Îngeri și demoni. Capitolul 31-E bine.

Când intru în cabană, Martina reacţionează la izbitura uşii şi doar îşi ridică mână. Cred că vroia să îmi atragă atenţia asupra rănii. Nu trebuia să o las singură. E vina mea. O întind pe canapea, dar picioarele lungi ale lui Tini nu se întind perfect. Îmi pun mâinile în cap şi mă învârt în jurul patului. De ce am lipsit de la cursurile de prim ajutor? Îi pun mâna pe frunte şi e destul de fierbinte. Iau un şerveţel din geanta ei şi îl umezesc puţin, apoi îi umezesc faţa. Îşi întredeschide buzele şi se foieşte puţin.
Eu: Martina? Vorbeşte cu mine, te rog.
Oftează mai tare şi îşi lasă capul pe spate. Să înţeleg că nu poate vorbi? Mă aşez în genunchi, lângă pat şi îi prind mâna. Aud o bătaie zdravănă în uşă... era şi timpul.
Aiden: Martina? Sunteţi bine?-bătând mai tare-
Eu: Intră odată!
Aiden: Ce..? -venind spre pat- Ce a păţit?-punându-se în genunchi lângă mine-
Eu: Nu ştiu. Doar... eram în lac şi a căzut.
Aiden: În care parte a lacului?
Eu: La intrarea dinspre cabană.
Îşi lipeşte o palmă de frunte şi îşi întoarce privirea spre ea.
Aiden: Ţi-am spus aseară că jumătatea aia a lacului e închiriată de studenţi la Ştiinţe ale naturii care creează medii pentru animale microscopice şi nu numai. Sunt tot felul de animale acolo!
Eu: Şi fă ceva!
Aiden: Nu ştim ce a înţepat-o.-punându-i mâna pe picior-
Eu: Mâna, prof' pervers!
Aiden: Vrei să o ajut sau nu? -ridicându-şi mâinile în aer-
Prefer să nu o atingă, dar...
Eu: Mă voi duce după trusa de prim ajutor.
Păşesc repede de-alungul holului şi intru în dormitor. Trusa e în acelaşi dulap în care am pus-o, în caz că se întâmplă ceva. O desfac şi găsesc mai multe pansamente, medicamente şi hârtii cu instrucţiuni. E timpul să văd dacă Aiden e şi doctor. Atunci, chiar se pricepe le orice. Iau cutia cu '+' pe ea şi mă întorc în cameră, unde Aiden deja a luat nişte prosoape şi îi punea şerveţelul ud pe fruntea Martinei. Firar, trebuie să mă controlez.
Aiden: Nu e o rană mare, dar nu am mai văzut atât de mult sânge doar la o înţepătură mică.
Eu: Nici eu.
Cred că e prima dată când suntem de acord.
Desface trusa şi analizează puţin componentele. Apoi ia puţină vată ca să cureţe rana şi în înfăşoară glezna cu o bandă.
Aiden: Nu vom şti ce era. Studenţii crează noi specii.
Eu: Deci i-ai lăsa să facă nişte creaturi ucigătoare în lacul tău? Ştii că pot depune plângere şi vei înfunda puşcăria dacă nu se face bine.-indicând spre Martina-
Aiden: Poţi face mai multe plângeri. Sunt avocat, îţi aminteşti?
Eu: Şi profesor, şi propietar de juma' de pădure, medic...-dându-mi ochii peste cap-
Aiden: Exact emoticon wink Îţi dai seama cum ar suferi omenirea după mine.
Eu: Nici nu-ţi imaginezi.
Aiden: Probabil veninul care i-a intrat în sânge a reacţionat ca un drog. Se va trezi după câteva ore.-aruncându-mi unul dintre prosoapele rămase-
Eu: Şi... atât?
Aiden: Da.-dând din umeri, părând confuz-
Îl urmez până la ieşirea din cabană şi el se mai uită o dată la Martina.
Eu: Îşi va reveni?
Aiden: Dacă nu se trezeşte, sună-mă!
Eu: Fii sigur că nu am să o mai fac încă o dată.
Îşi ridică o sprânceană la mine, în timp ce îşi caută cheile prin buzunare.
Eu: Bine.-dându-mi ochii peste cap- Mersi pentru... ştii tu.
Aiden: Ăsta e felul tău de a spune 'Mulţumesc, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine'?
Eu: Nu exagera!-mârâind-
Aiden: Bine, bine. M-am prins oricum.
Intră în maşina lui şi se îndepărtează. Îmi face în derâdere cu mâna şi mai am foarte puţin până să îi arăt un semn drăguţ. Mă întorc la Martina mea şi are încă ochii închişi şi transpiră. Mă aplec deasupra ei şi îi simt respiraţia. Atâta timp cât respiră şi trăieşte, mă calmez.

>>Din perspectiva Martinei<<
Simt ceva rece pe fruntea mea şi încerc să îmi deschid ochii. Nu îmi simt picioarele şi capul mi se învârte mai tare ca un titrez. Ochii mi se deschid şi clipesc repede ca să mă acomodez cu lumina.
Jorge: Hei emoticon colonthree -aplecându-se asupra mea, şoptind-
Eu: Bună.-încercând să mă ridic mai sus-
Eşuez şi Jorge îmi pune o mână sub spate ca să mă ridice mai sus pe pernă. Cum am ajuns aici?
Jorge: Cum te simţi? Te doare?
Eu: Mă simt ciudat. Cum s-a simţit Lodo când a fost drogată. Nu mă doare prea tare.
Jorge: Oh.
Eu: Cum... Ce s-a întâmplat?
Jorge: Multe, şi din vina mea.
Eu: Ba nu e vina ta.-dându-mi părul după ureche-
Jorge: Eu te-am forţat să intri în apă.
Eu: Şi eu am acceptat. Nu e vina nimănui.
Jorge: Aiden mi-a spus aseară că nu avem voie acolo şi eu nu l-am băgat în seamă.
Eu: Aiden... A fost aici?
Jorge: Da, nu îţi aminteşti nimic? Nu ne-ai auzit?
Îmi aduc aminte vag cum Jorge îi spunea lui Aiden că îl dă în judecată.
Eu: Nu. Doar că m-ai cărat în braţe după ce mi-am văzut piciorul sângerând.
Jorge: Era să leşin.
Eu: Deci Aiden m-a ajutat?
Jorge: Da, nu aveam de ales emoticon unsure Am crezut că e mai bine dacă îl chem pe cel care le ştie pe toate.
Eu: Încă îi spui aşa?-ştergându-mi picăturile de apă de pe frunte-
Jorge: Păi nu e aşa?
Eu: Nu. Pun pariu că nu ştie să gătească :))
Jorge: Asta mai lipseşte.
Eu: Îmi pare rău că am stricat vacanţa. Mai putem sta?
Jorge: Doar dacă te simţi bine.-ridicând degetul arătător-
Eu: Bine.-oftând-
Jorge: Vrei ceva? Ţi-e sete, foame?
Eu: Nu =))
Jorge: Aşteaptă puţin.
Îl urmăresc cum se duce în camera noastră şi închide uşa. Mă va lăsa singură, aici?
Încerc să îmi mişc piciorul, dar e înţepenit. Mă ridic în coate şi îl văd bandajat destul de bine, chiar nici urmă de sânge. Înţeleg de ce Jorge spune că Aiden se pricepe la toate. Nu e de mirare că e gelos. El abia face un ceai.
Jorge: Uite, ţi-am adus câteva foi albe şi câteva creioane.
Eu: Nu pot desena la comandă
Jorge: Ştiu, dar pun pariu că te plictiseai.
Eu: Da, aşa e. Dă-mi aia! :)) -râzând-
Jorge: Mă vei desena? emoticon kiki
Eu: Jorge, eu de obicei desenz chestii drăguţe şi interesante.
Jorge: Oh...-aşezându-se-
Eu: Iar tu eşti prea drăguţ ca să te pot desena. Nu vreau să te stric.
Jorge: Să mă strici? -ridicând o sprânceană-
Eu: Dacă greşesc desenul şi te fac urât? Nu vreau să văd asta.
Jorge: Nici eu :)) Dar îl poţi desena pe Aiden.-zâmbind ca un tâmp-
Eu: Nu încetezi cu el?
Jorge: Bine, bine.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Mă ajuţi să mă ridic?
Jorge. Nu cred că e o idee bună.
Gesticulez că e în regulă şi mă prinde de mână. Îmi pun piciorul stâng jos şi îmi las toată greutatea în el. Pun şi piciorul drept jos şi mă ridic uşor, ţinându-mă de Jorge. Îmi întind mâinile după gâtul lui iar el mă prinde de talie.
Jorge: Cum e?
Eu: Nu mă doare.
Jorge. Îţi voi da drumul uşor, bine?
Aprob şi îmi las mâinile pe lângă corp. Mă dezechilibrez dar iubitul meu e acolo ca să mă ajute. Reuşesc să stau în picioare şi răsuflu.
Jorge: Bine! Bun. Acum încearcă să faci câţiva paşi spre mine.
Îmi întind mâinile în faţă şi Jorge mă ţine uşor de încheieturi. Înaintez cu piciorul drept şi pot face doi paşi.
Eu: Am reuşit. emoticon colonthree
Mă simt ca şi cum am învăţat să merg din nou.
Jorge: Ce uşurare.
Se întinde spre mine şi mă sărută scurt. Aş vrea ca Lodo şi Marco să fie aici. Ar fi mai distractiv, pentru că nu avem alte activităţi de făcut.
Eu: Mergem acasă?
Jorge: Nu ai vrea să mai stăm şi azi? Promit că mâine plecăm.
Eu: Da, însă nu mai pot merge la lac, nici în pădure şi nici nu putem participa la altă activitate.
Jorge: Puteam merge la un picnic. Cu maşina.
Eu: Drumul se termina aici.
Jorge: Ah, da.-oftând- Poate Aiden ştie ceva.
Eu: Vrei să îi ceri ajutorul lui Aiden?
Jorge: Da, el le ştie pe toate.
Eu: Atunci sună-l.
Jorge: Ups!
Eu: Ce 'Ups'?
Jorge: Ţi-am lăsat telefonul la lac.
Eu: :|
Jorge: Mă duc să îl aduc.-împingându-mă să stau pe canapea- Promite-mi că nu te mişti de aici.
Eu: Unde aş putea să mă duc?
Jorge: Doar nu te mişca.
Aleargă spre uşă şi o trânteşte în urma lui. Aud cum strigă un 'Scuze' şi îl pot vedea pe geam cum aleargă. Nu credeam că ieşirea asta va fi aşa... periculoasă. De asta nu îmi plac pădurile şi lacurile mari. Mai bine lua o găleată cu apă şi ne bălăceam în ea. Şi grădina noastră din spatele casei e mai bună decât pădurea asta. Putea scoate nişte sunete de bufniţă şi chiar eram într-o pădure. Dar nu, el trebuie să îmi învingă teama de izolaţie de omenire. Ştiu că a făcut-o ca să uit de tatăl meu şi de mama... de Jerry, Aiden... Jake. Ei bine de Aiden nu am scăpat şi nu m-ar mira dacă Jerry ar intra pe uşa aia chiar în momentul ăsta. Nimic nu mă mai surprinde de când locuiesc la numărul 306. Din ziua aia, viaţa mea a devenit una agitată. Mult prea agitată şi ciudată în acelaşi timp. Dar Academia, Jorge şi restul prietenilor sunt un lucru bun care mi s-a întâmplat. Aud uşa şi mă aştept să îl văd pe Jorge cu telefonul meu în mâna, dar surpriză! Aiden.
Aiden: Oh, Tini! emoticon colonthree -scoţându-şi capul de după uşă-
Eu: Heii!
Aiden: Cum te simţi?
Eu: Mai bine. Mulţumesc de ajutor!
Aiden: Mă bucur. Nu aş fi ştiut că eşti rănită dacă nu m-ar fi sunat Jorge.
Eu: Jorge te-a ... sunat?
Aiden: Da, surprinzător :))
Eu: Nu mă aşteptam. Îmi cer scuze dacă ţi-a spus ceva nelalocul lui.
Aiden: E ok, m-am obişnuit. -venind lângă mine-
Jorge-intrând-: Tini ţi-am găsit tele... fonul. -observându-l pe Aiden- Tu ce faci aici?
Aiden: Am venit să văd cum se simte şi să mă asigur că ai grijă de ea.
Jorge: Normal că am grijă de ea, e iubita mea. A MEA!
Aiden: Doar am întrebat.
Eu: Aiden, Jorge are dreptate. Ne descurcăm. Mulţumim mult pentru ajutor, dar te bagi prea mult în vieţile noastre. Eşti doar profesorul meu, ce naiba?