Îngeri și demoni. Capitolul 28- Îți dau căldura mea

Lodo: Vorbeşti serios?
Eu: Te asigur că aşa e.
Lodo: Atunci nu trebuie să îmi fac griji.
Eu: Eu trebuie să îmi fac...
Lodo: Mutatul? -lovindu-mă cu cotul-
Eu: Da.
Lodo: Eu cred că mama ta nu ar fi în stare să îţi ia casa. Încă e mama ta.
Eu: E clar că nu o cunoşti. Şi Jorge spunea asta despre ea, dar când a văzut-o azi şi-a schimbat părerea.
Lodo: Nu ştiu ce să spun despre asta.
Eu: Mă duc să vorbesc cu el.-indicând spre hol-
Urc scările mici şi mă gândesc la ce aş putea să îi spun. 'Hei, mă mut şi va trebui să îţi convină asta.' Mnu... 'Îmi pare rău, dar mă voi muta şi decizia nu îţi aprţine ţie'. Of, nu! Poate dacă nu aş mai vorbi întruna despre faptul că vreau să mă mut ar ajuta. Ce îi place lui Jorge? Fotbalul? Nici nu ştiu ce îi place emoticon unsure Când am ajuns în faţa uşii m-am blocat puţin. Nu ştiu dacă mă mai vrea prin preajmă sau dacă prezenţa mea îl va ajuta. Sper că nu e stresant că sunt mereu prin jurul lui. Ce naiba? Sunt iubita lui, e normal. Bat încet şi mă legăn dintr-o parte în alta până aud scârţâitul patului şi papucii lui târâindu-se pe covor. Îmi deschide uşa şi îşi încrucişează mâinile la piept exact în modul în care o fac eu atunci când sunt supărată. Ochii lui erau pe faţa mea şi vorbeau în locul lui. Ce să îi spune, ce să îi spun? Mă bâlbâi ouţin, nereuşind să zic ceva coerent şi gesticulez puţin. Neştiind ce să fac, mă ridic pe vârfuri şi îi cuprind faţa în mâini. Îmi apăs buzele peste ale lui şi nu îi dau drumul. El îşi ia mâinile la piept şi le pune pe umerii mei.
Eu: Scuze.
Jorge: Pentru ce?
Eu: Pentru mai devreme. Nu ştiam că te va deranja aşa de mult că vreau să mă mut. Casa aia e prea mare pentru mine.
Jorge: În a mea e destul loc pentru încă o persoană.
Eu: Asta e problema.
Jorge: Ce?
Eu: Vreau să fiu... independentă.
Jorge: Şi eu vreau să nu mai vorbim despre asta. Casa ta e minunată, grădina, locul nostru...
Eu: Era locul tău, locul în care îţi aminteai de Lara.
Jorge: Dacă Lara ar apărea în faţa mea, aş ignora-o.
Eu: Ştiu.-muşcându-mi buza-
Jorge: Schimbă subiectul.
Eu: Mergem la mine? Vreau să mă pregătesc pentru mâine. Am oră cu Jerry.
Îl aud cum oftează deşi m-am întors cu spatele la el şi am început să cobor scările. Nici mie nu îmi convine că Jerry e profesorul meu, dar atâta timp cât nu amestecăm viaţa personală cu cea educaţională e perfect pentru mine. Se spune că profesorii care sunt mai tineri, ştiu mai bine cum să explice lecţiile elevilor, dar şi cei în vârstă au mai multă experienţă.
Jorge: Nu îmi mai aminti de cei doi profesori excesivi de gentilmen cu tine.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Ce ai spus? :)) Jerry nu se comportă frumos cu mine, mai mult ca un golan iar pe Aiden îl cunosc de câteva ore şi a fost un drăguţ că m-a ajutat.
Jorge: 'Drăguţ'? 'Ajutat'? Îţi amintesc că tatăl tău e la închisoare, nu cu răutate.-deschizând uşa de la intrare-
Eu: A încercat. Şi a fost un gest drăguţ că a încercat.
Jorge: Ce fel de 'drăguţ'?
Eu: Gelozia ta mă amuză, sincer.
Jorge: Nu sunt gelos pe un tip mai bătrân ca mine.
Eu: Minţi.
Jorge: Ba nu.
Eu: O, ba da :))
Minte, normal că minte. Romantismul nu e punctul lui forte, deşi poate fi romantic fără să îşi dea seama.
Jorge: Încetează.
Mă opresc din râs când ajungem în faţa casei mele şi observ un domn care bătea la uşă. Nu îl cunosc.
Eu: Mă scuzaţi.-tuşind-
-Oh, bună ziua! E un om grăsuţ şi poartă o salopetă ca cei de la construcţii. Am venit să vă anunţ în legătură cu noul proprietar şi să vă luaţi lucrurile cât mai curând posibil.Continuă acesta.
Eu: Înţeleg emoticon unsure
Îmi întorc capul la Jorge şi îl văd încordat.
Eu: Cine e noul proprietar?
-Uitaţi-l! Indică spre o maşină care parchează în faţa casei.
Oh Doamne. Aiden Black coboară din maşină şi se îndreaptă spre noi. Nu mă pot opri să nu îmi imaginez asta cu slow-motion. Îmi scutur capul şi îmi umezesc buzele. Jorge cred că fierbe acum şi mai bine i-aş spune să mă lase sigură cu el, dar nu m-ar asculta.
Aiden: Hei, Martina! Ne întâlnim din nou.-zâmbind-
Eu: Da, păi nu mă aşteptam să fii tu cel care cumpără casa, însă...-oftez-
Aiden: Trebuie să vorbim.
Jorge: Despre ce?-înfăşurându-şi braţul în jurul taliei mele-
Aiden: Cât timp eşti tu aici, nu voi putea decât să mă amuz.
Îl rog din priviri să mă lase singură cu el şi se conformeză după ce trece pe lângă Aiden şi se izbeşte în umărul lui. Auch.
Eu: Bine. Cred că putem intra, dacă vrei.
Aiden: Îmi pare rău că nu am putut să fac ceva la proces şi am făcut asta.-indicând spre casă-
Eu: Ce?
Aiden: Am cumpărat-o azi de la mama ta şi în câteva zile va fi pe numele tău.
Eu: De ce ai face una ca asta?
Aiden: Ca să mă revanşez.-apropiindu-se-
Pun pariu că Jorge se uită acum la noi, de undeva.
Eu: Nu trebuie să faci asta, nu pot accepta.
Aiden: Nu mă poţi refuza.
Eu: Mulţumesc!
Aiden: Mama ta a plecat din oraş.
Eu: Mă aşteptam la asta.
Aiden: Şi ţi-a lăsat ţie casa în care au locuit părinţii tăi.
Eu: Ce?
Aiden: Da. A luat majoritatea lucrurilor din casă, dar mi-a spus că a lăsat nişte cutiii pentru tine, în pod.
Eu: Dacă mi-a lăsat casa aia, de ce ai cumpărat-o pe a mea?
Aiden: Presupun că o vroiai pe asta.
Eu: Nu, nu o vroiam. Mulţumesc mult oricum.
Aiden: Cred că ne vedem la Academie.-ducându-şi mâna la ceafă-
Eu: Da, cred.
Zâmbeşte şi se întoarce la maşina lui. Ce tocmai s-a întâmplat ? Am nevoie de o palmă ca să îmi revin. Am două case. Sper că Jorge e fericit acum. Adio, dorinţa mea de a locui singură în mijlocul oraşului.
-Şi eu pot pleca acum. Mă anunţă domnul cu salopetă.
Eu: Da, o zi bună.
Îmi frec ceafa şi mă gândesc cum aş putea să reacţionez la gestul profesorului. A fost drăguţ din partea lui. Genul de drăguţ care nu îi place lui Jorge. Mă întreb ce a apucat-o pe mama de mi-a lăsat casa în care am crescut... Presupun că deja şi-a găsit pe altcineva sau îl cunoştea de când era cu tata. Nu îmi vine să cred că s-a întâmplat totul aşa repede.
Intru şi mă gândesc dacă ar trebui să îl chem din nou pe Jorge. Mnu, deja e târziu, şi eu sunt foarte obosită. După ziua de mâine vreau să uit de săptămâna asta.

'Dimineaţă'

O zi bună începe cu răsăritul soarelui. Păcat că ora de psihologie o va distruge. Nu ora în sine ci profesorul pe care nu l-am mai văzut din ziua accidentului. Mi-aş dori să nu fiu singură la ora de psihologie. O faţă cunoscută m-ar ajuta şi nu e cea a lui Jerry. Mă enervează că se comportă cu mine, diferit faţă de ceilalţi, le dau impresia că e ceva între noi şi voi clarifica asta. Nu e corect pentru mine să fiu considerată...cum mă consideră ceilalţi elevi. Mai ales tipa aia care e peste tot şi zice 'Uuu, cineva are probleme :>' cu vocea ei piţigăiată. Ce, s-a angajat în corul şcolii? Mă pregătesc şi când îmi iau cheile din buzunarul gecii, aud vocea lui Jorge strigându-mă de afară. Îi deschid şi faţa lui e una tristă dar fericită în acelaşi timp.
Jorge: Mă gândeam că vei avea o zi grea şi vrei să te duc.
Eu: Sigur.
Jorge: Maşina mea sau a ta?
Eu: Din moment ce tu nu ai cu ce să te întorci, o luăm pe a ta.
Jorge: Dar aşa nu vei avea tu cu ce să te întorci.
Eu: Poate dacă vii după mine? emoticon colonthree
Jorge: Oricum făceam asta, cu maşină sau nu.-punându-şi o mână în jurul umerilor mei-
Eu: Atunci mergem pe jos?
Jorge: Mi-ar plăcea.
Eu: Nu vreau să întârzii.
Jorge: Vom merge repede. Ce ai vorbit cu Aiden?
Eu: Nu mă mut.
Jorge: Serios?
Eu: Aha.-zâmbind cu dinţişori-
Jorge: Te iubesc.-sărutându-mă pe neaşteptat-
Eu: Şi eu emoticon colonthree
Jorge: Nici nu ştii cât mă bucur.
Eu: Mă bucur că te bucuri.
Jorge: Ciudat. Cum crezi că se va comporta Jerry cu tine?
Eu: Ca de obicei.
Jorge: E cumva.. insuportabil cu tine?
Eu: Nu.-muşcându-mi buza inferioară-
Jorge: Sigur? Pentru că aş putea vorbi cu el şi...
Eu: Nu văd unde ar duce asta.
Jorge: Ai dreptate.
Mă uit în jos la mâinile noastre şi mâna lui stângă o cuprinde pe a mea. E rece.
Jorge: Scuze, am folosit apă rece dimineaţă, ştiu.
Eu: Nu e nimic. Îţi dau din căldura mea.-prinzându-i mâna înapoi-
Jorge: A sunat ca şi cum ai fi un copil mic şi îţi împarţi prânzul cu mine.-zâmbind-
Eu: E modul tău de a mă invita la prânz?
Jorge: Trebuie să te invit? Nu e logic că mănânci cu mine?
Eu: Ba da :))

Mă uit la ceas şi văd că e încă devreme iar noi aproape am ajuns. Mergem mai încet şi încă ne ţinem de mâna, iar mâna lui e mult mai caldă decât a mea acum. Ajungem la Academie şi Jorge a insistat să intre cu mine, să se asigure că sunt bine. Nu îmi place unde va duce asta. Mă îmbrăţişează când ajungem la dulapul meu şi mă sărută protectiv pe frunte. Aud aplauze din spatele meu şi ne retragem.
Jerry: Nebunaticilor.
Jorge se încruntă şi se aşează în dreapta mea emoticon heart Sper că nu va începe.
Jerry: Tini, ai oră. Iar tu, nu eşti de aici, aşa că pleacă.
Jorge: Nu.
Eu: Are dreptate. Mă descurc.
Jerry: Vezi?
Jorge: Sigur?
Eu: Da.
Jorge: Atunci, ne vedem la prânz, Tini. Jerry.-dând din cap-
Jerry: Dute în clasă.
Îmi iau manualul şi intru în sală, urmată de el. Nu din nou. Elevii prezenţi îşi îndreaptă amuzaţi privirile spre noi şi eu mă duc ruşinată în banca mea. Toate privirile sunt pe mine şi mă fac mai mică.
Jerry: Bun, azi vom vorbi despre un subiect des întâlnit. Discriminarea. Pentru voi, studenţi la psihologie, e foarte important să nu discriminaţi.
Exact aşa mă simt eu.
Jerry: Prima dată vreau să vă scrieţi propriile păreri în carneţelul vostru şi le voi citi cu voce tare la sfârşitul orei. Puteţi începe.
Asta e uşor. Îmi iar pixul şi odată ce îl iau în mână, începe să alunece pe hârtia albă cu dugi drept trasate de alungul foii.
'Discriminarea.-Un defect sau o însuşire.'
Scriu fără să mă opresc şi chiar mă mir că pot scrie două foi. Cuvintele îmi apar în minte fără să dezbat dacă ar trebui să le trec sau nu.
Jerry: Cine vrea să fie primul? Tiini.. ahm, Martina?
Oh, nu. Citesc rapid rândurile şi îmi dau seama că ce am scris, are mai multă legătură cu viaţa personală.
Jerry: Haide, curaj. Citesc eu.-luându-mi carnetul- 'Discriminarea.-Un defect sau o însuşire? Prima imagina care îţi apare în minte, auzind cuvântul 'discriminare', e imaginea unui copil marginalizat de restul doar pentru că religia lui e diferită de a ta, sau culoarea, limba, naţionalitatea, şcoala, familia şi multe principii. Discriminarea, în ziua de azi, are mai multe sensuri. Te poţi numi discriminat când cineva nu îţi acordă atenţia de care ai nevoie, sau ai prea multă atenţie. Dacă eşti superior celorlalţi doar pentru că ai făcut o prostie. În altă privire de ansamblu, discriminarea e însoţită de invidie. Oamenii invidioşi, prea mândi de sine, de altfel, inventează diferite înjosiri despre tine doar ca să te facă discriminat...'
Mai mulţi elevi deja se holbează la mine şi eu îmi mut privirea pe geam şi continui să îmi rod pixul.
Jerry: 'Cei care se simt discriminaţi, pleacă capul şi trec mai departe. Iar ceilalţi doar continuă să vorbească neadevăruri. Neadevăruri, sinonimul discriminărilor. Ce dacă eşti mai diferit de ceilalţi, ce dacă nu eşti de acord cu ceva? De ce să fii dat la o parte, considerat un gunoi doar pentru nişe capricii ieftine?'-oprindu-se brusc- Mă scuzaţi!
Lasă carnetul pe hol şi iese din sală.