoticon heart Mă pierd în ochii lui şi rămân tăcută câteva secunde.
Eu: De ce nu aş fi?
Jorge: Jake...
Eu: A plecat. Intră! -făcându-i loc-
Jorge: L-am văzut ieşind şi am crezut că te-a deranjat.-aşezându-se pe canapea-
Eu: Doar a vrut să îşi ceară scuze... emoticon unsure -aşezându-mă lângă el-
Jorge: Şi l-ai iertat?
Eu: Nu! Doar a rămas stabilit să ne întâlnim mâine.
Jorge: O întâlnire?
Eu: Ca între prieteni emoticon wink
Jorge: Acum sunteţi prieteni?
Eu: emoticon unsure Nu chiar...
Jorge: Ce e ăsta? -văzând desenul cu el-
Eu: Nimic.-luându-l-

Lui îi apare un zâmbet şarmant pe care nu l-am mai văzut niciodată emoticon colonthree Se uită spre mine şi observ din nou acei ochi sclipitori care îmi zic că îi place gestul meu de a-l desena.
Mi-l ia din mână , analizându-l . Colţurile gurii se ridică formând un zâmbet. Lasă desenul jos şi mă trage într-o îmbrăţişare strânsă. emoticon colonthree
Mă lasă, îmi aruncă o privire drăguţă şi iese. emoticon confused_rev Asta a fost ciudat O_O

Oricum ar fi, e ora 20 şi nici nu mi-am ales hainele. Mă duc în cameră şi scotocesc prin dulap până îmi aleg o rochiţă la nivelul genunchilor cu multe floricele pe ea, şi nişte balerini emoticon heart
Aşez rochiţa pe umeraş şi mă duc să îmi fac un duş.

'Dimineaţă'

Sunt pregătită :3 Sper că Jake nu va încerca din nou să mă sărute :( Şi eu mai ţin la el ... dar... nu aşa. Se aude soneria, trebuie să fie el.
Îmi iau geanta şi mă îndrept spre uşă. Spre marea mea surprindere, era Jorge. Arată ca de obicei, un tricou negru, simplu, o pereche de jeanşi, părul răvăşit şi mâinile le ţine în buzunare.

Eu: Jorge...
Jorge: Scuze, vroiam doar să te întreb ceva.
Eu: Spune-mi!
Jorge: Tu îl mai placi pe Jake?

Sfârșitul capitolului 4 ^_^
Îmi place când lăsați păreri lungi :3 ^_^
Șiii.. am pus un moment superb cu Jortini, sper că vă place. Aștept păreri cu orice vă trece prin minte*ORICE*.

Vyo Stoessel

Niciun comentariu :