Aiden: Ăsta nu e un motiv să nu te duc. Încerc doar să fac ceva drăguţ.Eu: Bine, însă pot întreba ceva?
Aiden: Da.
Eu: Ştiu că sună ca şi cum aş fi un copil mic, dar tatăl meu va merge la închisoare?
Aiden: Asta se va decide azi, şi divorţul părinţilor tăi.
Eu: Să mergem, am foarte mari emoţii. -strângându-mi manualul la piept-
Mă urmează pe hol unde îmi iau geanta şi îmi arunc manualul aiurea. El se duce în cancelaria ca să îşi ia lucrurile şi mă cheamă să ies pe unde ies de obicei profesorii. Am ezitat la început, dar ştiam unde va duce asta şi nu vreau să irosesc timpul. O ia înainte şi se îndreaptă spre o maşină aproximativ ca a tatălui meu şi o descuie.
Jorge: Tini? -apropiindu-se-
Eu: Hei, ce faci aici?
Jorge: Am venit să te iau şi să mergem la tribunal. Vei întârzia, judecătorul şi avocaţii vor sosi în curând.
Aiden: Nu prea cred.-chicotind- Merge cu mine.
Jorge: Ce te face să crezi asta?
Eu: Eu. Eu îl fac să creadă pentru că am fost de acord.
Jorge: Şi el e...?
Eu: Avocatul lui tata.
Jorge: Ei bine, poţi să mergi cu mine şi vă întâlniţi acolo.-prinzându-mă de mână-
Aiden: Nu am nicio problemă dacă vine sau nu.
Jorge: Va veni cu mine.
Mârâie şi mă trage în maşina lui. Profesorul se uită la noi câteva secunde şi părăseşte parcarea cu un zgomot făcut de cauciucuri.
Eu: Ce a fost asta? -trântindu-mi geanta pe bancheta din spate-
Jorge: Mai bine eu aş întreba ce a fostt asta. De ce vroiai să mergi cu el?
Eu: Pentru că m-a rugat şi poate puteam vorbi cu el înainte de proces. Azi părinţii mei divorţează în caz că ai uitat şi e foarte important pentru mine să ştiu ce se întâmplă.
Jorge: Ştiu, te ajut cât pot de mult, dar tu nu mă ajuţi.
Eu: Cu ce să te ajut?
Jorge: Să fii de acord cu mine, nu cu el.
Eu: Ăsta nu e un ajutor.
Îmi ridic un deget împotriva lui şi îmi păstrez o statură serioasă.
Jorge: Pentru mine, da. Să nu îmi spui că a venit special pentru tine!
Eu: E noul profesor de arhitectură.
Pune o frână bruscă şi se întoarce încruntat la mine.
Jorge: Asta e de ajuns încât să pleci de la Academie!
Eu: Ce? Nu voi pleca de la Academie doar pentru că aşa vrei tu!
Jorge: Vei pleca pentru că Jerry e acolo şi mai nou e profesorul ăsta.
Eu: Ce ai cu el?
Jorge: Se dă la tine!-ţipă- Se dă la tine, în caz că nu ai observat.
Eu: Oh, scuteşte-mă! Probabil e căsătorit.
Jorge: Da, probabil. Îi pasă? Nu.
Eu: Nu mai fi aşa.
Jorge: Aşa cum?-îndreptându-şi privirea spre mine-
Eu: Aşa... gelos!
Jorge: Da, sunt gelos. Apăr ce e al meu.
Eu: Nu mă trata ca pe o jucărie!
Jorge: Nu o fac.
Eu: Hai să vorbim mai târziu despre asta, nu mai vreau încă o problemă.
Jorge: Deci eu sunt problema.
Eu: Taci, Jorge. Am ajuns. Poartă-te frumos!
Bolboroseşte ceva şi apoi mă urmează. Nu îmi place că ne certăm din cauza oamenilor cu care ne petrecem timpul Eu nu i-am zis nimic când l-am văzut cu Cora emoticon frown Dorinţa lui de a mă avea doar pentru el, mă răneşte.
Aiden, adică profesorul sau avocatul, ajunsese înaintea noastră şi ne indica locul unde ar trebui să se ţină procesul. Am intrat într-o sală mare şi m-am aşezat în spatele tatălui meu, lângă Jorge, iar Aiden s-a aşezat lângă tata. Mama era şi ea acolo, pe partea stângă de bănci şi arăta ca o adevărată doamnă, cum e de obicei. În spatele mamei, chiar în dreptul meu, stătea tatăl lui Jake. Nu mă aşteptam să îl revăd în modul ăsta! Anii nu l-au iertat şi cred că a avut probleme cu alcoolul şi drogurile la cât de slab arată. Judecătorul intră printr-o uşiţă pe care nu am observat-o, probabil ăsta era scopul, şi se aşează în scaunul cel mai înalt cu un ciocănel în mână.
-Bună ziua! Începe acesta. Azi se vom clarifica divorţul dintre Damien Stoessel şi Amna Stoessel. Iar, deasemenea, domnul Stoessel va primi sentinţa. Actele vor dura în jur de 3 luni până la finalizare. Acum, să auzim motivele. Doamnă Stoessel?
Mama: Infidelitate.-încordându-s
Eu: Poftim?-strigând-
-Domnişoară. Bate cu ciocanul în bucata aia de lemn emoticon upset Presupun că sunteţi fiica.
Eu: Da, şi sunt ferm convinsă că tata nu a fost infidel.
-Doamnă?
Mama: Nu mi-a spus ce avea să facă.
Tata: Aş fi avut un motiv?
Mama: Da, multe. Nu ţi-a păsat de noi!
Un bărbat din dreapta judecătorului îi face semn că îi va opri dar îl văd cum mimează un 'Vreau să privesc'.
Tata: Am făcut-o pentru voi.
-Domnule Stoessel, e adevărat că i-aţi fost infidel soţiei?
Tata: Nu.
Mama: Ba da!
-Certurile nu dau bine.
Eu: Vezi?-şoptindu-i lui Jorge-
Jorge:...-dânduşi ochii peste cap-
-Mă tem că voi aproba divorţul. Certurile şi contrazicerile m-au convins.
Mama: Ce bine.
-Domnişoară Stoessel. Cum sunteţi majoră, puteţi alege care să fie tutorele dumneavoastră legal.
Aiden: Nu, nu trebuie să o faă. Nu e obligatoriu.
Bate cu ciocanul din nou iar Aiden oftează.
-Vă voi lăsa timp. În 20 de minute, ne întâlnim aici.
Eu: Ştiu deja pe cine voi alege.
-Chiar?
Eu: Pe tatăl meu.
-Păi... sper că te vei înţelege cu tatăl tău din închisoare.
Închisoare... nu.
-Vă declar divorţaţi.-bătând cu ciocanul-
Jur că dacă mai bate o dată, am să i-l iau şi am să îi dau în cap cu el.
-Domnişoară Angels, domnule Stoessel, sunteţi liberi.
Angels, nu îmi place. Sunt mândră să fiu o Stoessel.
Eu: Mă scuzaţi, dar atâta timp cât sunt în viaţă şi ea e mama mea, nu are voie să îşi schimbe numele.
Asta meriţi, mamă.
-Aveţi dreptate. Îşi freacă barba. Liber!
Oh, de când aşteptam.
Se retrage pe aceeaşi uşă iar Aiden şi tata se întorc la noi.
Tata: Tini, nu trebuia să mă alegi pe mine.
Eu: Orice copil te-ar alege în locul ei.
Tata: Mda... toţi banii mei se vor duce la ea.
Eu: Toţi?!
Tata: Da, toată averea.
Eu: Casa mea...
>>Din perspectiva lui Jorge<<
Am luat-o pe Tini din locul ăla înainte să îi sară în părul perfect aranjat al mamei ei. E aşa nervoasă şi nu vreau să mai aduc aminte despre... Aiden -.- Sper că va păstra distanţă. Tini e a mea şi doar a mea. Adoarme pe scaunul din dreapta şi ca să nu o mai trezesc, o duc în braţe până în camera mea. Lodo nu e, Marco nici atât... ce bine e să fii singur acasă. Acum că mama Martinei îi va lua casa, va avea un motiv în plus să locuiască cu mine. Ce bine sună, 'să locuiască cu mine'. O sărut pe frunte şi îi pun geanta pe scaunul de lângă pat. Nu mă pot abţine să nu mă uit înăuntru când văd o bucată de hârtie. ''Trebuie să vorbim. După ore, în toaleta profesorilor'.
Mârâie în somn şi îşi freacă ochii cu dos-ul palmelor.
Eu: Te-ai dus?
Tini: Ce?
Eu: Te-ai dus la Jerry?-fluturând foaia-
Tini: Nu. Ce..?
Eu: Nu mă minţi!
Tini: Nu te mit, de ce crezi că m-aş duce? Spune-mi un motiv.
Eu: Ah... ai dreptate. Iartă-mă!
Tini: Nu e nimic, cred. Ce caut aici?
Eu: Păi.. cum mama ta îţi va lua casa cred că ar trebui să te obişnuieşti cu a mea.
Tini: Ce te face să crezi că mă voi muta cu tine?
Eu: Doar nu vei sta pe stradă :))
Tini: Nu. Am pus ochii pe un apartament cât am stat la părinţii mei. E chiar în centru şi e mai aproape de Academie.
Eu: Mă păreseşti?
Tini: Nu, mă mut.
Eu: Acelaşi lucru.-ridicând tonul-
Tini: Putem fi împeună chiar dacă nu suntem vecini.
Eu: Mă mut şi eu cu tine!
Tini: E doar pentru o persoană.
Eu: Găsim altul.
Tini: Imposibil. E totul aproape aranjat. Mă voi angaja şi voi avea proprii mei bani.
Eu: Nu!
Nu o las să plece de lângă mine. Nu mă voi putea trezi fără să mă duc direct la ea, nu ne vom mai întâlni în grădină, nu vom mai râde de slujba lui Marco...
Tini: Mă voi muta.
Eu: Te iubesc!
Mă apropii de ea şi o sărut apăsat ţinând-o de spate. Ea pare să aprobe şi îmi răspunde la sărut.
Eu: Nu vreau să pleci emoticon unsure
Tini: Nu e ca şi cum voi fi înn altă ţară. E doar la distanţă de 40 de minute.
Eu: 40 de minute e mult pentru mine. Nu voi rezista.
Tini: Trebuie.
Eu: Vino aici! -trăgând-o în braţele mele-
Se conformează şi îşi lasă capul pe umărul meu. Nu vreau să plece, ea e lucrul bun care mi s-a întâmplat în ultimul timp şi am nevoie de ea. Iar ea are nevoie de mine.
Eu: Am să o conving pe mama ta să îţi ia casa. Promit!-sărutând-o pe frunte-
>>Din perspectiva Martinei<<
Toate cuplurile care se mută împreună, au mai multe subiecte de ceartă. Noi avem prea multe deja şi suntem prea la început ca să ne mutăm împreună. Nu cred că mama îmi va lua casa, dar tot vreau să mă mut şi vom putea fi împreună chiar dacă nu stăm aproape unul de celălalt.
Lodo-strigând de jos-: Am venit! Jorge, Marco, ieşiţi de oriunde aţi fi.
Jorge: Ne-a stricat momentu' :|
Eu: Putem avea mai multe momente. Lodo! -strigând şi deshizând uşa-
Lodo: Nu ştiam că eşti aici.
Eu: Nici eu. :)) Cum a fost ziua ta?
Lodo: Am fost cu Marco la noua lui slujbă. Acum discută salariul şi restul.
Eu: Ca ce lucrează?
Lodo: Animator de petreceri pentru copii.
Jorge: Ce? -râzând- Adică va purta costumuri la fiecare petrecere.
Eu: Costume.-corectându-l-
Jorge: Asta am zis şi eu.-dând din umeri-
Lodo: Da, va purta COSTUME de animale la fiecare petrecere. Depinde de gusturile părinţilor şi de poftele copiiilor. Şi bineînţeles, de portofel emoticon wink -luându-şi o cană cu apă-
Jorge: Trebuie să văd asta.-ţinându-se de burtă-
Lodo: Îşi va face poze cu fiecare copil, vei vedea destule.
Eu: Norocosul :))
Lodo: Şi voi ce aţi făcut?
Eu: Mhm... părinţii mei au divorţat şi mă voi muta emoticon unsure
Lodo: Ce? -scăpând cana jos-
Eu: Da, cum tata s-a dus la închisoare, mama a preluat afacerile şi îmi poate lua casa dacă vrea.
Jorge: Dacă vrea? Mi-ai spus că o va face.
Îmi ridic ochii din pământ şi văd că e încruntat. Iese din bucătărie şi îl urmăresc cum urcă pe scări. Câteva secunde mai târziu aud o uşă trântindu-se.
Lodo: Ce e cu voi?
Eu: Nimic. E doar toată agitaţia asta şi nu ne face bine.
Lodo: Vorbeşti serios?
Eu: Te asigur că aşa e.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu