Noua poveste ,,Intre 14 si 18 ani''

De unde asa denumire? Deci visul meu e mai mult despre mine si prietena mea, iar eamiine implineste 14 ani, iar visul meu are loc in ultimele 3 saptamini de scoala cind eu am inca 13 ani, si tine mai mult de niste lucruri pe care in viata reala le poti realiza incepind cu 16 ani dar si terminind cu 18...si mai ales ca unii din poveste au 17 ani dar nu suna frumos Intre 14 si 17 ani, deci am ales intre 14 si 14 ani. Deci sa incep cu recenzia.

Erau ultimele saptamini de scoala...in luna mai, iar parintii mei au plecat la Italia, impreuna cu parintii verisorului meu, care are un frate mai mare care pleaca undeva in Europa cu iubita sa...verisorul cu care ar trebui eu sa ramin are 17 ani, iar parintii imi zic ca iti chemi o prietena cu care sa vii dupa scoala si noaptea dormi cu ea si vine si verisorul meu cu prietnul sau sa doarma cu noi...insa noi nebuni facem diverse nebunii. iubitul meu la fel are 17 ani, dar ma voi desparti de el, si ma voi intilni cu unul de 16, iar prietena mea cu un baiat care la fel trebuie sa implineasca 16.

Personaje(voi scri numale lor din poveste si numele lor din vis, adica realitate)
Tini-Eu
Mechi-Daniela(BFF)
Alba-Daniela(iubita prietenului lui verisormeo)
Valeria Baroni-Valeria(tot o prietena)
Jorge-Viktor(viitorul meu iubit)
Facu-Andrei(actualul meu iubit)
Rugge-Ion(iubitul lu BFF)
Xabi-Vlad(un prieten)
Diego-Viktor(verisorul meu)
Nico-Denis(prietenul lui verisormeo)
Clara-Daniela(iubita lu verisormeo)
Lodo-Corina(iubita unui prieten)
Cande-Cata(o prietena)


Parca sunt toate personajele...daca ceva mai apar pe parcurs...si alti actori nu numaidecit din Violetta ca nu mai am pe cine pune =D

Deci sper sa va placa povestea...va aveam minimum 10 capitole, adica pe baza visului, apoi sperc ca voi avea idei, adica eu vise am mai avut si nu are cum sa ramin fara idei =D

O noua poveste

Am visat vreo citeva nopti un vis super super...pe baza lui o sa fac o poveste, desigur cu actorii din Violetta ca personaje...inca nu m-am gindit la denumire sau la cite capitole vor fi...aseara doar m-am gindit sa fac o poveste la baza visului meu...azi voi scrie citeva capitole pentruca am foarte mult timp liber azi...dar voi publica cite un capitol pe zi incepind cu miine...nu primit ca cite unul pe zi deoarece in unele zile sunt foarte incarcata cu temele pentru acasa si cu alte chestii personale...azi voi da citeva detalii despre poveste...adica recenzia...iar miine primul capitol...va rog lasati comentarii cum sa se numeasca(lasatile pina diseara)...undeva pe la vreo orele 20-21 voi posta recenzia...adica eu acum mai am niste teme, si apoi la plimbarea zilnica cu BFF tot vreo ora...undeva la 6 ma voi apuca de scris...daca nu apare vreo intilnire deseara pe la vreo 7...deci sper sa reusesc sa fac azi macar recenzia si primul capitol pentru miine, si voi incerca sa postez cite un capitol pe zi...apropo dati-mi site-uri pentru editat si facut colaje pentruca eu stiu doar pizap dar am nevoie si de altceva...lasati multe comm-uri cu idei pentru titlul povestii si site-uri de editat si facut colaje

Ca Bonus la aceasta postare o poza noua cu mine

Mdea...deci da in legatura cu pozele...ms Alexandra Chiriac ca mi-ai zis ca nu le poti vedea...iti pot zice si cauza, eu le copii de pe un site, adica ma informez...este un site rus, si se pare ca va trebui sa salvez mai intii pozele in leptop apoi sa le pun pe blog...mai mult de munca, insa nui nimic, voi face tot posibilul sa corectez situatia.

Strimbaciuni

Supercreativa

in romina



originalul

Se aseamana putin vocile...si e super, unele cuvinte chiar tot sunt la fel...imi place mult

Felicitari cu 8 martie

Fie ca sufletul sa straluceasca ca soarele de pe cer,si inima sati ardà ca o flacara fierbinte.Fie ca aceasta zi minunata de 8 martie sati aduca multa fericire,dragoste si pace si bucurii

Poze cu Tini

Îngeri și demoni. Capitolul 32-The Secret.

Eu: Aiden, Jorge are dreptate. Ne descurcăm. Mulţumim mult pentru ajutor, dar te bagi prea mult în vieţile noastre. Eşti doar profesorul meu, ce naiba?
Jorge: :)) -zâmbind pe la spatele lui Aiden-
Aiden: Vroiam doar să.. ajut. Ămm.. plec.
Jorge: Drum bun.-arătându-i uşa-
Se uită încruntat la Jorge şi apoi la mine. Îşi dă ochii peste cap şi chicoteşte uşor când părăseşte încăperea.
Jorge: Ce i-ai zis-o!
Eu: Habar n-am de unde atâta curaj, dar m-am simţit super. Şi sper că ai înţeles acum că nu mă interesează Aiden.
Jorge: Am înţeles de mai mult timp.-aşezându-se pe pat, lângă mine-
Eu: L-am dat afară şi nici nu l-am întrebat ce vroiam :))
Jorge: Încă retrăiesc momentul. Nu mai contează ce vroiai să-l întrebi.
Eu: Cred că acum putem merge acasă.
Jorge: Îmi pare rău că am stricat asta.-gesticulând spre camerele din cabană-
Eu: Încetează! Putem merge în alt loc weekend-ul viitor. Un loc pe care îl putem alege amândoi şi .... ei bine să ştiu ce lucruri să îmi iau :))
Jorge: Deci nu îţi plăcea locul emoticon unsure
Eu: Nu e asta, chiar îmi place... pădurea întunecată şi... sunetul frunzelor .-mă opresc când realizez ce spun- Scuze. -ridicându-mă-
Jorge: Măcar eşti bine. Am tras o sperietură groaznică.
Eu: Mă duc să strâng lucrurile.-încrucişându-mi degetele-
Jorge: Poţi merge?-uitându-se cum mă duc în cameră-
Eu: Nu, dar pot şchiopăta.-chicotind-
Jorge: Lasă-mă să te ajut.-prinzându-mă de umeri-
Mergem în camera în care am dormit şi eu mă îndrept direct spre dulap. Abia l-am aranjat şi trebuie să pun lucrurile înapoi. Iau ghizdanul în care Jorge mi-a pus hainele şi încep să le împăturesc ca să încapă toate. El face acelaşi lucru cu hainele lui, stând în partea cealaltă a dulapului.
Când ghiozdanul meu e plin şi mai am o bluză. Mă întorc la Jorge şi îi zâmbesc timid ridicând bluza în aer şi arătând spre geantă. El îmi zâmbeşte şi întinde ghiozdanul lui spre mine. Îl apuc şi îi mulţumesc din priviri. Mă mir că şi-a aranjat frumos hainele, nu prea e ordonat. Îmi pun bluza deasupra şi închid fermoarul.

Jorge: Sper că nu-l voi mai vedea pe Aiden în preajma ta.
Eu: Mda, şi eu sper. Apropo, va trebui să mă laşi la casa părinţilor mei. Trebuie să îmi aleg câteva chestii şi să văd ce mai pot face.
Jorge: Sigur, voi merge şi eu cu tine.
Eu: Nu cred că ar fi o idee bună. Mă descurc.
Jorge: Bine.-oftând- Dă-mi bagajele, le duc în maşină.
I le întind şi mă ridic din genunchi. Vreau să fiu singură când descopăr amintirile mele şi compar copilăria cu prezentul. Îmi aduc aminte cum onişnuiam să o vizitez pe bunica în cele mai nepotrivite momente, dar mă primea cu bucurie.
Îl aud pe Jorge strigându-mă şi cred că e gata să mergem. Îmi iau telefonul din camera principală şi mai arunc o privire cabanei. Chiar dacă nu îmi place locul, cabana e minunată. Mă încalţ cu teneşii care i-am lăsat la uşă şi strig la Jorge că vin imediat. Piciorul încă mă doare , dar pot merge destul de bine. Va trebui să schimb bandajul când ajung acasă sau pot trece pe la o farmacie să iau câteva creme speciale.

Jorge: Grăbeşte-te! -deschizând geamul-
Eu: Vin acum.
Alerg, în modul meu, spre maşină. Pietrele de pe potecă alunecă sub picioarele mele şi mă grăbesc ca să nu cad.
Jorge: Te ajut?-scoţându-şi capul pe geam-
Eu: Sunt bine, mersi. -zâmbind-
Intru în maşină şi îl sărut scurt după care porneşte pe poteca din pădurea asta blestemată.
Jorge: Unde ţi-ar plăcea să mergem data viitoare?
Eu: Ămm... ce ai zice dacă am vizita câteva muzee din oraş şi apoi am merge la un picnic?
Jorge: Pe bune, muzee? -ridicând o sprânceană-
Eu: Da. Le-am văzut o singură dată când eram mică şi pun pariu că s-au făcut renovări.
Jorge: Niciodată nu am înţeles de ce le place oamenilor să vadă animale moarte şi puse într-o cutie de câţiva ani. Să nu mai spun de toate obiectele vechi, de pe timpul bunicii străbunicii mele.
Eu: Sunt interesante pentru unii oameni. Cei care vroiau să afle cum trăia bunica străbunicii tale.
Jorge: Oh, păi a locuit la ţară emoticon confused_rev
Eu: De ce vorbim de ea? Nici nu o cunoaştem :))
Jorge: Tu nu. Eu da.
Eu: Ah, da? Atunci care era numele ei?
Jorge: Verdas... Verdas.... Adriana. Verdas Adriana, da.
Eu: L-ai inventat acum.
Jorge: Ştiu dar nu chiar, Verdas e numele de familie.
Îmi las mâinile în poală şi îmi îndrept privirea spre geam. Vreau să ajungem mai repede acasă. Verific telefonul meu şi deschid cutia cu mesaje: 2-Lodovica, 1-Număr necunoscut. Le deschid pe cele de la Lodo prima dată şi mă întreb cine ar putea fi anonimul.
1. ”Hei! Vă distraţi? Sună-mă!”
2. ”Mai trăiţi? O.O ”
Îi tastez rapid că suntem bine şi ne-am scurtat vacanţa, şi mă grăbesc să citesc celălalt mesaj.
”Scuze, chiar îmi pare rău. Nu vroiam să sar calul mai devreme. Sper că nu va mai fi prin preajma ta când ne întâlnim data viitoare.-Aiden.” Data viitoare? Îl şterg repede şi mă concentrez la ce a spus şi Jorge. ”Sper că nu-l voi mai vedea pe Aiden în preajma ta” , ”Sper că nu va mai fi în preajma ta când ne întâlnim data viitoare.-Aiden”. Speraţi degeaba.

Jorge: Cu cine vorbeşti?
Eu: Lodo.-punându-mi telefonul în suportul de pe bord-
Jorge: Mda, fata asta poate fi uneori prea... protectoare şi... interesată de tot ce e în jur.
Eu: Îţi amintesc că vorbeşti de prietena cea mai bună a iubitei tale şi de iubita prietenului tău cel mai bun.
Jorge: Ce-i ăsta, joc de cuvinte?
Eu: Acum mi-am dat seama :)))
Jorge: De data asta mă duc doar eu la recepţie să las cheia.
Eu: Bine, dar dacă îl vezi...
Jorge: Nu voi face nimic.
Eu: Sper că aşa vei face.
În câteva minute ajungem la pensiunea principală iar Jorge îmi face semn că va veni imediat. Aiden chiar a investit aici şi nu m-aş mira dacă are şi alte afaceri. Oare are şi afaceri necurate? Nu cred. Totuşi, lucrează în numele legii şi e profesor. Unul bun. Dacă Jorge ar fi profesor sau avocat ar fi şi el cu moralul mai sus. Continui să mă gândesc la Aiden, dar nu îmi face bine. El nu face bine.
Jorge: Drăcie! emoticon upset -ieşind din pensiune-
Mă grăbesc să ies din maşină şi să ajung la el.
Eu: Ce s-a întâmplat?
Jorge: Abia m-am abţinut să nu îl înjur.
Eu: Uau , chiar ai făcut asta. E un progres. Acum hai să mergem şi să uităm de el.
...

Jorge: Unde e casa părinţilor tăi?
Eu: Fă la dreapta. Cred că pot conduce dacă m-ai lăsa.
Jorge: Nici gând! Când îţi termini treaba, mă suni şi voi fi acolo în câteva minute. Care dintre astea e casa?
Eu: Cea de acolo.-arătând cu degetul-
Jorge: E drăguţă.-minţind-
Îi cunosc faţa când minte sau ezită ceva.
Eu: Meh, nu trebuie să te prefaci. Nu-mi place rozul.
Îi fac cu mâna şi îmi caut setul de chei în buzunare. Camerele sunt mult mai goale acum şi tot ce pot vedea e canapeaua, de care mama vroia să scape de mult timp, dulapul cu porţelanele bunicii din partea tatălui... Mda, a luat lucrurile care nu-i aminteau de noi. Urc la etaj, în camera mea şi mă mir că nu lipseşte absolut nimic. Femeia aia pe care o numesc 'mamă' are grave probleme mintale. Mă încrunt la sesizarea că mai trebuie să verific podul. Merg alene pe scara care duce în pod şi îmi las capul în jos ca să nu mă lovesc de tavanul plasat prea jos. Aici văd mai multe cutii. Mă duc spre unaşi găsesc deasupra păpuşile mele din copilărie. Acum nu mai au părul care îmi plăcea să îl pieptăn regulat iar hainele pe care obişnuiam să le spăl şi să le schimb zilnic sunt prăfuite şi rupte. Le pun jos, lângă celelalte cutii şi mă uit la fundul cutiei. Găsesc mai multe hârtii şi o iau pe cea de deasupra . 'Certificat de naştere'. Certificatul meu e acasă. Asta poate e o copie ... sau nu e al meu.
'Nume: Andreas Stoessel
Născut: 04. Iulie. 1993
Părinţi: Damien Stoessel, Amna Stoessel'
Am un frate?
Las uşor foaia să îmi cadă din mâini şi răscolesc cutia în căutarea altor hârtii. Au ascuns aşa ceva de mine? E o făcătură sau ce? Găsesc altă foaie. 'Bilet de externare. Andreas Stoessel'. Iau foile care arate existenţa unui frate şi cobor jos. Din neatenţie am dat cu capul de tavan şi mă grăbesc să cobor. Nu îl voi suna pe Jorge, nu e timp. Mă duc direct la tatăl meu, la închisoare. Nu ştiu dacă voi rezista să merg pe jos, dar ... să-mi ascundă asta?
Un frate... un frate mai mare. A murit? L-au omorât? Mai trăieşte? Sunt doar câteva întrebări din mintea mea. Dacă băiatul ăla, care se presupune a fi fratele meu, mai trăieşte şi nu ştie că are o soră? Mi-au ascuns asta 19 ani, nu pot să cred.
Când ajung în secţia de poliţie, mă duc direct spre secretariat.
Eu: Bună ziua! Vreau să vorbesc urgent cu Damien Stoessel.
-Sunteţi rudă cu el?
Eu: Da, sunt fiica lui şi MĂ GRĂBESC!
-L-aţi mai vizitat săptămâna asta?
Eu: Nu, doamnă.
-Ştie că veniţi?
Eu: CUM SĂ ŞTIE DACĂ N-ARE VOIE SĂ VORBEASCĂ CU MINE?!
-Am înţeles. În 5 minute, în sală.
Eu: 5 minute? emoticon upset
-10.-zâmbind-
Eu: Arghh.
Trebuie să aflu mai repede. Mă grăbesc să mă aşez la o masă liberă şi să-l aştept pe tatăl meu mincinos. 'Andreas Stoessel' mi se repetă în minte. Stoessel. Îmi poartă numele, numele familiei mele şi nu ştiu cine e. În orice caz, dacă trăieşte, are alt nume. Numele Stoessel nu prea e din zona asta. Îl observ pe tatăl meu, ţinut de doi gardieni şi îmbrăcat într-o salopetă portocalie. Aşa a ajuns tatăl meu? De la costume de firmă la salopete portocalii? Cei doi bărbaţi îl aduc la masa mea şi îi dau jos cătuşele. Perfect, are şi cătuşe. Normal.
Tata: Ce bine îmi pare că mă vizitezi, Tini!
Eu: Ce. Sunt. Astea? -întinzându-i foile în faţă-
Se uită lung la ele şi le ia în mâini. Se încruntă şi le aruncă din nou pe masă.
Tata: Tini, noi nu...
Eu: Nu mi-aţi ascuns că am un frate? Vrei să minţi din nou, tată?
Tata: Nu, nu te mai mint.
Eu: Atunci spune-mi. Cine e?
Tata: Fra..tele tău. -lăsându-şi capul în jos-
Eu: Ce s-a întâmplat cu el?
Tata: L-am pierdut în spital.
Eu: E imposibil să pierzi un copil.
Tata: Nu şi în '93.
Eu: De ce mi-aţi ascuns asta?
Tata: Eu şi mama ta am crezut că e mai bine să nu ştii.
Eu: Şi de asta mama a lăsat hârtiile astea în pod. Ca să le găsesc eu.
Tata: Mama ta a gândit toate astea. Ca tu să afli aşa.
Eu: Şi când aveaţi de gând să îmi spuneţi?
Tata: Niciodată.
Eu: Ştii că o întâmplare are două poveşti?
Tata: De obicei, da.
Eu: Mor de curiozitate să aflu varianta mamei.
Tata: Martina, nu!
Eu: O voi suna.
Îmi scot cu greu telefonul din buzunar şi formez numărul mamei. În momentul ăsta, mă bucur că l-am cerut de la Aiden. Răspunde după al treilea ton şi vocea mea tremură.
Eu: Mamă? Adică, Amna?
Mama: Oh... tu.
Eu: Cine e Andreas Stoessel?
Mă îndepărtez de tata.
Mama: Fratele tău.
Pot auzi cum rânjeşte.
Eu: Mi-am dat seama de asta. De ce mi-aţi ascuns?
Mama: De ce ţi-am ascuns? Nu eu, Martina. Eu am încercat de atâtea ori să îţi spun, dar tatăl tău nu m-a lăsat.
Eu: Abia acum am aflat de la tata că a fost pierdut în spital.
Mama: Pierdut în spital? Ascultă bine la mine: Fratele tău, Andreas, nu s-a pierdut. Damien m-a obligat să-l las acolo. Nu îşi dorea băiatul ăla la fel ca mine. Dorea o fată. O fată pe care eu nu o vroiam. Nu te-ai gândit niciodată de ce îl urăsc acum? Nu te-ai întrebat de ce nu te agreez, deşi eşti a mea? Chiar nu te-a dus capul?
Eu: Eşti aşa... aşa...-închizând telefonul-
Mă întorc la tata, şi mă rog ca gardienii ăia să nu sară la mine la ce scandal va ieşi. Doi mincinoşi, două poveşti diferite. Ce să cred?
Eu: Tu! De ce nu ai vrut copilul ăla?
Tata: Ştiam că mama ta va spune asta.
Eu: A, deci mai e o variantă a poveştii.
Tata: Pun pariu că nu ţi-a spus că acel copil, Andreas nu era al meu.

Îngeri și demoni. Capitolul 31-E bine.

Când intru în cabană, Martina reacţionează la izbitura uşii şi doar îşi ridică mână. Cred că vroia să îmi atragă atenţia asupra rănii. Nu trebuia să o las singură. E vina mea. O întind pe canapea, dar picioarele lungi ale lui Tini nu se întind perfect. Îmi pun mâinile în cap şi mă învârt în jurul patului. De ce am lipsit de la cursurile de prim ajutor? Îi pun mâna pe frunte şi e destul de fierbinte. Iau un şerveţel din geanta ei şi îl umezesc puţin, apoi îi umezesc faţa. Îşi întredeschide buzele şi se foieşte puţin.
Eu: Martina? Vorbeşte cu mine, te rog.
Oftează mai tare şi îşi lasă capul pe spate. Să înţeleg că nu poate vorbi? Mă aşez în genunchi, lângă pat şi îi prind mâna. Aud o bătaie zdravănă în uşă... era şi timpul.
Aiden: Martina? Sunteţi bine?-bătând mai tare-
Eu: Intră odată!
Aiden: Ce..? -venind spre pat- Ce a păţit?-punându-se în genunchi lângă mine-
Eu: Nu ştiu. Doar... eram în lac şi a căzut.
Aiden: În care parte a lacului?
Eu: La intrarea dinspre cabană.
Îşi lipeşte o palmă de frunte şi îşi întoarce privirea spre ea.
Aiden: Ţi-am spus aseară că jumătatea aia a lacului e închiriată de studenţi la Ştiinţe ale naturii care creează medii pentru animale microscopice şi nu numai. Sunt tot felul de animale acolo!
Eu: Şi fă ceva!
Aiden: Nu ştim ce a înţepat-o.-punându-i mâna pe picior-
Eu: Mâna, prof' pervers!
Aiden: Vrei să o ajut sau nu? -ridicându-şi mâinile în aer-
Prefer să nu o atingă, dar...
Eu: Mă voi duce după trusa de prim ajutor.
Păşesc repede de-alungul holului şi intru în dormitor. Trusa e în acelaşi dulap în care am pus-o, în caz că se întâmplă ceva. O desfac şi găsesc mai multe pansamente, medicamente şi hârtii cu instrucţiuni. E timpul să văd dacă Aiden e şi doctor. Atunci, chiar se pricepe le orice. Iau cutia cu '+' pe ea şi mă întorc în cameră, unde Aiden deja a luat nişte prosoape şi îi punea şerveţelul ud pe fruntea Martinei. Firar, trebuie să mă controlez.
Aiden: Nu e o rană mare, dar nu am mai văzut atât de mult sânge doar la o înţepătură mică.
Eu: Nici eu.
Cred că e prima dată când suntem de acord.
Desface trusa şi analizează puţin componentele. Apoi ia puţină vată ca să cureţe rana şi în înfăşoară glezna cu o bandă.
Aiden: Nu vom şti ce era. Studenţii crează noi specii.
Eu: Deci i-ai lăsa să facă nişte creaturi ucigătoare în lacul tău? Ştii că pot depune plângere şi vei înfunda puşcăria dacă nu se face bine.-indicând spre Martina-
Aiden: Poţi face mai multe plângeri. Sunt avocat, îţi aminteşti?
Eu: Şi profesor, şi propietar de juma' de pădure, medic...-dându-mi ochii peste cap-
Aiden: Exact emoticon wink Îţi dai seama cum ar suferi omenirea după mine.
Eu: Nici nu-ţi imaginezi.
Aiden: Probabil veninul care i-a intrat în sânge a reacţionat ca un drog. Se va trezi după câteva ore.-aruncându-mi unul dintre prosoapele rămase-
Eu: Şi... atât?
Aiden: Da.-dând din umeri, părând confuz-
Îl urmez până la ieşirea din cabană şi el se mai uită o dată la Martina.
Eu: Îşi va reveni?
Aiden: Dacă nu se trezeşte, sună-mă!
Eu: Fii sigur că nu am să o mai fac încă o dată.
Îşi ridică o sprânceană la mine, în timp ce îşi caută cheile prin buzunare.
Eu: Bine.-dându-mi ochii peste cap- Mersi pentru... ştii tu.
Aiden: Ăsta e felul tău de a spune 'Mulţumesc, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine'?
Eu: Nu exagera!-mârâind-
Aiden: Bine, bine. M-am prins oricum.
Intră în maşina lui şi se îndepărtează. Îmi face în derâdere cu mâna şi mai am foarte puţin până să îi arăt un semn drăguţ. Mă întorc la Martina mea şi are încă ochii închişi şi transpiră. Mă aplec deasupra ei şi îi simt respiraţia. Atâta timp cât respiră şi trăieşte, mă calmez.

>>Din perspectiva Martinei<<
Simt ceva rece pe fruntea mea şi încerc să îmi deschid ochii. Nu îmi simt picioarele şi capul mi se învârte mai tare ca un titrez. Ochii mi se deschid şi clipesc repede ca să mă acomodez cu lumina.
Jorge: Hei emoticon colonthree -aplecându-se asupra mea, şoptind-
Eu: Bună.-încercând să mă ridic mai sus-
Eşuez şi Jorge îmi pune o mână sub spate ca să mă ridice mai sus pe pernă. Cum am ajuns aici?
Jorge: Cum te simţi? Te doare?
Eu: Mă simt ciudat. Cum s-a simţit Lodo când a fost drogată. Nu mă doare prea tare.
Jorge: Oh.
Eu: Cum... Ce s-a întâmplat?
Jorge: Multe, şi din vina mea.
Eu: Ba nu e vina ta.-dându-mi părul după ureche-
Jorge: Eu te-am forţat să intri în apă.
Eu: Şi eu am acceptat. Nu e vina nimănui.
Jorge: Aiden mi-a spus aseară că nu avem voie acolo şi eu nu l-am băgat în seamă.
Eu: Aiden... A fost aici?
Jorge: Da, nu îţi aminteşti nimic? Nu ne-ai auzit?
Îmi aduc aminte vag cum Jorge îi spunea lui Aiden că îl dă în judecată.
Eu: Nu. Doar că m-ai cărat în braţe după ce mi-am văzut piciorul sângerând.
Jorge: Era să leşin.
Eu: Deci Aiden m-a ajutat?
Jorge: Da, nu aveam de ales emoticon unsure Am crezut că e mai bine dacă îl chem pe cel care le ştie pe toate.
Eu: Încă îi spui aşa?-ştergându-mi picăturile de apă de pe frunte-
Jorge: Păi nu e aşa?
Eu: Nu. Pun pariu că nu ştie să gătească :))
Jorge: Asta mai lipseşte.
Eu: Îmi pare rău că am stricat vacanţa. Mai putem sta?
Jorge: Doar dacă te simţi bine.-ridicând degetul arătător-
Eu: Bine.-oftând-
Jorge: Vrei ceva? Ţi-e sete, foame?
Eu: Nu =))
Jorge: Aşteaptă puţin.
Îl urmăresc cum se duce în camera noastră şi închide uşa. Mă va lăsa singură, aici?
Încerc să îmi mişc piciorul, dar e înţepenit. Mă ridic în coate şi îl văd bandajat destul de bine, chiar nici urmă de sânge. Înţeleg de ce Jorge spune că Aiden se pricepe la toate. Nu e de mirare că e gelos. El abia face un ceai.
Jorge: Uite, ţi-am adus câteva foi albe şi câteva creioane.
Eu: Nu pot desena la comandă
Jorge: Ştiu, dar pun pariu că te plictiseai.
Eu: Da, aşa e. Dă-mi aia! :)) -râzând-
Jorge: Mă vei desena? emoticon kiki
Eu: Jorge, eu de obicei desenz chestii drăguţe şi interesante.
Jorge: Oh...-aşezându-se-
Eu: Iar tu eşti prea drăguţ ca să te pot desena. Nu vreau să te stric.
Jorge: Să mă strici? -ridicând o sprânceană-
Eu: Dacă greşesc desenul şi te fac urât? Nu vreau să văd asta.
Jorge: Nici eu :)) Dar îl poţi desena pe Aiden.-zâmbind ca un tâmp-
Eu: Nu încetezi cu el?
Jorge: Bine, bine.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Mă ajuţi să mă ridic?
Jorge. Nu cred că e o idee bună.
Gesticulez că e în regulă şi mă prinde de mână. Îmi pun piciorul stâng jos şi îmi las toată greutatea în el. Pun şi piciorul drept jos şi mă ridic uşor, ţinându-mă de Jorge. Îmi întind mâinile după gâtul lui iar el mă prinde de talie.
Jorge: Cum e?
Eu: Nu mă doare.
Jorge. Îţi voi da drumul uşor, bine?
Aprob şi îmi las mâinile pe lângă corp. Mă dezechilibrez dar iubitul meu e acolo ca să mă ajute. Reuşesc să stau în picioare şi răsuflu.
Jorge: Bine! Bun. Acum încearcă să faci câţiva paşi spre mine.
Îmi întind mâinile în faţă şi Jorge mă ţine uşor de încheieturi. Înaintez cu piciorul drept şi pot face doi paşi.
Eu: Am reuşit. emoticon colonthree
Mă simt ca şi cum am învăţat să merg din nou.
Jorge: Ce uşurare.
Se întinde spre mine şi mă sărută scurt. Aş vrea ca Lodo şi Marco să fie aici. Ar fi mai distractiv, pentru că nu avem alte activităţi de făcut.
Eu: Mergem acasă?
Jorge: Nu ai vrea să mai stăm şi azi? Promit că mâine plecăm.
Eu: Da, însă nu mai pot merge la lac, nici în pădure şi nici nu putem participa la altă activitate.
Jorge: Puteam merge la un picnic. Cu maşina.
Eu: Drumul se termina aici.
Jorge: Ah, da.-oftând- Poate Aiden ştie ceva.
Eu: Vrei să îi ceri ajutorul lui Aiden?
Jorge: Da, el le ştie pe toate.
Eu: Atunci sună-l.
Jorge: Ups!
Eu: Ce 'Ups'?
Jorge: Ţi-am lăsat telefonul la lac.
Eu: :|
Jorge: Mă duc să îl aduc.-împingându-mă să stau pe canapea- Promite-mi că nu te mişti de aici.
Eu: Unde aş putea să mă duc?
Jorge: Doar nu te mişca.
Aleargă spre uşă şi o trânteşte în urma lui. Aud cum strigă un 'Scuze' şi îl pot vedea pe geam cum aleargă. Nu credeam că ieşirea asta va fi aşa... periculoasă. De asta nu îmi plac pădurile şi lacurile mari. Mai bine lua o găleată cu apă şi ne bălăceam în ea. Şi grădina noastră din spatele casei e mai bună decât pădurea asta. Putea scoate nişte sunete de bufniţă şi chiar eram într-o pădure. Dar nu, el trebuie să îmi învingă teama de izolaţie de omenire. Ştiu că a făcut-o ca să uit de tatăl meu şi de mama... de Jerry, Aiden... Jake. Ei bine de Aiden nu am scăpat şi nu m-ar mira dacă Jerry ar intra pe uşa aia chiar în momentul ăsta. Nimic nu mă mai surprinde de când locuiesc la numărul 306. Din ziua aia, viaţa mea a devenit una agitată. Mult prea agitată şi ciudată în acelaşi timp. Dar Academia, Jorge şi restul prietenilor sunt un lucru bun care mi s-a întâmplat. Aud uşa şi mă aştept să îl văd pe Jorge cu telefonul meu în mâna, dar surpriză! Aiden.
Aiden: Oh, Tini! emoticon colonthree -scoţându-şi capul de după uşă-
Eu: Heii!
Aiden: Cum te simţi?
Eu: Mai bine. Mulţumesc de ajutor!
Aiden: Mă bucur. Nu aş fi ştiut că eşti rănită dacă nu m-ar fi sunat Jorge.
Eu: Jorge te-a ... sunat?
Aiden: Da, surprinzător :))
Eu: Nu mă aşteptam. Îmi cer scuze dacă ţi-a spus ceva nelalocul lui.
Aiden: E ok, m-am obişnuit. -venind lângă mine-
Jorge-intrând-: Tini ţi-am găsit tele... fonul. -observându-l pe Aiden- Tu ce faci aici?
Aiden: Am venit să văd cum se simte şi să mă asigur că ai grijă de ea.
Jorge: Normal că am grijă de ea, e iubita mea. A MEA!
Aiden: Doar am întrebat.
Eu: Aiden, Jorge are dreptate. Ne descurcăm. Mulţumim mult pentru ajutor, dar te bagi prea mult în vieţile noastre. Eşti doar profesorul meu, ce naiba?

Îngeri și demoni. Capitolul 30: Salvarea sau Aiden?

Jorge: Lodo să iasă cu Jerry?
Eu: Nu, doar am întrebat-o.
Jorge: Deci continui să îţi pese de el, bine.
Eu: Nu îmi pasă de Jerry, de Jake, de Aiden DE NIMENI! Când vei înţelege asta?
Jorge: Pfff.-oftând şi scuturându-şi mâinile- Eu am plecat.
Se întoarce cu spatele la mine şi trânteşte uşa de lemn a cabanei. Nu îmi vine să cred că a plecat şi nici nu ştie locul. Trebuie să mi-l scot din cap o secundă, nu e chiar aşa de naiv să greşească drumul sau ceva. Se va întoarce când îşi va da seama de ce e mereu nervos.
Continui să îmi despachetez lucrurile pe care chiar le-a nimerit când mi le-a pus în bagaj. Mă cunoaşte aşa de bine, dar nu realizează că nu m-aş uita la altcineva. Aiden nu flirta cu mine, era doar politicos şi ne-a dat o reducere. Ce vede rău în asta?
După ce termin de aşezat DOAR lucrurile mele, desfac caserola cu sandwich-uri. Sunt bune, chiar dacă au stat jumătate de zi împachetate la căldură. Deja se întunecă şi mă tem că s-a pierdut. Pun resturile îl coşul de gunoi de la baie şi mă uit pe ecranul telefonului meu. 18:45. La ora 8 deja se întunecă şi cum pădurea e deasă nu se mai vede nimic. Nu trebuia să ţip la el, dar el mi-a dat un motiv bun să o fac. Sper că acum se gândeşte ce greşeală a făcut în mod repetat. Telefonul îmi vibrează în mână şi mă uit pe ecranul lui. Lodo, am uitat că i-am închis telefonul în nas.

>>Din perspectiva lui Jorge<<
Deja soarele a apus iar eu nu ştiu unde naiba sunt emoticon upset Îmi spuneam că mă duc doar până la copacul din spatele cabanei, dar m-am gândit la Aiden şi Jerry şi copacul a dispărut din raza mea. Acum sunt mai mulţi copaci, mul mai mulţi. Pădurea asta nu trebuia să aibă marcaje? Mă simt ca în junglă. Mă sprijin de un copac şi încerc să mă uit în jur. Tot ce văd e negru amestecat cu un verde închis şi crengi rupte peste tot. Mi-e dor de Tini. Nu trebuia să o acuz de ceva sau să îi reproşez că nu îmi place Aiden. Nici ei nu îi place, văd asta. Vroiam doar să fiu sigur. Calc peste mai multe crengi şi ies de după copac, ajungând la drum. Slavă Domnului, un drum. Se aude un zgomot de motor şi îmi întorc capul în acea direcţie. Oh, nu tu!

>>Din perspectiva Martinei<<

Eu: Lodo, îmi pare aşa rău că ţi-am închis telefonul.
Lodo: Înţeleg, nu e nimic. Dar Jorge?
Eu: Nu e de găsit. Am avut o discuţie tăioasă şi a plcat.
Lodo: Unde?
Eu: În pădure. Nu ştiu ce să fac, deja s-a întunecat şi nu are nici o hartă la el. Îmi fac griji.
Lodo: Nu te teme, sigur găseşte el ceva.
Eu: Mi-e frică.
Lodo: Linişteşte-te, da? Nu poate păţi nimic. Nu sunt animale sălbatice, iar pădurarul face în fiecare seară o patrulă.
Eu: Nu prea mă ajută.
Lodo: Gândeşte-te la altceva.
Eu: Stai, cred că vine cineva. Văd faruri.
Închid telefonul şi ies repede afară. O maşină parchează în faţa cabanei. Maşina lui Aiden mai exact. Din partea dreaptă iese Jorge oftând iar din cea stângă, Aiden care îmi face cu mâna. Alerg prin pietriş şi îmi agăţ mâinile de ceafa lui Aiden. Nu ştie cât de mult îi mulţumesc.
Jorge: Ahâm.-tuşind- Vă dau o cameră? -încruntându-de-
Aiden: Nu exagera, doar e fericită că te-am adus, nu?
Eu: Da, aşa e. Nu trebuia să pleci.
Jorge: Am avut un motiv.-uitându-se la Aiden-
Aiden: Bine, vă las. Sper că vă simţiţi bine aici.
Mă apropii de Jorge şi îi dau un cot în burtă.
Eu: Mulţumeşte-i! -şoptind-
Jorge: Nu, în niciun caz.
Eu: Acum.
Jorge: Hei, domnu' profesor! -făcându-i semn lui Aiden-
Aiden: Da? -scoţând capul pe geam-
Jorge: Asculţi o muzică oribilă.
Eu: Jorge emoticon upset
Jorge: Ce?-şoptind- Aşa e.
Ne face cu mâna şi dă cu spatele. Eu îl trag pe Jorge înăuntru şi mă poziţionez serioasă în faţa uşii. Aiden e prea deştept ca să se pună în gură cu Jorge. Şi e prea bun cu el, totuşi. Dacă eram în locul lui, îl lăsam acolo.
Eu: Ştii ce tare m-ai speriat?
Jorge: emoticon squint -încrucişându-şi mâinile-
Eu: Vorbeşte cu mine! De ce ai plecat?
Jorge: Vroiam să merg până în spate şi am greşit drumul.
Eu: Puteai să îţi ţii telefonul cu tine.
Jorge: Oricum nu aveam semnal.
Eu: Să nu mai faci asta.-îmbrăţişându-l-
Jorge: Scuze emoticon unsure -mângâindu-mă pe sapte- Nu vroiam să se întâmple asta, am exagerat. Aiden nu e un pericol,poţi fi prietenă cu el. Doar prietenă.
Eu: Mă bucur că ţi-ai dat seama. Să nu striăm ce a mai rămas din vacanţă.
Jorge: Nu. Zilele astea îţi sunt dedicate. Vreau să te simţi... specială, Tini.
Eu: Hmm.-râzând scurt- Mergem la culcare?
Jorge: Dacă ţi-e somn, da.
Eu: Dacă nu îţi plac pijamalele mele, de ce le-ai pus în bagaj?
Jorge: Ador cum arăţi în ele.

'Dimineaţa'
Mă trezesc pe jumătatea cealaltă a patului. Jorge e pe jos şi fâsâie. Nu sforăie, fâsâie :)) Nu îmi vine să cred că eu l-am dat jos. Îl prind de gulerul tricoului şi îl ridic încet.
Jorge: Mhm... ce?
Eu: Scuze :)))
Jorge: Nu e nimic. Culcă-te la loc.
Eu: Nu vreau să mai dorm. Parcă trebuia să mă duci la lac.
Jorge: Mai târziu, Tini. E sâmbătă, toată lumea doarme până târziu. -băgându-şi capul în pernă-
Eu: Jorge!
Jorge: Ce? -cu capul în pernă-
Eu: Ai pene pe cap. =))) -sprijinindu-mă în coate-
Jorge: Oh, mă transform în găină.
Eu: Un cocoş, vrei să spui.
Jorge: Nu, nu mai pot înota dacă sunt găină.
Eu: Vrei să spui că trebuie să înotăm?
Jorge: Eu sigur voi face asta. Nu trebuie dacă nu vrei.
Eu: O...
Jorge: Ţi-e frică?
Eu: Nu, doar că...
Jorge: Doar că ce?
Eu: Nu ştiu să înot.
Jorge: De ce nu mi-ai spus? Te pot învăţa.
Eu: Cred că sunt prea mare ca să învăţ.
Jorge: Eu am învăţat acum doi ani.
Eu: Serios?
Jorge: Nu, dar am încercat să te consolez :))
Eu: Heii.
Se ridică în coate şi mă sărută. De ce vacanţa asta e aşa super? emoticon colonthree Ne ridicăm amândoi încă sărutându-ne şi ne desprindem când penele din capul lui Jorge cad peste faţa mea şi mă gâdilă.
Eu: Găină, ia-ţi puful!
Jorge-scuturându-şi părul-: Mai sunt câteva.
Râd uşor şi mă ridic zgomots. Mă schimb în baie, cu nişte blugi simpli şi o bluză banală. Îi eliberez baia lui Jorge şi deschid un geam din camera de zi . E aşa frumos cum cântă păsările! Aş rămâne aici pentru totdeauna dacă nu ar fi toate probleme astea. Când ne întoarcem trebuie să trec pe la casa mamei, adică a mea. Au rămas câteva lucruri şi le voi aduce la mine. Cred că sunt lucrurile mele de când eram mică, cu siguranţă nu le-a luat cu ea.
Jorge: Eşti gata?
Eu: Da. Tu? -întorcându-mă-
Jorge: Da. Vom merge pe jos până la lac.
Eu: Eşti sigur că ştii unde e?
Jorge: Da, Aiden mi-a spus pe unde am umblat. El ştie locurile.
Eu: Normal că le ştie.-dându-mi ochii peste cap-
Jorge: De ce trebuie să le ştie el pe toate?-închizând uşa-
Eu: Nu le ştie pe toate.
Jorge: Dar e acolo la momentul potrivit de fiecare dată ca să rezolve situaţia.
Eu: Asta nu înseamnă le ştie pe toate.-ridicându-mi un deget-
Jorge: Nu îmi place de el.
Eu: De ce? Nu e un tip rău.
Jorge: Nu am zis că e rău. Îmi e doar antipatic. -dând din umeri-
Eu: Nu mai vreau să vorbim despre el.
Jorge: Mda... nici eu. Ăla e lacul.-arătând în depărtare-
Eu: Îl văd.
Mă prinde încet de încheietură şi înaintăm. E destul de mare.
Eu: E adânc?-înghiţind în sec-
Jorge: Pe aproape de mal are 1,5 metri iar la mijloc 4-5 metri.
Eu: Uau.-strângându-l mai tare de mână-
Jorge: Nu-ţi fie frică. Suflicăţi pantalonii, nu vrei să îi uzi! E singura pereche care ţi-am pus-o.
Eu: Am remarcat asta.-aplecându-mă-
Jorge: Ţi-am pus şi lenjeria de culoare ro...
Eu: Jorge, taci! Ne poate auzi cineva.-dându-mi papucii jos-
Jorge: Nu e nimeni aici, la ora asta.
Eu: Adică e prea devreme?
Jorge: Nu. Putem veni şi mai târziu.
Eu: Bine.-prinzându-l de mână-
Mă trage în apă şi eu mă retrag puţin pentru că e rece. Cred că pielea mi se face de găină deja şi e doar până la genunchi.
Jorge: Te vei obişnui.-dându-şi tricoul jos- Poţi să îl ţii tu dacă tot nu intri?
Eu: Ce vrei să faci?-prinzându-i tricoul-
Jorge: Păi... dacă tu nu vrei să intri acum, eu o voi face.
Eu: Bine. Eu cred că voi merge înapoi la mal.
Jorge: Bine. -înaintând-
Îl privesc cum se adânceşte în apă şi eu mă întorc cu spatele. Simt nişte picioruşe pe glezna mea dreaptă şi o înţepătură puternică. Piciorul îmi amorţeşte instant şi cad în apă. Reuşesc să-l strig pe Jorge dar cred că nu mă mai aude.

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Îi dau tricoul Martinei şi înaintez în apă. E rece, dar mă acomodez repede dacă îmi dau cu mai multă apă pe corp. După ce a aprobat că se întoarce la mal, am auzit cum a căzut în apă şi am râs. Asta până când nu am mai auzit-o. M-am întors repede şi îi distingeam genunchii prin apă. Alerg cum pot până la ea şi o ridic. Văd o roşeaţă pe piciorul ei şi încep să tremur. Sânge, oh nu. O ridic şi o pun repede pe iarbă. Îi fac masaj cardiatic şi nu reacţionează. Ce să fac? Încep să tremur mai tare şi ameţesc. Nu un atac de panică! Nu acum. Trebuie să o ajut. Îi controlez buzunarul şi îi găsesc telefonul. Salvarea sau... Aiden? Martina e mai importantă decât neînţelegerile mele cu el. Formez numărul cum pot şi îl pun la ureche încă tremurând.
Aiden: Da.-înfundat-
Eu: A..jutor. -scăpând telefonul-
Transpir şi nu mă ţin pe picioare. Ce trebuie să fac într-un atac de panică? Să îm ţin respiraţia, da. Trag aer în piept şi îl ţin acolo câteva secunde. Mai repet asta o dată şi pot deja să mă ridic în picioare. O iau pe Martina în braţe şi merg spre cabană. Piciorul ei e... arată... nu pot să mă uit. Aiden, te rog, grăbăşte-te! Când intru în cabană, Martina reacţionează la izbitura uşii şi doar îşi ridică mână. Cred că vroia să îmi atragă atenţia asupra rănii. Nu trebuia să o las singură.

Îngeri și demoni. Capitolul 29- L..lac? P..pădure?

Jerry: 'Cei care se simt discriminaţi, pleacă capul şi trec mai departe. Iar ceilalţi doar continuă să vorbească neadevăruri. Neadevăruri, sinonimul discriminărilor. Ce dacă eşti mai diferit de ceilalţi, ce dacă nu eşti de acord cu ceva? De ce să fii dat la o parte, considerat un gunoi doar pentru nişe capricii ieftine?'-oprindu-se brusc- Mă scuzaţi!
Lasă carnetul pe hol şi iese din sală.
Mă foiesc pe scaun şi tuşesc sec. Îmi pun mâinile în sân şi mă ridic încet de pe scaun, toate privirile fiind pe mine. Iau carnetul de pe masă şi îl închid.
-Poate ar trebui să te duci după iubiţelul tău. Râde un băiat din primul rând. Sunt sigur că te aşteaptă. Continuă, râzând şi uitându-se la un alt băiat.
-Oh, lăsaţi-o! E timidă şi cred că s-a săturat să stea cu profu' ăsta. Ieri am văzut-o cu ăla de desen. Credeţi-mă, le stă mult mai bine. Spune fata din spatele băncii mele. Eu doar îmi las capul în jos şi continui să merg către bancă.
-Timidă, huh? Continuă băiatul care a început.
Jerry, ai încurcat-o!
-Şi mai e băiatul ăla care s-a pus în gură cu profu'. Fata din spatele meu vorbeşte din nou. Are un accent enervant de orăşean.
Jerry-trântind uşa brusc-: Gura!
Tresar şi mă aşez repede în bancă. Fata din spatele meu răsuflă şi îşi dă ochii peste cap,presupun.
Jerry: Carnetele la mine! -sprijinindu-se cu mâinile de catedră-
Toţi, înafară de mine, se ridică zgomotos şi se înghesuie ca să ajungă la catedră. Se formează un teanc iar profesorul le pune în geanta personală.
Jerry: Mai sunt încă 5 minute din oră. Ce ar fi să staţi liniştiţi?
-Ea a început. Fata din spatele meu arată spre mine.
Jerry: Malia!-dânduşi ochii peste cap-
Deci ăsta e numele ei. Huh.
Malia: Bine.-foindu-se- Dar să ştiţi că afirmaţia încă e valabilă.
Jerry: Ştii ce? Nu mă interesează.-uitându-se la mine-
Trage scaunul şi se aşează pe el. Îşi mută privirele peste tot în colţurile sălii şi îşi aşează tacticos gulerul cămăşii. Eu mă uit în stânga şi în dreapta ca să îmi dau seama dacă se uită la mine sau la altcineva. Când îmi îndrept ochii spre mica tablă, ochii lui erau pe mine şi mă priveau cu un aer superior, fără să clipească. Mă simt privită de mai multe pereche de ochi şi degetele mele bat uşor pe materialul băncii. Situaţia e prea jenantă iar privirea lui Jerry mă duce cu gândul la ce îmi va spune sau face ora următoare. Am mai trecut prin asta, probabil va face câteva remarci proaste la adresa mea şi a lui Jorge, dar ne vom continua ora normal.
Jerry: Nu aveţi...-întrerupt de clopoţel- temă. -ridicându-se-
Decid că mai bine rămân aici pentru următoarea oră. Oricum, m-am săturat de privirile pe care le primesc pe hol şi nici nu vreau să mă întâlnesc cu fata aia, Malia. Pare plină de sine.
Nici Jerry nu pare să iasă din clasă. Se uită la toţi elevii şi le spune 'O zi bună' în timp ce îşi dă ochii peste cap. Am şi eu nevoie de o zi bună, însă nu de la el sau în preajma altor oameni total neinteresaţi de viaţa mea.

Jerry: Am rămas doar noi.
Eu: Aşa e. -îndoind colţul manualului-
Jerry: E încă pauză, poţi ieşi.
Eu: Nu, prefer să terminăm odată cu asta.
Jerry: Bine.
Mă aşteptam la un comentariu urât până acum, dar nu spune nimic şi scoate un manual suplimentar din geanta lui.
Jerry: Copiază primele două capitole.-punându-mi cartea pe masă- Vrei să le copiezi sau ţi le dictez?
Eu: Mersi, mă descurc emoticon confused_rev -luând cartea-
Jerry: Oh, şi nu uita de subsol.
Eu: Sigur. -băgând capătul creionului cu radieră în gură- Te simţi bine?
Jerry: Da.-dând din umeri-
Nu e bine :|
Eu: Mulţumesc că mi-ai luat apărarea, mai devreme. Cu fata aia.
Jerry: Nu mă interesează.-aşezându-se pe scaun-
Poate e din cauza lui Jake?
Eu: Îmi pare rău de cele întâmplate cu tata emoticon unsure
Jerry: E ok, nu e vina lui.
E ciudat. Niciun comentariu urât de când a plecat Jorge. Încep să scriu primele rânduri pe caietul meu, dar gândul îmi e în altă parte.
Eu: Ahm.. de ce ai plecat aşa brusc din oră?
Jerry: Aveam treabă cu directorul.
Eu: Şi ce a zis?
Jerry: Să nu te mai bagi în treaba mea.
Îmi muşc limba şi continui să scriu ce mi-a spus. Nu înţeleg de ce mi-a dat să copiez asta, ştiu deja paragrafele pe de rost. Probabil, vrea să scape mai repede de mine, însă el nu va scăpa până nu îmi spune ceva urât. emoticon upset Nu îi stă în fire.
Eu: Te pot întreba ceva?
Jerry: Dacă e despre carte, are legătură cu psihologia sau despre viitoarele ore.
Eu: Oh, eu mă gândeam la alt gen de întrebare.
Jerry: Fie. -dându-şi ochii peste cap-
Eu: Îţi pare rău pentru Jake? Vrei să te răzbuni sau ceva...?
Jerry: Mnu. Poate îmi e mai bine fără el, era un dobitoc.
Eu: Cu asta te aprob. Unde ai fost în seara aia?
Jerry: Nu contează unde aş fi fost, nu salvam pe nimeni şi nici nu am fost câinele lui. Dacă te gândeşti că eu am pornit incendiul, las-o baltă.
Eu: Nu, doar întrebam unde ai fost. Chiar tu lipseai din peisaj.
Jerry: Ţi-am zis, nu contează.
Eu: Ce-i cu tine? Mă aşteptam să ţipi la mine de la începutul orei şi nici nu vrei să îmi răspunzi la o nenorocită de întrebare? -răstindu-mă la el-
Jerry: Am fost cu Lodo, bine?
Eu: Cu Lodo, ce vrei să spui?
Jerry: Ştiam ce avea de gând Cora aşa că m-am dus cu ea la spital.
Eu: De ce nu mi-a spus?
Jerry: Eu i-am zis să nu o facă. Doar m-am interesat de starea ei, nimic mai mult.
Eu: De ce să nu îmi spui?
Jerry: Pentru că ai fi reacţionat... ei bine ai fi făcut faţa asta.-gesticulând-
Eu: Oh, primul comentariu urât pe ziua de azi, mulţumesc Jerry. Mă simt împlinită. -ridicându-mă-
Jerry: Scuze, nu trebuia să sune aşa.
Eu: Şi îţi mai ceri şi scuze? -luându-mi cărţile-
Jerry: Unde te duci, nu am terminat.
Eu: 4,3,2,1. Pa, Jerry!
M-am sincronizat cu clopoţelul şi am ieşit din clasă. Lodo mi-ar fi putut spune că Jerry şi-a schimbat atitudinea. Îmi place mai mult vechiul Jerry. Ies din Academie după ce îmi iau geanta şi îl caut din priviri pe Jorge. Trebuie să îi spun ce s-a întâmplat azi.
Jorge-punându-mi mâinile la ochi-: Aici erai emoticon colonthree
Eu: Aici sunt tot timpul.-dându-mi ochii peste cap-
Jorge: Haide în maşină, am o surpriză pentru tine.
Surpriză? emoticon colonthree Ador surpirzele, mai ales când e vorba de Jorge. Îl cunosc de o lună şi ceva, dar e de ajuns pentru mine. Îl urmez în maşină şi mă aşez pe locul din dreapta. E maşina mea, am dreptul să o conduc.
Eu: Care e surpriza?
Jorge: Vom închiria o cabană de la marginea pădurii pentru restul weekend-ului.
Eu: De ce nu mi-ai spus? Nu am lucruri la mine.
Jorge: M-am gândit la toate.-arătându-mi bagajele de pe bancheta din spate-
Eu: Ai intrat în casa mea?
Jorge: Mi-ai lăsat cheia, îţi aminteşti?
Eu: Da, dar totuşi, mi-ai umblat prin lucruri?
Jorge: Da, nu e mare chestie.
Eu: Oh, lasă. Mă bucur că petrecem 3 zile împreună emoticon colonthree
Îmi zâmbeşte şi porneşte maşina. Voi lăsa partea cu Jerry pe mai târziu, nu vreau să stric momentul ăsta. Am prea puţine amintiri plăcute cu Jorge ca să refuz acest sfârşit de săptămână, doar eu şi el. Şi natura. Nu am mai fost în pădurea de la marginea oraşului niciodată. Am văzut-o doar atunci când Jorge m-a dus în câmpul cu flori şi e destul de întinsă. Mie frică de animalele sălbatice, dar cabană înseamnă siguranţă. Şi Jorge =)))
În aproximativ o oră, ajungem la o pensiune de unde trebuie să luăm cheia şi locaţia cabanei. Nici nu vreau să ştiu cât de scump e să închiriezi o cabană în acest sezon. Decid să cobor şi eu doar ca să văd pensiunea pe interior. Intrăm amândoi, ţinându-ne de mână şi vedem marele rând de la recepţie. Serios, nu mă aşteptam să fie chiar aşa de multă lume.
Jorge: Cred că va dura ceva, îmi pare rău.
Eu: Nu e nimic, e mai bine decât să stau acasă.-sprijinindu-mă de umărul lui-
Jorge: Dacă ţi-e foame, am câteva gustări în maşină.
Eu: Găteşti?
Jorge: E prima dată, nu am avut pentru cine să gătesc până acum.
Eu: Lara.-dând din umeri-
Îşi întoarce privirea spre mine şi se încruntă.
Eu: Bine, nu mai aduc vorba de ea.
Oftez şi mă mut de pe un picior pe altul. Poate fi chinuitor să aştepţi la o coadă aşa de imensă, dar merită. Aud clopoţelul, asta însemnând că au mai intrat câteva persoane în sala de aşteptare. Îmi întorc plictisită capul să văd cine ni s-a alăturat şi rămân surprinsă. Aiden. Păşeşte în faţa noastră, fără să ne observe. Se duce în faţa cozii, în faţa doamnei din spatele biroului care e destul de rapidă.
Jorge: Ce nesimţit. -dând dezaprobator din cap-
Eu: Mă întreb ce caută pe aici.
Jorge: Probleme.-cu o voce piţigăiată- Trebuie să îi atragă cienva atenţia că aşa ceva nu se face.
Aiden se întorce şi rândul înaintează. Ne observă şi ne face prietenos cu mâna.
Aiden: Hei, ce faceţi? -zâmbind-
Jorge: Aşteptăm, cum face restul lumii.
Aiden: Oh, mă bucur.. pentru... voi emoticon confused_rev Vă petreceţi weekend-ul aici?
Eu: Da.
Aiden: Bună alegere emoticon wink
Eu: Tu ce faci aici?
Aiden: E lanţul meu hotelier :)) Cabanele sunt ale mele.
Eu: Serios?-ridicându-mi sprâncenele-
Aiden: Da, mi se spune des asta. Trebuie să plec, distracţie plăcută. Voi vorbi cu cineva să vă scadă din preţ :))
Jorge: Nu e nevoie, mergem la altă cabană.-prinzându-mă de braţ-
Gelozia îl loveşte din nou.
Aiden: Ei bine, în caz că vă răsgândiţi, sună-mă Tini.
Eu: Jorge, nu mergem în alt loc. Nu am aşteptat aici degeaba iar Aiden nu e un motiv bun ca să plecăm.
Jorge: Ne va distruge mini-vacanţa.
Eu: Doar dacă el deţine ... toate astea nu înseamnă că ne va distruge timpul nostru într-un fel.-gesticulând-
Jorge: Dar mă enervează tipul.
Eu: Uită de el.
Jorge: Bine.-oftând-
Rândul tot înaintează până când vine rândul nostru. Jorge ia cheia şi notează pe o foaie locaţia cabanei noastre.
Urcăm din nou în maşină şi drumul devine pietros şi în jur pot vedea doar copaci. Bine că a luat maşina mea şi e nouă.
După încă o oră, ajungem la cabana noastră, cel puţin aşa presupune Jorge. E o cabană obişnuită, din lemn de o culoare ciocolatie, şi e decorate cu flori. Sper că şi interiorul e la fel de plăcut.
Eu: Lodo şi Marco au habar unde suntem? -punându-mi geanta pe mica canapea-
Jorge: Da. Marco m-a ajutat cu locaţia şi rezervarea.
Eu: Drăguţ din partea lui. De ce nu i-ai luat şi pe ei?
Jorge: Pentru că vreau să fim doar noi. -aducând restul lucrurilor-
Eu: Nici nu vreau să mă uit ce ai pus în bagajul meu.
Jorge: Doar ceea ce ştiu că ai fi luat cu tine. Ţi-am luat o geacă, bluza ta mov preferată şi nişte bocanci în caz că plouă.
Eu: Nu e rău. Ce vom face aici?
Jorge: Mergem prin pădure, un foc de tabără, mergem la lac... chestii de genul.
Eu: L..lac? Pădure? -înghiţind în sec-
Jorge: :))) Ţi-e frică?
Eu: Puţin.
Jorge: Nu trebuie. Eşti cu mine.
Eu: Asta mă face să îmi fie frică.
Jorge: Doar nu ţi-e frică de mine? -râzând-
Eu: Nu, dar la ce experienţă ai cu natura, mi-e frică să ies afară.
Jorge: Ştii la ce mă pricep?
Eu: La multe, dar la ce?
Jorge: La sărutat fete drăguţe.-sărutându-mă-
Eu: Şi câteva fete drăguţe ai sărutat până acum? -prinzândul de talie-
Jorge: Multe fete drăguţe, dar doar una frumoasă.-sărutându-mă din nou-
Mă desprind cu greu de el şi mă uit în ochii lui.
Eu: Deci ai sărutat mai multe fete.
Jorge: O, nu am vrut să sune chiar aşa.
Eu: Ştiu, am înţeles.
Jorge: Te-ai supărat?
Eu: Am cumva o faţă supărată?
Jorge: Nu. Ai o faţă drăguţă emoticon colonthree Mă duc să pregătesc masa.
Eu: Bine, eu o voi suna pe Lodo.
Jorge: Ştiam că nu vei rezista fără să o suni.-ridicând un deget împotriva mea-
Îmi dau ochii peste cap la afirmaţia lui şi formez numărul. Nu pot rezista fără să o întreb ce a făcut cu Jerry la spital.
Lodo: Alo?
Eu: Bună, Lodo!
Lodo: Oh, hei Tini! Cum sunteţi?
Eu: Bine, bine.-jucându-mă cu franjurile blugilor mei- Chiar nu mă aşteptam la asta.
Lodo: Jorge e un drguţ.
Eu: Da, este. Te pot întreba ceva... mai personal?
Lodo: Deşi nu văd ce ar fi personal, da.
Eu: De ce nu mi-ai spus că ai fost cu Jerry la spital şi ce aţi făcut?
Lodo: De unde ai aflat?
Eu: De la el însuşi.
Lodo: Nu am făcut nimic, doar s-a interesat de mine. A fost un gest surprinzător din partea lui.
Eu: Să nu-mi spui că ai ieşi cu Jerry!
Jorge: Poftim?
Eu: Te sun mai târziu.-închizând-
Jorge: Ce? Vrei să ieşi cu Jerry?
Eu: Nu eu, Lodo.
Jorge: Lodo să iasă cu Jerry?
Eu: Nu, doar am întrebat-o.
Jorge: Deci continui să îţi pese de el, bine.

Îngeri și demoni. Capitolul 28- Îți dau căldura mea

Lodo: Vorbeşti serios?
Eu: Te asigur că aşa e.
Lodo: Atunci nu trebuie să îmi fac griji.
Eu: Eu trebuie să îmi fac...
Lodo: Mutatul? -lovindu-mă cu cotul-
Eu: Da.
Lodo: Eu cred că mama ta nu ar fi în stare să îţi ia casa. Încă e mama ta.
Eu: E clar că nu o cunoşti. Şi Jorge spunea asta despre ea, dar când a văzut-o azi şi-a schimbat părerea.
Lodo: Nu ştiu ce să spun despre asta.
Eu: Mă duc să vorbesc cu el.-indicând spre hol-
Urc scările mici şi mă gândesc la ce aş putea să îi spun. 'Hei, mă mut şi va trebui să îţi convină asta.' Mnu... 'Îmi pare rău, dar mă voi muta şi decizia nu îţi aprţine ţie'. Of, nu! Poate dacă nu aş mai vorbi întruna despre faptul că vreau să mă mut ar ajuta. Ce îi place lui Jorge? Fotbalul? Nici nu ştiu ce îi place emoticon unsure Când am ajuns în faţa uşii m-am blocat puţin. Nu ştiu dacă mă mai vrea prin preajmă sau dacă prezenţa mea îl va ajuta. Sper că nu e stresant că sunt mereu prin jurul lui. Ce naiba? Sunt iubita lui, e normal. Bat încet şi mă legăn dintr-o parte în alta până aud scârţâitul patului şi papucii lui târâindu-se pe covor. Îmi deschide uşa şi îşi încrucişează mâinile la piept exact în modul în care o fac eu atunci când sunt supărată. Ochii lui erau pe faţa mea şi vorbeau în locul lui. Ce să îi spune, ce să îi spun? Mă bâlbâi ouţin, nereuşind să zic ceva coerent şi gesticulez puţin. Neştiind ce să fac, mă ridic pe vârfuri şi îi cuprind faţa în mâini. Îmi apăs buzele peste ale lui şi nu îi dau drumul. El îşi ia mâinile la piept şi le pune pe umerii mei.
Eu: Scuze.
Jorge: Pentru ce?
Eu: Pentru mai devreme. Nu ştiam că te va deranja aşa de mult că vreau să mă mut. Casa aia e prea mare pentru mine.
Jorge: În a mea e destul loc pentru încă o persoană.
Eu: Asta e problema.
Jorge: Ce?
Eu: Vreau să fiu... independentă.
Jorge: Şi eu vreau să nu mai vorbim despre asta. Casa ta e minunată, grădina, locul nostru...
Eu: Era locul tău, locul în care îţi aminteai de Lara.
Jorge: Dacă Lara ar apărea în faţa mea, aş ignora-o.
Eu: Ştiu.-muşcându-mi buza-
Jorge: Schimbă subiectul.
Eu: Mergem la mine? Vreau să mă pregătesc pentru mâine. Am oră cu Jerry.
Îl aud cum oftează deşi m-am întors cu spatele la el şi am început să cobor scările. Nici mie nu îmi convine că Jerry e profesorul meu, dar atâta timp cât nu amestecăm viaţa personală cu cea educaţională e perfect pentru mine. Se spune că profesorii care sunt mai tineri, ştiu mai bine cum să explice lecţiile elevilor, dar şi cei în vârstă au mai multă experienţă.
Jorge: Nu îmi mai aminti de cei doi profesori excesivi de gentilmen cu tine.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Ce ai spus? :)) Jerry nu se comportă frumos cu mine, mai mult ca un golan iar pe Aiden îl cunosc de câteva ore şi a fost un drăguţ că m-a ajutat.
Jorge: 'Drăguţ'? 'Ajutat'? Îţi amintesc că tatăl tău e la închisoare, nu cu răutate.-deschizând uşa de la intrare-
Eu: A încercat. Şi a fost un gest drăguţ că a încercat.
Jorge: Ce fel de 'drăguţ'?
Eu: Gelozia ta mă amuză, sincer.
Jorge: Nu sunt gelos pe un tip mai bătrân ca mine.
Eu: Minţi.
Jorge: Ba nu.
Eu: O, ba da :))
Minte, normal că minte. Romantismul nu e punctul lui forte, deşi poate fi romantic fără să îşi dea seama.
Jorge: Încetează.
Mă opresc din râs când ajungem în faţa casei mele şi observ un domn care bătea la uşă. Nu îl cunosc.
Eu: Mă scuzaţi.-tuşind-
-Oh, bună ziua! E un om grăsuţ şi poartă o salopetă ca cei de la construcţii. Am venit să vă anunţ în legătură cu noul proprietar şi să vă luaţi lucrurile cât mai curând posibil.Continuă acesta.
Eu: Înţeleg emoticon unsure
Îmi întorc capul la Jorge şi îl văd încordat.
Eu: Cine e noul proprietar?
-Uitaţi-l! Indică spre o maşină care parchează în faţa casei.
Oh Doamne. Aiden Black coboară din maşină şi se îndreaptă spre noi. Nu mă pot opri să nu îmi imaginez asta cu slow-motion. Îmi scutur capul şi îmi umezesc buzele. Jorge cred că fierbe acum şi mai bine i-aş spune să mă lase sigură cu el, dar nu m-ar asculta.
Aiden: Hei, Martina! Ne întâlnim din nou.-zâmbind-
Eu: Da, păi nu mă aşteptam să fii tu cel care cumpără casa, însă...-oftez-
Aiden: Trebuie să vorbim.
Jorge: Despre ce?-înfăşurându-şi braţul în jurul taliei mele-
Aiden: Cât timp eşti tu aici, nu voi putea decât să mă amuz.
Îl rog din priviri să mă lase singură cu el şi se conformeză după ce trece pe lângă Aiden şi se izbeşte în umărul lui. Auch.
Eu: Bine. Cred că putem intra, dacă vrei.
Aiden: Îmi pare rău că nu am putut să fac ceva la proces şi am făcut asta.-indicând spre casă-
Eu: Ce?
Aiden: Am cumpărat-o azi de la mama ta şi în câteva zile va fi pe numele tău.
Eu: De ce ai face una ca asta?
Aiden: Ca să mă revanşez.-apropiindu-se-
Pun pariu că Jorge se uită acum la noi, de undeva.
Eu: Nu trebuie să faci asta, nu pot accepta.
Aiden: Nu mă poţi refuza.
Eu: Mulţumesc!
Aiden: Mama ta a plecat din oraş.
Eu: Mă aşteptam la asta.
Aiden: Şi ţi-a lăsat ţie casa în care au locuit părinţii tăi.
Eu: Ce?
Aiden: Da. A luat majoritatea lucrurilor din casă, dar mi-a spus că a lăsat nişte cutiii pentru tine, în pod.
Eu: Dacă mi-a lăsat casa aia, de ce ai cumpărat-o pe a mea?
Aiden: Presupun că o vroiai pe asta.
Eu: Nu, nu o vroiam. Mulţumesc mult oricum.
Aiden: Cred că ne vedem la Academie.-ducându-şi mâna la ceafă-
Eu: Da, cred.
Zâmbeşte şi se întoarce la maşina lui. Ce tocmai s-a întâmplat ? Am nevoie de o palmă ca să îmi revin. Am două case. Sper că Jorge e fericit acum. Adio, dorinţa mea de a locui singură în mijlocul oraşului.
-Şi eu pot pleca acum. Mă anunţă domnul cu salopetă.
Eu: Da, o zi bună.
Îmi frec ceafa şi mă gândesc cum aş putea să reacţionez la gestul profesorului. A fost drăguţ din partea lui. Genul de drăguţ care nu îi place lui Jorge. Mă întreb ce a apucat-o pe mama de mi-a lăsat casa în care am crescut... Presupun că deja şi-a găsit pe altcineva sau îl cunoştea de când era cu tata. Nu îmi vine să cred că s-a întâmplat totul aşa repede.
Intru şi mă gândesc dacă ar trebui să îl chem din nou pe Jorge. Mnu, deja e târziu, şi eu sunt foarte obosită. După ziua de mâine vreau să uit de săptămâna asta.

'Dimineaţă'

O zi bună începe cu răsăritul soarelui. Păcat că ora de psihologie o va distruge. Nu ora în sine ci profesorul pe care nu l-am mai văzut din ziua accidentului. Mi-aş dori să nu fiu singură la ora de psihologie. O faţă cunoscută m-ar ajuta şi nu e cea a lui Jerry. Mă enervează că se comportă cu mine, diferit faţă de ceilalţi, le dau impresia că e ceva între noi şi voi clarifica asta. Nu e corect pentru mine să fiu considerată...cum mă consideră ceilalţi elevi. Mai ales tipa aia care e peste tot şi zice 'Uuu, cineva are probleme :>' cu vocea ei piţigăiată. Ce, s-a angajat în corul şcolii? Mă pregătesc şi când îmi iau cheile din buzunarul gecii, aud vocea lui Jorge strigându-mă de afară. Îi deschid şi faţa lui e una tristă dar fericită în acelaşi timp.
Jorge: Mă gândeam că vei avea o zi grea şi vrei să te duc.
Eu: Sigur.
Jorge: Maşina mea sau a ta?
Eu: Din moment ce tu nu ai cu ce să te întorci, o luăm pe a ta.
Jorge: Dar aşa nu vei avea tu cu ce să te întorci.
Eu: Poate dacă vii după mine? emoticon colonthree
Jorge: Oricum făceam asta, cu maşină sau nu.-punându-şi o mână în jurul umerilor mei-
Eu: Atunci mergem pe jos?
Jorge: Mi-ar plăcea.
Eu: Nu vreau să întârzii.
Jorge: Vom merge repede. Ce ai vorbit cu Aiden?
Eu: Nu mă mut.
Jorge: Serios?
Eu: Aha.-zâmbind cu dinţişori-
Jorge: Te iubesc.-sărutându-mă pe neaşteptat-
Eu: Şi eu emoticon colonthree
Jorge: Nici nu ştii cât mă bucur.
Eu: Mă bucur că te bucuri.
Jorge: Ciudat. Cum crezi că se va comporta Jerry cu tine?
Eu: Ca de obicei.
Jorge: E cumva.. insuportabil cu tine?
Eu: Nu.-muşcându-mi buza inferioară-
Jorge: Sigur? Pentru că aş putea vorbi cu el şi...
Eu: Nu văd unde ar duce asta.
Jorge: Ai dreptate.
Mă uit în jos la mâinile noastre şi mâna lui stângă o cuprinde pe a mea. E rece.
Jorge: Scuze, am folosit apă rece dimineaţă, ştiu.
Eu: Nu e nimic. Îţi dau din căldura mea.-prinzându-i mâna înapoi-
Jorge: A sunat ca şi cum ai fi un copil mic şi îţi împarţi prânzul cu mine.-zâmbind-
Eu: E modul tău de a mă invita la prânz?
Jorge: Trebuie să te invit? Nu e logic că mănânci cu mine?
Eu: Ba da :))

Mă uit la ceas şi văd că e încă devreme iar noi aproape am ajuns. Mergem mai încet şi încă ne ţinem de mâna, iar mâna lui e mult mai caldă decât a mea acum. Ajungem la Academie şi Jorge a insistat să intre cu mine, să se asigure că sunt bine. Nu îmi place unde va duce asta. Mă îmbrăţişează când ajungem la dulapul meu şi mă sărută protectiv pe frunte. Aud aplauze din spatele meu şi ne retragem.
Jerry: Nebunaticilor.
Jorge se încruntă şi se aşează în dreapta mea emoticon heart Sper că nu va începe.
Jerry: Tini, ai oră. Iar tu, nu eşti de aici, aşa că pleacă.
Jorge: Nu.
Eu: Are dreptate. Mă descurc.
Jerry: Vezi?
Jorge: Sigur?
Eu: Da.
Jorge: Atunci, ne vedem la prânz, Tini. Jerry.-dând din cap-
Jerry: Dute în clasă.
Îmi iau manualul şi intru în sală, urmată de el. Nu din nou. Elevii prezenţi îşi îndreaptă amuzaţi privirile spre noi şi eu mă duc ruşinată în banca mea. Toate privirile sunt pe mine şi mă fac mai mică.
Jerry: Bun, azi vom vorbi despre un subiect des întâlnit. Discriminarea. Pentru voi, studenţi la psihologie, e foarte important să nu discriminaţi.
Exact aşa mă simt eu.
Jerry: Prima dată vreau să vă scrieţi propriile păreri în carneţelul vostru şi le voi citi cu voce tare la sfârşitul orei. Puteţi începe.
Asta e uşor. Îmi iar pixul şi odată ce îl iau în mână, începe să alunece pe hârtia albă cu dugi drept trasate de alungul foii.
'Discriminarea.-Un defect sau o însuşire.'
Scriu fără să mă opresc şi chiar mă mir că pot scrie două foi. Cuvintele îmi apar în minte fără să dezbat dacă ar trebui să le trec sau nu.
Jerry: Cine vrea să fie primul? Tiini.. ahm, Martina?
Oh, nu. Citesc rapid rândurile şi îmi dau seama că ce am scris, are mai multă legătură cu viaţa personală.
Jerry: Haide, curaj. Citesc eu.-luându-mi carnetul- 'Discriminarea.-Un defect sau o însuşire? Prima imagina care îţi apare în minte, auzind cuvântul 'discriminare', e imaginea unui copil marginalizat de restul doar pentru că religia lui e diferită de a ta, sau culoarea, limba, naţionalitatea, şcoala, familia şi multe principii. Discriminarea, în ziua de azi, are mai multe sensuri. Te poţi numi discriminat când cineva nu îţi acordă atenţia de care ai nevoie, sau ai prea multă atenţie. Dacă eşti superior celorlalţi doar pentru că ai făcut o prostie. În altă privire de ansamblu, discriminarea e însoţită de invidie. Oamenii invidioşi, prea mândi de sine, de altfel, inventează diferite înjosiri despre tine doar ca să te facă discriminat...'
Mai mulţi elevi deja se holbează la mine şi eu îmi mut privirea pe geam şi continui să îmi rod pixul.
Jerry: 'Cei care se simt discriminaţi, pleacă capul şi trec mai departe. Iar ceilalţi doar continuă să vorbească neadevăruri. Neadevăruri, sinonimul discriminărilor. Ce dacă eşti mai diferit de ceilalţi, ce dacă nu eşti de acord cu ceva? De ce să fii dat la o parte, considerat un gunoi doar pentru nişe capricii ieftine?'-oprindu-se brusc- Mă scuzaţi!
Lasă carnetul pe hol şi iese din sală.

Îngeri și demoni. Capitolul 27-Ce alegi?

Aiden: Ăsta nu e un motiv să nu te duc. Încerc doar să fac ceva drăguţ.
Eu: Bine, însă pot întreba ceva?
Aiden: Da.
Eu: Ştiu că sună ca şi cum aş fi un copil mic, dar tatăl meu va merge la închisoare?
Aiden: Asta se va decide azi, şi divorţul părinţilor tăi.
Eu: Să mergem, am foarte mari emoţii. -strângându-mi manualul la piept-
Mă urmează pe hol unde îmi iau geanta şi îmi arunc manualul aiurea. El se duce în cancelaria ca să îşi ia lucrurile şi mă cheamă să ies pe unde ies de obicei profesorii. Am ezitat la început, dar ştiam unde va duce asta şi nu vreau să irosesc timpul. O ia înainte şi se îndreaptă spre o maşină aproximativ ca a tatălui meu şi o descuie.

Jorge: Tini? -apropiindu-se-
Eu: Hei, ce faci aici?
Jorge: Am venit să te iau şi să mergem la tribunal. Vei întârzia, judecătorul şi avocaţii vor sosi în curând.
Aiden: Nu prea cred.-chicotind- Merge cu mine.
Jorge: Ce te face să crezi asta?
Eu: Eu. Eu îl fac să creadă pentru că am fost de acord.
Jorge: Şi el e...?
Eu: Avocatul lui tata.
Jorge: Ei bine, poţi să mergi cu mine şi vă întâlniţi acolo.-prinzându-mă de mână-
Aiden: Nu am nicio problemă dacă vine sau nu.
Jorge: Va veni cu mine.
Mârâie şi mă trage în maşina lui. Profesorul se uită la noi câteva secunde şi părăseşte parcarea cu un zgomot făcut de cauciucuri.

Eu: Ce a fost asta? -trântindu-mi geanta pe bancheta din spate-
Jorge: Mai bine eu aş întreba ce a fostt asta. De ce vroiai să mergi cu el?
Eu: Pentru că m-a rugat şi poate puteam vorbi cu el înainte de proces. Azi părinţii mei divorţează în caz că ai uitat şi e foarte important pentru mine să ştiu ce se întâmplă.
Jorge: Ştiu, te ajut cât pot de mult, dar tu nu mă ajuţi.
Eu: Cu ce să te ajut?
Jorge: Să fii de acord cu mine, nu cu el.
Eu: Ăsta nu e un ajutor.
Îmi ridic un deget împotriva lui şi îmi păstrez o statură serioasă.
Jorge: Pentru mine, da. Să nu îmi spui că a venit special pentru tine!
Eu: E noul profesor de arhitectură.
Pune o frână bruscă şi se întoarce încruntat la mine.
Jorge: Asta e de ajuns încât să pleci de la Academie!
Eu: Ce? Nu voi pleca de la Academie doar pentru că aşa vrei tu!
Jorge: Vei pleca pentru că Jerry e acolo şi mai nou e profesorul ăsta.
Eu: Ce ai cu el?
Jorge: Se dă la tine!-ţipă- Se dă la tine, în caz că nu ai observat.
Eu: Oh, scuteşte-mă! Probabil e căsătorit.
Jorge: Da, probabil. Îi pasă? Nu.
Eu: Nu mai fi aşa.
Jorge: Aşa cum?-îndreptându-şi privirea spre mine-
Eu: Aşa... gelos!
Jorge: Da, sunt gelos. Apăr ce e al meu.
Eu: Nu mă trata ca pe o jucărie!
Jorge: Nu o fac.
Eu: Hai să vorbim mai târziu despre asta, nu mai vreau încă o problemă.
Jorge: Deci eu sunt problema.
Eu: Taci, Jorge. Am ajuns. Poartă-te frumos!
Bolboroseşte ceva şi apoi mă urmează. Nu îmi place că ne certăm din cauza oamenilor cu care ne petrecem timpul Eu nu i-am zis nimic când l-am văzut cu Cora emoticon frown Dorinţa lui de a mă avea doar pentru el, mă răneşte.
Aiden, adică profesorul sau avocatul, ajunsese înaintea noastră şi ne indica locul unde ar trebui să se ţină procesul. Am intrat într-o sală mare şi m-am aşezat în spatele tatălui meu, lângă Jorge, iar Aiden s-a aşezat lângă tata. Mama era şi ea acolo, pe partea stângă de bănci şi arăta ca o adevărată doamnă, cum e de obicei. În spatele mamei, chiar în dreptul meu, stătea tatăl lui Jake. Nu mă aşteptam să îl revăd în modul ăsta! Anii nu l-au iertat şi cred că a avut probleme cu alcoolul şi drogurile la cât de slab arată. Judecătorul intră printr-o uşiţă pe care nu am observat-o, probabil ăsta era scopul, şi se aşează în scaunul cel mai înalt cu un ciocănel în mână.
-Bună ziua! Începe acesta. Azi se vom clarifica divorţul dintre Damien Stoessel şi Amna Stoessel. Iar, deasemenea, domnul Stoessel va primi sentinţa. Actele vor dura în jur de 3 luni până la finalizare. Acum, să auzim motivele. Doamnă Stoessel?
Mama: Infidelitate.-încordându-se-
Eu: Poftim?-strigând-
-Domnişoară. Bate cu ciocanul în bucata aia de lemn emoticon upset Presupun că sunteţi fiica.
Eu: Da, şi sunt ferm convinsă că tata nu a fost infidel.
-Doamnă?
Mama: Nu mi-a spus ce avea să facă.
Tata: Aş fi avut un motiv?
Mama: Da, multe. Nu ţi-a păsat de noi!
Un bărbat din dreapta judecătorului îi face semn că îi va opri dar îl văd cum mimează un 'Vreau să privesc'.
Tata: Am făcut-o pentru voi.
-Domnule Stoessel, e adevărat că i-aţi fost infidel soţiei?
Tata: Nu.
Mama: Ba da!
-Certurile nu dau bine.
Eu: Vezi?-şoptindu-i lui Jorge-
Jorge:...-dânduşi ochii peste cap-
-Mă tem că voi aproba divorţul. Certurile şi contrazicerile m-au convins.
Mama: Ce bine.
-Domnişoară Stoessel. Cum sunteţi majoră, puteţi alege care să fie tutorele dumneavoastră legal.
Aiden: Nu, nu trebuie să o faă. Nu e obligatoriu.
Bate cu ciocanul din nou iar Aiden oftează.
-Vă voi lăsa timp. În 20 de minute, ne întâlnim aici.
Eu: Ştiu deja pe cine voi alege.
-Chiar?
Eu: Pe tatăl meu.
-Păi... sper că te vei înţelege cu tatăl tău din închisoare.
Închisoare... nu.
-Vă declar divorţaţi.-bătând cu ciocanul-
Jur că dacă mai bate o dată, am să i-l iau şi am să îi dau în cap cu el.
-Domnişoară Angels, domnule Stoessel, sunteţi liberi.
Angels, nu îmi place. Sunt mândră să fiu o Stoessel.
Eu: Mă scuzaţi, dar atâta timp cât sunt în viaţă şi ea e mama mea, nu are voie să îşi schimbe numele.
Asta meriţi, mamă.
-Aveţi dreptate. Îşi freacă barba. Liber!
Oh, de când aşteptam.
Se retrage pe aceeaşi uşă iar Aiden şi tata se întorc la noi.
Tata: Tini, nu trebuia să mă alegi pe mine.
Eu: Orice copil te-ar alege în locul ei.
Tata: Mda... toţi banii mei se vor duce la ea.
Eu: Toţi?!
Tata: Da, toată averea.
Eu: Casa mea...

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Am luat-o pe Tini din locul ăla înainte să îi sară în părul perfect aranjat al mamei ei. E aşa nervoasă şi nu vreau să mai aduc aminte despre... Aiden -.- Sper că va păstra distanţă. Tini e a mea şi doar a mea. Adoarme pe scaunul din dreapta şi ca să nu o mai trezesc, o duc în braţe până în camera mea. Lodo nu e, Marco nici atât... ce bine e să fii singur acasă. Acum că mama Martinei îi va lua casa, va avea un motiv în plus să locuiască cu mine. Ce bine sună, 'să locuiască cu mine'. O sărut pe frunte şi îi pun geanta pe scaunul de lângă pat. Nu mă pot abţine să nu mă uit înăuntru când văd o bucată de hârtie. ''Trebuie să vorbim. După ore, în toaleta profesorilor'.
Mârâie în somn şi îşi freacă ochii cu dos-ul palmelor.
Eu: Te-ai dus?
Tini: Ce?
Eu: Te-ai dus la Jerry?-fluturând foaia-
Tini: Nu. Ce..?
Eu: Nu mă minţi!
Tini: Nu te mit, de ce crezi că m-aş duce? Spune-mi un motiv.
Eu: Ah... ai dreptate. Iartă-mă!
Tini: Nu e nimic, cred. Ce caut aici?
Eu: Păi.. cum mama ta îţi va lua casa cred că ar trebui să te obişnuieşti cu a mea.
Tini: Ce te face să crezi că mă voi muta cu tine?
Eu: Doar nu vei sta pe stradă :))
Tini: Nu. Am pus ochii pe un apartament cât am stat la părinţii mei. E chiar în centru şi e mai aproape de Academie.
Eu: Mă păreseşti?
Tini: Nu, mă mut.
Eu: Acelaşi lucru.-ridicând tonul-
Tini: Putem fi împeună chiar dacă nu suntem vecini.
Eu: Mă mut şi eu cu tine!
Tini: E doar pentru o persoană.
Eu: Găsim altul.
Tini: Imposibil. E totul aproape aranjat. Mă voi angaja şi voi avea proprii mei bani.
Eu: Nu!
Nu o las să plece de lângă mine. Nu mă voi putea trezi fără să mă duc direct la ea, nu ne vom mai întâlni în grădină, nu vom mai râde de slujba lui Marco...
Tini: Mă voi muta.
Eu: Te iubesc!
Mă apropii de ea şi o sărut apăsat ţinând-o de spate. Ea pare să aprobe şi îmi răspunde la sărut.
Eu: Nu vreau să pleci emoticon unsure
Tini: Nu e ca şi cum voi fi înn altă ţară. E doar la distanţă de 40 de minute.
Eu: 40 de minute e mult pentru mine. Nu voi rezista.
Tini: Trebuie.
Eu: Vino aici! -trăgând-o în braţele mele-
Se conformează şi îşi lasă capul pe umărul meu. Nu vreau să plece, ea e lucrul bun care mi s-a întâmplat în ultimul timp şi am nevoie de ea. Iar ea are nevoie de mine.
Eu: Am să o conving pe mama ta să îţi ia casa. Promit!-sărutând-o pe frunte-

>>Din perspectiva Martinei<<
Toate cuplurile care se mută împreună, au mai multe subiecte de ceartă. Noi avem prea multe deja şi suntem prea la început ca să ne mutăm împreună. Nu cred că mama îmi va lua casa, dar tot vreau să mă mut şi vom putea fi împreună chiar dacă nu stăm aproape unul de celălalt.

Lodo-strigând de jos-: Am venit! Jorge, Marco, ieşiţi de oriunde aţi fi.
Jorge: Ne-a stricat momentu' :|
Eu: Putem avea mai multe momente. Lodo! -strigând şi deshizând uşa-
Lodo: Nu ştiam că eşti aici.
Eu: Nici eu. :)) Cum a fost ziua ta?
Lodo: Am fost cu Marco la noua lui slujbă. Acum discută salariul şi restul.
Eu: Ca ce lucrează?
Lodo: Animator de petreceri pentru copii.
Jorge: Ce? -râzând- Adică va purta costumuri la fiecare petrecere.
Eu: Costume.-corectându-l-
Jorge: Asta am zis şi eu.-dând din umeri-
Lodo: Da, va purta COSTUME de animale la fiecare petrecere. Depinde de gusturile părinţilor şi de poftele copiiilor. Şi bineînţeles, de portofel emoticon wink -luându-şi o cană cu apă-
Jorge: Trebuie să văd asta.-ţinându-se de burtă-
Lodo: Îşi va face poze cu fiecare copil, vei vedea destule.
Eu: Norocosul :))
Lodo: Şi voi ce aţi făcut?
Eu: Mhm... părinţii mei au divorţat şi mă voi muta emoticon unsure
Lodo: Ce? -scăpând cana jos-
Eu: Da, cum tata s-a dus la închisoare, mama a preluat afacerile şi îmi poate lua casa dacă vrea.
Jorge: Dacă vrea? Mi-ai spus că o va face.
Îmi ridic ochii din pământ şi văd că e încruntat. Iese din bucătărie şi îl urmăresc cum urcă pe scări. Câteva secunde mai târziu aud o uşă trântindu-se.
Lodo: Ce e cu voi?
Eu: Nimic. E doar toată agitaţia asta şi nu ne face bine.
Lodo: Vorbeşti serios?
Eu: Te asigur că aşa e.

Îngeri și demoni. Capitolul 26-Mi se pare cunoscut...

Lodo: Te pot ruga ceva?
Eu: Sigur.
Lodo: Nu te mai da la Marco!
Eu: Mă dau la Marco?
Lodo bufneşte în râs şi se ridică de pe bancă arătând cu degetul spre mine.
Lodo: Ce faţă ai făcut! :))
Eu: Oh -.- Lodovica, ce e cu tine?
Lodo: Păi, aveai faţa aia tristă şi vroiam să văd un zâmbet pe ea.
Eu: Ţi se pare că zâmbesc?
Lodo: Acum nu. -ducându-şi o mână la ceafă-
Eu: Nu ştiu ce e cu mine. Părinţii mei divorţează, tatăl meu va merge la închisoare, prietenii mei... nu mai sunt. Pur şi simplu nu mai fac faţă!
Lodo: Te înţeleg. Dacă tu eşti implicată în asta, şi noi suntem. Dacă tu eşti tristă şi noi suntem. -arătând spre băieţi- Dacă tu eşti fericită, şi noi vom fi. Pentru că eşti prietena noastră de acum.
Eu: Sentimentul e reciproc, însă voi nu aveţi nicio legătură cu părinţii mei.
Lodo: Oh, părinţi... Suntem adulţi acum. Săptămâna asta, Marco vrea să îi cunoască pe ai mei şi nu ştiu dacă îl vor plăcea.
Eu: Tu i-ai cunoscut părinţii?
Lodo: Nu. A fost adoptat şi el a refuzat să locuiască cu ei de la 16 ani.
Eu: Nu ştiam.
Lodo: Cred că mama lui biologică l-a abandonat emoticon unsure Nu îmi spune prea multe.
Eu: Trist.
Lodo: Putem vorbi şi noi despre chestii care te fac fericită?
Eu: Şi uite fericirea mea! -arătând spre Jorge-
Marco: Au sucuri bune. Sper că vom mai veni pe aici.
Lodo: Ştiţi ce? Chiar am nevoie de o cafea. Ce ziceţi?
Eu: Pot dormi acolo?
Lodo: De asta vom bea cafea.-prinzându-mă de braţ-

>>Din perspectiva lui Jorge<<
Lodovica ne-a târât în localul unde lucra Cora. Sau cel puţin cred că lucra. Aş vrea să nu o mai oblige pe Tini să facă ce vrea ea. Martina nu vrea să fie aici, vrea să fie acasă, în pat şi să se uite la picturile lui DaVinci. Văd asta pe faţa ei. I-aş spsune câteva cuvinte, dar ea ştie mai multe decât mine.
Ne-am aşezat la o masă lângă aerul condiţionat, iar o doamnă cam de vârsta mijlocie vine la noi zâmbind. Îşi măreşte ochii la mine şi îşi apleacă corpul asupra mea.
-Asta e de la chelneriţa noastră. Voia să îţi dea asta, dar nu a mai apucat. -şoptind-
Îmi întinde un plic pe sub masă şi eu mă încordez când aud de Cora. Îl apuc şi îl pun în buzunarul de la pantaloni. Se uită la restul iar Martina mă priveşte confuză şi probabil scârbită.
Tini: Aş fi geloasă pe doamna aia dacă ar fi fost mai tânără. -indicând spre ea, care se îndepărtează- Ce ţi-a spus?
Eu: Nimic.
Tini: Nimic e totuşi ceva. -încruntându-se-
Eu: E prea bătrână pentru mine şi ştii că nu aş face asta.
Lodo: Nu mai bine mâncăm ceva?
Ştiu exact ce face. Îmcearcă să schimbe subiectul.
Eu, Tini, Marco: Nu.-răspunzând rapid-
Lodo: Şi tu, Marco?
Marco: Ce? Părea interesant.
Mă ridic de la masă şi mă duc la baie. Scot hârtia din buzunar şi o rup în două. Intru într-o cabină şi dau drumul la apă după ce mai rup câteva bucăţi din scrisoare. Cora mi-a adus doar probleme zilele în care am cunoscut-o şi nu vreau ca conţinutul acelei scrisori să îmi aducă dureri de cap. Stau în faţa oglinzii şi îmi trec o mână prin păr.
Tini: Jorge, eşti bine?
Eu: Da, sunt.
Tini: Bine. Vino înapoi, te rog.
Eu-deschizând uşa-: Vrei să plecăm de aici la fel de mult cum vreau şi eu?
Tini: Nici nu-ţi imaginezi.

>>Din perspectiva Martinei<<

Îmi pare rău că am plecat fără să îi anunţăm pe cei doi, dar vreau să mă odihnesc sau să fac orice altceva cu Jorge. Mersul cu maşina nu se află pe listă... însă mi se pare din ce în ce mai lung.

Jorge: Ce vrei să facem?
Eu: Nu ştiu. Cred că mă voi gândi mai bine ce fac în legătură cu tata.
Jorge: De ce tot continui să te gândeşti la el? E problema lui şi nu i-a păsat de consecinţe.
Eu: Nu mă lasă inima...
Jorge: Bine.-oftând- Unele lucruri nu se schimbă.
Eu: Ce vrei să spui?
Jorge: De fiecare dată când suntem împreună, în sfârşit, ceva se întâmplă şi nu mai putem petrece mult timp împreună.
Eu: Da, asta chiar eu am spus-o.
Jorge: Şi aş vrea să se schimbe.
Eu: Şi eu. Nu ştiu cum.
Jorge: Hai să ne mutăm împreună. La mine, sau la tine.
Eu: Jorge...
Jorge: Ce? Aşa vom putea petrece mai mult timp împreună.
Eu: Ăsta e un alt pas într-o relaţie pe care nu vreau să îl fac.
Jorge: Măcar te vei gândi la asta?
Eu: Poate, dar nu acum.
Jorge: Bine, am ajuns.
Eu: Mersi! -deschizând portiera- Vii?-indicând spre casa mea-
Jorge: Nu, nu pot.
Eu: Oh.-ducându-mi o mâna la ceafă- Pe... mai târziu?
Jorge: Da.-sărutându-mă scurt-

Mutatul împreună e ceva prea mult pentru mine. Vreau să mut cu el, dar în acelaşi timp nu vreau să grăbesc lucrurile. Trebuie să îmi dau seama dacă vreau să stau cu el pentru restul vieţii şi abia ne-am împăcat. Intru în casă şi mă sprijin de marginea canapelei. Trebuie să mă pregătesc pentru mâine, la cursul de arhitectură şi la procesul tatei. Pe de-o parte mă bucur că divorţează de mama pentru că mi se pare că ei doi nu se iubesc şi îşi pot găsi pe altcineva, iar pe alta nu mă bucur pentru că sunt părinţii mei şi trebuie să îmi sprijin familia.
Iau geanta şi pun în ea chestiile pe care le pun de obicei. M-aş învoi, să îl văd pe Jerry nu ar ajuta acum. Trebuie, însă, să le arăt tuturor că nu mă afectează prea tare. Defapt îmi pasă cel mai mult de părerea oamenilor din jurul meu.
Cred că singurul lucru pe care îl pot face acum, e să dorm. Nu obişnuiam să dorm aşa mult când locuiam cu 'ai mei. Acum înţeleg de ce e aşa de stresant să fii adult.
'Dimineaţa'
Vremea ploioasă indică de obicei o zi proastă. Adaug o jachetă în geanta mea şi mă încalţ cu teneşi. Maşina mea e acolo unde a lăsat-o Jorge şi tocmai mi-am adus aminte că el are cheile de rezervă. E normal, nu?

Ajung la Academie şi inspir adânc. Nimic rău nu se poate întâmpla acum. Înafară de un trăsnet şi ploaie cu gheaţă, ce-i drept. Alerg printre mulţimea de elevi şi ajung la dulapul meu. Îl descui şi găsesc un bileţel pus la vedere. Cine altcineva decât Jerry...?
'Trebuie să vorbim. După ore, în toaleta profesorilor'
Toaleta profesorilor?! Nu, mersi. Prefer WC-urile studenţilor, sunt mai curate. Nu mă voi duce unde vrea el şi când vrea el doar ca să îmi spună lucruri pe care nu vreau să le aud. Singurul loc unde vreau să mă duc e sala de arhitectură. Ce mă bucur că Gina şi Diego au acelaşi curs. E o uşurare să am pe cineva cunoscut cu mine.
Imediat după ce intru în sala de clasă, Gina se aşează pe locul încă liber de lângă mine. Mă simt ca şi o ciudată, ciudata nou-venită şi nu îmi place. Sunt aici de câteva săptămâni şi unii mă evită doar pentru că am fost văzută cu Jerry. Sper că unii nu cred că eu şi profesorul de psihologie.... nu!
Eu: Bună, Gina! -aranjându-mi haina-
Gina: Hei! Ai auzit vestea?
Eu: Ce veste? -dând negativ din cap-
Gina: Avem un nou profesor de desen. Se spune că e mai tânăr ca Jerry.
Eu: De ce tot se schimbă profesorii?
Gina: Cel de acum are probleme medicale. -clipind des-
Eu: Oh, îmi plăcea de el. Era de treabă.
Diego-intrând în clasă-: Hei, Tini! Hei...?
Eu: Ea e Gina.
Diego: Uuu, Gina. Gina Martin în Academie? -aşezându-se în dreapta noastră-
Gina: Da, sunt obişnuită să fiu primită aşa.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Tu ce mai faci?
Diego: Am fost în vizită la părinţii mei.
Eu: Vrei notiţele de luni?
Diego: Cu siguranţă.

Am fost întrerupţi de profesorul nostru nou. Arată bine şi tânăr, cum spunea Gina.
-Bună, copii! Staţi jos, vă rog.-râzând- Numele meu e Aiden Black şi ne vom vedea în următorii.... 3 ani? Mă rog, cine ajunge în ultimul an.
Râde, din nou. Aiden Black, sună cunoscut.
Aiden: M-am uitat la temele voastre pentru luni, celălalt profesor mi le-a dat şi chiar mi-au plăcut. Cel al lui Danny, cine e Danny?
Un puşti din ultima bancă ridică mâna şi zâmbeşte timid.
Aiden: Tu. Desenul tău a fost interesant. Şi cel al Martinei. Cine e Martina?
Când îmi aud numele ridic timidă mâna. Încă mă gândesc la cât de cunoscut îmi e numele tău.
Aiden: Desenul tău a fost impresionant.
Eu: Mulţumesc emoticon colonthree
Aiden: Pentru puţin.
Aiden Black, avocatul tatei. Mi-am amintit numele lui de pe fişa tatălui meu. Poate e doar o coincidenţă de nume şi sunt mai mulţi 'Aiden Black' decât îmi pot imagina.

Ora decurge normal şi bineînţeles am primit teme. Mai multe decât de obicei. Îmi dau ochii peste cap când ies din clasă iar profesorul de desen mă strigă din spate.
Aiden: Ce faci?
Eu: Mă duc în pauză...?
Aide: Nu, mă refer că ar trebui să mergi la tribunal. Tatăl tău, te-am recunoscut.
Eu: Oh, păi am ore.
Aiden: Şi eu, dar voi fi acolo. Sunt avocatul lui.
Eu: Un profesor avocat... Nu am mai văzut.
Aiden: Nici eu.-râzând- Te duc eu.
Eu: Defapt sunt cu maşina.
Aiden: Ăsta nu e un motiv să nu te duc. Încerc doar să fac ceva drăguţ.
Eu: Bine, însă pot întreba ceva?
Aiden: Da.
Eu: ştiu că sună ca şi cum aş fi un copil mic, dar tatăl meu va merge la închisoare?

Îngeri și demoni. Capitolul 25-Gelozie.

Eu: Oh, Doamne! Au murit arşi de vii...
Jorge: Hai să ascultăm în continuare.
-Criminaliştii au căutat indicii toată noaptea şi au dat roade. Au reuşit să găsească mai multe amprente pe panoul de curent al barului. Surprinzător, primul suspect este chiar avocatul Damien Stoessel. Se pare că acesta are un conflict mai vechi cu tatăl patronului. Încă aşteptăm investigaţii.
Scuip ceaiul înapoi în cană şi îmi în măresc ochii.
Eu: Tata?!
Jorge: E tatăl tău?-sărind de pe canapea-
Eu: Nu se poate, tata nu e un criminal.
Jorge: Tatăl tău era să mă ucidă. emoticon upset
Eu: Îl voi suna, acum. -căutând telefonul-
Jorge: Poftim, ia telefonul meu.
Eu: Nu-mi vine să cred! -formând numărul-
Eu: Tata?
Tata: Tini, dacă ai văzut şi tu ştirea, te rog nu-i asculta.
Eu: Nu pot ascult, tată. Au probe.
Tata: Îmi pare aşa de rău că ai aflat aşa.
Eu: Unde eşti?
Tata: La poliţie...
Eu: Mama e cu tine, nu?
Tata: Nu, mama ta pregăteşte actele.
Eu: Vei fi arestat?
Tata: Actele pentru divorţ.
Eu: Normal că divorţează de tine, doar e mama. Tot timpul te-a lăsat când ai avut nevoie.
Tata: Îmi pare rău. Te rog, nu mă urî! Am vrut doar să îţi fac bine, iartă-mă.
Aud vocea unui poliţist şi un scârţâit metalic. Gratii :|
Eu: Vin imediat.
Tata: Ai grijă de tine.-închizând-

Eu: Tata a spus că...-dândui telefonul-
Jorge: Am auzit.
Eu: Jorge, nu vreau să am un tată criminal. emoticon frown
Jorge: Nu e un criminal dacă şi-a apărat familia.-luându-mă în braţe-
Eu: Ce a mai rămas din familie.
Jorge: Vin cu tine.
Eu: Mulţumesc! -strângându-l mai tare-

>>Din perspectiva Lodovicăi<<

Capul îmi bubuie şi mai tare când aud sunetul dulapurilor trântite. Nu a fost o idee bună să vin azi la curs, dar nu puteam să-l pierd. Bine că a fost doar o oră. Am reuşit să îmi rearanjez lucrurile în dulap şi acum pot pleca. Mai am nevoie de câteva ore de somn iar după îl voi vizita pe Marco.

Jerry: Unde te grăbeşti? -prinzându-mă de umăr-
Eu: Eu ăăă, la bibliotecă.-înghiţind în sec-
Jerry: Greşit! Acum, ce ar fi să îmi spui cine a dat foc localului?
Eu: Nu m-am uitat la ştiri. -dându-mă mai în spate-
Jerry: E Jorge, nu-i aşa? El l-a omorât.
Eu: Nu e adevărat.
Jerry: Te asigur că dacă are vreo legătură cu asta, va fi mort.
Eu: Nu e treaba mea, Jerry. Chiar îmi pare rău că Jake şi Cora au murit aşa, dar nu avem vreo legătură cu asta. Ne cunoşti şi ştii că nu am fi în stare.
Loveşte nervos cu pumnul în uşa dulapului meu şi se îndepărtează. O fată se uita ciudat la mine şi i-am zâmbit cu subînţeles să plece, însă venea tot mai aproape. Faţa ei îmi pare cunoscută, cred că am mai văzut-o la cursul lui Marco.
-Eşti bine?
Eu: Da. De ce nu aş fi? -râzând sarcastic-
-L-am văzut pe Jerry.
Eu: O, uhmm, tu îl cunoşti?
-Da, eu sunt Gina.
Eu: Acea Gina Martin?
Gina: Da.-lăsând capul în jos- Sunt 'celebră' pe aici.
Eu: Am auzit atâtea despre tine...
Gina: Ştiu la ce te referi. Poate ar trebui să staţi departe de Jerry acum, va dori răzbunare.
Eu: Logic că vom sta. Şi tu... ai grijă de tine!
Îmi aşez haina pe umeri şi mă îndrept spre ieşire. Martina era sigură că fata asta era... rea?

>>Din perspectiva Martinei<<
Îl privesc dezamăgită pe tata care e în spatele gratiilor. Măcar nu e o închisoare adevărate ci e doar preventivă. Starea mea s-a schimbat la una de nervi. Sunt nervoasă pe propriul meu tată pentru că e un criminal.

Tata: Nu mă trata aşa.
Eu: Nu pot să cred că ai putut face asta! Cum ai putut?
Tata: A fost foarte simplu defapt...
Eu: Te rog, nu răspunde la întrebare.
Tata: Dar ai spus.-sprijinindu-se cu mâinile de bare-
Eu: Ştiu ce am spus, dar era o metaforă emoticon upset

Poliţistul care stă la biroul din încăpere nu pare să ne observe. E la 7-10 metri de noi şi totuşi nu pare interesat.
Eu: Îţi dai seama ce urmează?
Tata: Da.-muşcându-şi buza-
Eu: Mă bucur, pentru că nu am să mă străduiesc nici măcar puţin să o conving pe mama să nu divorţeze. Nici nu a venit să se intereseze de tine.
Tata: Chiar dacă nu ţi-o arată, te iubeşte.
Eu: Aşa cum o faci şi tu? Dând foc unor oameni?
Tata: Ştiu că oamenii ăia nu aveau intenţii bune. Trebuia să scape cineva de ei.
Eu: Nu în modul ăsta. Puteai face o plângere la poliţie nu să fii tu cel arestat!
Tata: Îmi pare rău.
Eu: Ar trebui.-punându-mi mâinile în şold-
Jorge: Bine, deci am vorbit cu agentul care te-a arestat şi te va muta într-o altă celulă.-adresându-se tatălui meu-
Tata: De ce îmi vorbeşte puştiul ăsta la pertu?-indicând spre Jorge-
Jorge bufneşte şi îşi freacă tâmplele cu două degete.
Eu: Puştiul ăsta era în bar când a fost incendiul şi a fost salvat.
Tata: Şi ce face aici?
Eu: Te ajută.
Jorge: Defapt sunt...
Eu: E vecinul meu.-făcându-i din ochi lui Jorge-
Tata: Nu ai faţă de adolescent care stă pe picioarele lui.
Eu: Încetează!
Tata: Scuze, din nou, doar că sunt derutat.
Eu: Tu eşti cel derutat, huh? Gata, am plecat de aici. Încerc să te ajut, dar dacă nu se poate face ceva.... degeaba.
Tata: Mulţumesc că ai venit emoticon unsure
Eu: Pa!

Jorge mă prinde de umeri şi ieşim amândoi, lăsându-l pe tata să se gândească la ce a făcut. Arăt ca un părinte care îşi pedepseşte copilul, doar că copilul e chiar părintele meu. Merită din plin asta. Dacă eu chiar nu îl pot ajuta cu ceva, dacă nu îi pot plăti cauţiunea... va fi închis. Au murit doi oameni. Doi oameni. Duşmanii mei, dar oameni.
Mă las pe spătarul scaunului din dreapta al maşinii mele. Îl las pe Jorge să conducă, eu nu sunt în stare. Îmi frec fruntea cu palma şi îmi închid ochii.

Eu: Jur că ăla nu e tatăl meu!
Jorge: Şi eu pot să jur că e un nesimţit.
Eu: A vrut să apere ce e al lui.
Jorge: M-a făcut puşti!-lovind volanul-
Eu: Scuze.
Jorge: De ce nu i-ai spus că sunt iubitul tău?
Eu: Nu era momentul.
Jorge: Ba era momentul perfect.
Eu: Ce mă fac cu el?
Jorge: Se presupune că părinţii au grijă de copii până aceştia nu mai sunt capabili.
Eu: Totuşi...
Jorge: Îşi va găsi un avocat şi vom merge la tribunal.
Eu: Cred că destinul nu vrea ca noi ... pur şi simplu să petrecem timp împreună.
Jorge: Ce vrei să spui?
Eu: Adică de fiecare dată când suntem împreună, se întâmplă ceva.
Jorge emoticon unsure Doar nu vrei să spui că... ?
Eu: Nu, normal că nu mă despart de tine. Era doar o constatare.
Jorge: Ce ai zice dacă mergem puţin în parc ca să te destinzi?
Eu: Nu prea cred.
Jorge: Haide emoticon colonthree
Eu: Bine, dar nu stăm mult.
Jorge: Promit.-întinzând degeţelul mic-

După ce mai conduce câteva minute, ajungem în parcul central şi mă prinde de mână plimbându-ne încet emoticon colonthree Îmi aduce aminte de atunci când m-a luat prima dată de mână, în grădină. Momentul ăla a fost ciudat, dar mi-a plăcut. Acum, că mă gândesc mai bine, făcea parte din pariu. Însă, tot îmi aduc aminte de emoţiile care stârneau în mine atunci.
Eu: Pot să îţi spun ceva?
Jorge: Da, orice.
Eu: Mulţumesc! -întorcându-mă cu faţa la el-
Jorge: Pentru ce?
Eu: Pentru că, în loc să fugi de mine pentru că tatăl meu aproape ţi-a dat foc şi pentru că mă ajuţi. Mulţumesc!
Jorge: Nu contează tatăl tău aici.
Eu: Adică dacă nu ar fi fost tatăl meu ai fi aruncat cu roşii în el? :))
Jorge: Poate.... dar aş fi folosit ouă :))) -râzând-
Eu: Da, sună mai bine. Hei, ăla nu e Marco? -arătând spre o tarabă de îngheţată-
Jorge: Da, e noua lui slujbă. :))

Mai mulţi copii s-au adunat în jurul lui, ţipând şi fluturând banii în aer. Marco avea îngheţată pe faţă şi o bonetă roz care se asorta cu şorţul. Încerca să pună mai multe cupe într-un cornet dar sfârşeşte prin a le scăpa pe jos. Unii râdeau de el iar alţii băteau din picioare.

Eu: Hai să îl ajutăm!-trăgându-l de braţ-
Jorge: Ce? Nu O_O -lăsându-se greu-
Îl trag după mine şi dau copii la o parte din faţa mea. Intru prin spate, lângă Marco şi încerc să ascult ce cer copiii. Împart îngheţată la toată lumea iar copilaşii îmi mulţumesc şi zâmbesc dulce când îşi primesc comanda. Marco răsuflă greu şi îşi aruncă boneta pe jos.
Marco: Demisionez! -strigând- Poate vrei să vinzi tu îngheţată.-uitându-se la mine-
Eu: Oh, Doamne! Nu mă pot opri din râs. Mi-ai făcut ziua mai bună emoticon colonthree
Marco: Măcar mă pot mândri cu asta decât cu o slujbă.-dând şi şorţul jos-
Eu: Păcat, îţi stă bine în roz. Trebuia să îţi fac o poză şi să îi arăt Lodovicăi.
Lodo-venind în faţa noastră-: Ce să îmi arăţi? :))
Eu: Lodo emoticon colonthree De când eşti acolo?
Lodo: De la partea cu 'să îi arăt Lodovicăi'.
Eu: Nici nu ştii ce s-a întâmplat azi.
Lodo: Nici tu.-oftând-
Eu: Tu prima.-aşezându-mă pe o bancă-
Jorge: Noi ne ducem să bem un suc şi vă lăsăm să discutaţi.
Marco: Da, şi să îmi iau un alt măr emoticon confused_rev
Lodo: Mulţumim emoticon colonthree Spune tu prima!
Eu: Tata e cel care a dat foc barului. emoticon unsure
Lodo: Ce? Nu pot să cred.
Eu: Aha, dar prefer să spui tu pentru că vreau să evit subiectul.
Lodo: M-am întâlnit cu Gina şi Jerry.
Eu: Ce au zis?
Lodo: Păi Jerry ne-a ameninţat, ca de obicei, iar Gina nu pare deloc aşa cum spuneai că e.
Eu: M-am întâlnit şi eu recent cu ea şi chiar s-a schimbat. În bine.
Lodo: Uite cum sfârşeşte totul din cauza lui Jake. Tu ai fost tristă mult timp, Lara e moartă, Gina e... defapt nu o cunosc.
Eu: Ea e singura care e bine. Sau a fost bine... nu ştiu care dintre variante.
Gina chiar a ajuns mai bine dintre toate victimele. A realizat că prietenia şi bunătatea sunt calităţi mai bune decât popularitatea şi frumuseţea. Mă bucur pentru ea şi cred că poate fi o prietenă bună acum.
Lodo: Te pot ruga ceva?
Eu: Sigur.
Lodo: Nu te mai da la Marco!