Vise VS Realitate..Capitolul 1..Vise

Deci...va pup:*:*♥...si incepem cu primul capitol
Capitolul 1..Vise..

Un vis super care ma impresionat mult, lam visat undeva acum 3 saptamini..si deci va voi povesti la urma cum era sa fie realitate...(o sa pun denumire la personaje..denumirile le vor avea actorii din Violetta...nu vreau sa dau numele lor reale..)

O zi frumoasa(nu am idee..in vise nu tin cont de zile(ma refer la o zi din saptamina)...aveam ed. fiz..deci aveam clasa mea si clasa lui Jorge(eu cu Jorge nu eram iubiti..chiar daca toti cred asta, deoarece el ma imbratiseaza pe la scoala si restu(faptu ca ma imbratiseaza e realitate, si in realiate toti credeau ca ma initlnesc cu el..ceea ce nu este adevarat(nici acum desigur:D)...si..deci o prietena Lodo..a propus sa ne jucam adv, si prov....iar Mechi deadea adv si prov...mam pus la mijloc..fata in fata cu Mechi..toti pina la mine au ales adv...iar eu am zis prov
Mechi: Tini..dac ziceai si tu adevar te omoram..nai idee de cind vreau eu sa iti dau provocarea asta:D:D
Eu: Hai zi...
Mechi: Deci..te duci la jorge si il saruti..
Eu: Nu..nu fac...Cande(cea, cea mai buna prietena..insa ea in realiatate se supara pe mine ca ma las asa usor ca Jorge sa ma cuprinda si restu)...zii ca daca nu doresc nu fac..
Cande:(pentruca era suparata):..Nu......tu trebuie so faci.
Eu: Te urasc(rizind)...bine il sarut da pe obraz :)
Mechi..ok, ok(putin indispusa)
Eu:Da cheamal tu(rizind)
Mechi: Jorgeee(strigind)
Jorge: Ce vrei?(la fel strigind)
Mechi: Vino incoa.(strgind si ea)
Jorge: Pentru??(da, da..la fel strgigind :D)
Mechi: Hai vino si nu ma enerva(desigur strigind)
Jorge: (apropiinduse de noi..punindusi miinele in solduri..ajungind linga Mechi)..si ce vreti?
Eu: Vino incoa.
Jorge: Pentru?
Eu: Vino daca am zis..
Jorge: Si ce vrei sa faci?..sa ma saruti?
Eu: Ai sa afli..
(ajunge la mine..eu ma ridic..il sarut si ma ajez inapoi pe iarba in pozitia in care ma aflam)
Jorge: Dar pe buze nu vrei sa ma saruti?
Eu: Noo...
(si ma saruta el pe buze..)


Si aici se incheie visul deoarace mia sunat alarma la telefon....telefonu meu a fost aruncat in pamint...mhm..sarmanul..dar nu va faceti griji..e viu...
Okey..deci si sa nu credeti ca doar in vise am parte de asa o dragoste mare...deci urmatorul capitol va fi chiar realitatea...care e super..mai ales ce sa intimplat azi:D:D....da, da...insfirsit viata merge bine....va pupacesc :*:*♥

Scuzati ca nu postez....chiar sincer..insa nu prea pot...
Adica ma asteptam ca ultima luna de scoala sa fie cea mai super...insa pentru mine e leva...
Probleme in famielie..parintii mei nu sunt de acord cu cea mai buna prietena a mea(nu o plac)....cind sunt trista...cind sunt fericita..in genere saptamina asta la scoala nu am vb cu nime...eram cea mai trista...insa a facut cineva ceva ca putin ma inveselit...si off nu conteaza..
Uneori traiesc cele mai frumoase clipe..alteroi as vrea sa nu exist...
Si ar trebui sa fac o poveste cu Vise....Vise de ale mele...in ultimul timp sunt plina de vise...o sa numeasca Vise VS Realitate...adica intrun capitol voi povesti un vis..in altul realitatea...deci o sa mai vedem...ma mai gindesc la asta..nu promit nimik...deoarece am mai promis si nu mam putut tine de cuvint...voi incerca azi sa postez ceva...mai bine voi face intro zi voi posta Vise....in alta Realitatea...sau mai vad eu...

Va pup...si va rog sa nu va suparati daca nu prea voi posta...sa stiti ca am probleme...caci stau uneori cu zilele inchisa in mine.
Si ca bonus 2 poze noi cu mine:D:D


Au fost facute ambele eri....una ca numai venisem de la scoala...si miam prins un zimbet pe fata si am zis sa fac o poza, cu primul zimbet din ziua respectiva(fusese o zi groaznica)..eri a fost asta.

Iar a 2 este seara...am pictat si din greseala miam murdarit parul cu guasa...si vorbeam cu o persoana si a zis sai fac un selfi da zimbareata ca se intrestiaza si el, mai ales in ce stare ma vazuse ziua la scoala...si taman asa colarata de guasa cum eram:D

Îngeri și demoni. Capitolul 45 - Carantină*

Carantină - Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor

Eu: Ce e? -ducându-mă la unul din medici-
X: Carantină. Nimeni nu intră, nimeni nu iese.

Îmi întorc privirea spre Gina, care are acceaşi expresie ca a mea. Confuză.

Eu: Staţi! De ce? -grăbindu-mă să-l ajung pe acel domn care acum avea o mască ce îi acoperea gura-
X: Găsiţi-vă un loc şi încercaţi să nu luaţi virusul. -îndepărtându-se-
Gina: Cred că Jerry ştie de ce. -trăgându-mă de mână-

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Otilia: Tot nu-mi vine să cred că eşti cu ea. -rezemându-şi cotul de mânerul portierei-

Tac, ca de fiecare dată când a spus asta în tot drumul. Dau radioul mai tare şi sper să ajungem odată la magazinul ăla ieftin.

Otilia: Jorge, vorbesc cu tine în calitate de mamă.

Schimb postul de radio.

Otilia: Opreşte tâmpenia aia, voi ajunge să port aparat auditiv.
Eu: Atâta timp cât îl plăteşti tu...
Otilia: Vorbesc serios.
Eu: Bine, scuze. Ce vrei?
Otilia: Să te desparţi de ea.
Eu: Imposibil. Altceva?
Otilia: Jorge, vreau să ştiu că faci o facultate şi apoi îţi vezi de însurătoare. Profesia pe primul loc.
Eu: Cine te crezi tu să îmi spui asta? Nici nu ştii că merg la facultate.
Otilia: Sunt mama ta, Jorge. -ridicând tonul-
Eu: Nu mai eşti mama mea de când ai plecat. Ne mai uneşte DOAR numele, atât.
Otilia: Cum îţi permiţi? -strângându-mă de antebraţ- Ştii foarte bine de ce am plecat şi pentru cine am făcut-o şi ai tupeul să... să îmi vorbeşti aşa. Şi cum mă mulţumeşti pe mine? Aducând o fufă în casa noastră spunând că e iubita ta? Pun pariu că s-a culcat cu mulţi înaintea ta, Jorge şi o spun doar pentru..
Eu: Opreşte-te.-oprind maşina- Coboară, acum.

Îşi înghite cuvintele şi îmi aruncă privirea aia de felină. Dau frenetic din cap spre portieră şi se strâmbă din nas.

Otilia: Ne vedem acasă.

Iese şi trânteşte uşa ca şi cum ar fi la ea acasă. În tot timpul ăsta puteam să o duc pe Martina la Academie, probabil s-a şi supărat. Poate încă o pot saluta în trecere. Trebuie să rezolv problema cu mama.

>>Din perspectiva Martinei<<

Eu: Gina, Gina, stai mai uşor.-smulgându-mi braţul- Nu cred că avem voie acolo. -făcând semn spre sala profesorilor-
Gina: Sigur. Şi voi sta aici aşteptând să mor. emoticon squint -deschizând uşa-

Îşi apleacă capul peste prag şi eu o urmez. Nu e nimeni aici. emoticon confused_rev

Jerry: Căuaţi ceva? -venind în spatele nostru-

Trece pe lângă noi şi se aşează pe un scaun de la masa ovală de 12 persoane. Îşi aşează un dosar pe masă şi începe să-l răsfoiască de parcă în el e scrisă reţeta succesului.

Jerry: Vă mai holbaţi mult?
Eu: Nu ne holbam. Vroiam să ştim ce se întâmplă.
Jerry: Cineva a răspândit un virus în clădire. Se verifică aerisirile şi sistemul de aer condiţionat.
Gina: L-am văzut pe Aiden...
Jerry: El a fost primul care a intrat în dimineaţa asta şi a luat virusul.-ridicându-se cu tot cu dosar-
Eu: Despre ce virus e vorba, mai exact? -păşind în faţa lui-
Jerry: Nu sunt doctor, bine? Doar am venit să îi iau CV-ul şi să văd la ce e alergic. Se amplasează paturi pentru cazurile grave în sala de mese. Mai bine încuiaţi-vă în baie sau ceva. -trecând pe lângă noi-

Gina face semn spre el care se îndepărtează şi pufneşte.

Gina: O să murim. Asta e. :| -lăsându-şi mâinile pe lângă corp-
Eu: Eu mă duc să o caut pe Lodo. Tu încearcă să mai scoţi ceva de la el. -făcând semn spre bărbatul ce acum alerga către sala de mese-
Gina: Ne întâlnim aici. -alergând după Jerry-

Îmi scot telefonul din buzunar şi o apelez pe Lodo. După ce sun de 7 ori închid şi mă resemnez cu gândul că are mobilul în dulap.
Nici nu ştim ce e virusul ăla concret. Am putea fi infectaţi deja. Există un remediu? Şi cel mai important, cine a adus microbul?

Mă răsucesc pe călcâie şi verific fiecare sală.
Sunt goale. Probabil majoritatea s-a adunat deja în sala de mese. Dar Lodo sigur e pe holuri întrebând cu ce poate ajuta.
Doi oameni de servici trec pe lângă mine cărând nişte plase negre. Mă observă, dar nu mă bagă în seamă. Acum înţeleg, acoperă geamurile. Îi las să-şi facă treaba şi eu mă amestec printre elevii care vin în direcţia mea. Par moleşiţi şi... galbeni la faţă. Fac un pas în spate şi iau distanţă. Sper că voi rezista până autorităţile rezolvă asta! Mâinile îmi tremură în timp ce formez numărul lui Jorge, dar observ că nu mai sunt conectată la reţea.
"Leşinaţii" se opresc la toaletă şi eu continui să merg singură pe holuri.

Eu: Hei! E cineva? Lodo?

Linişte.
Mă opresc în faţa dulapului meu şi îmi verific geanta. Nu mi-am luat nicio gustare la mine.
Aud paşi târâiţi şi mă întorc.

Eu: Cine e?

Nimeni, din nou. Zăbovesc ceva timp clătindu-mă pe faţă cu apă de la rezervoare. Mă doare capul îngrozitor!
Îmi dau cămaşa jos şi mi-o leg în jurul taliei. E destul de cald pentru o zi ploioasă. Mă las jos, cu spatele sprijinit de dulap şi îmi las capul să cadă într-o parte. Mi se face aşa somn încât aş dormi aici dacă nu aş şti că trebuie să mă duc la... La... Lodovica! Mă ridic, dar sentimentul că plutesc pe un nor, în bătaia vântului, sub căldura intensă şi arzătoare a soarelui mă inundă. Îmi şterg fruntea de picături mici de transpiraţie şi ignor imagina mişcătoare din faţa mea. Doar merg înainte cu paşi uşori, sprijinindu-mă de uşile uitat deschise. Cedez şi mă las din nou jos. Deschid ochii mari şi îmi frec faţa cu palmele. Văd o siluetă neagră în stânga mea, dar nu pot distinge cine e.

Eu: Vorbeşte! -dând cu pumnul în dulapul de fier- Auch! emoticon upset
Îmi masez cât pot degetele, dar durerea nu dispare.

Răsuflu şi mă dau bătută.

Eu: Trebuie să... -respirând greu- Cantina...
Lodo: Martina? Martina, trezeşte-te! -punându-şi mâinile pe obrajii mei-
Eu: Nu arăţi prea bine.-ducându-mi mâna la cap-
Lodo: Pot spune că sunt bine în comparaţie cu tine.-ridicându-mă-

Îşi pune o mână în jurul umerilor mei şi mă ajută să merg. A naibii carantină!

Lodo: Trebuie să te duc la medici. Au găsit câteva pastile care te fac să te simţi mai bine, dar nu ştiu încă remediul. emoticon frown
Eu: E în regulă, doar am ameţit puţin.
Lodo: Doar ai ameţit puţin? Uită-te la tine, eşti albă precum o stafie!
Eu: Iar tu eşti roşie ca roşia. :))
Lodo: Doctorii spun că se manifestă în moduri diferite. Câteodată duce la pierderea memoriei, inconştienţă sau... -uitându-se la mine- halucinaţii.
Eu: Serios? Ei nu sunt afectaţi chiar deloc?
Lodo: Sunt acoperiţi complet. Cum te simţi?
Eu: Ca o legumă. Credeam că sunt mai imună de atât. -oftând-
Lodo: Ne facem noi bine.
Eu: Gina... S-a dus după Jerry.
Lodo: Am văzut-o. De fapt, i-am văzut. Sunt bine.
Eu: Oh, şi tu?
Lodo: Simt că voi cădea chiar acum din picioare, dar nu te las.

Mă strânge mai tare de umeri şi păşim înainte. Niciuna nu mai zice nimic şi ne păstrăm energia rămasă pentru a gândi limpede.
Toate astea -Otilia, relaţia mea cu Jorge, Aiden şi Jerry- plus Academia mă seacă de puteri. Îmi promit mie, mintal vorbind, că voi face o pauză dacă ies vie de aici.
Ajunse în sala improvizată de către medici, o doamnă mă întinde pe unul dintre paturi şi îmi pune o perfuzie. Mi-a zis că pot să dorm dacă simt nevoia, dar nu e prea indicat acum. Vreau să rămân trează, dar ochii mi se închid fără voia mea.

***

Când mă trezesc, agitaţia din sală era crescută. E ora 17 şi uşile sunt tot închise. Mă simt mai bine. Capul nu mă mai doare, nu mai transpir, însă tot văd înceţoşat.

Jerry: Ţi-am adus apă. -punând sticla pe pat-
Eu: Tu? emoticon confused_rev
Jerry: Nu ştiu unde sunt ceilalţi.-uitându-se în jur-
Eu: Ceilalţi? -ridicându-mă în şezut-
Jerry: E clar, pe tine te-a afectat cel mai tare. -punându-şi în glumă mâna pe fruntea mea- Mă refeream la cei pe care îi cunoşti.
Eu: Ahh. În cazul ăsat, îţi mulţumesc pentru apă.
Jerry: Am vorbit cu Jorge.
Eu: Cum?
Jerry: La telefon, normal. Poţi să-l suni. emoticon wink
Eu: Mersi, din nou.

Îl sun imediat cum se îndepărtează şi răspunde incredibil de repede. Cred că aştepta telefonul ăsta.

Jorge: Zi-mi că eşti bine. -gâfâind-
Eu: Sunt.
Jorge: Huh. Acum poţi vorbi orice altceva.
Eu: Dar mor pe dinăuntru. emoticon unsure
Jorge: De-ai şti ce m-am speriat când am venit dimineaţă să te văd. Era plin de ambulanţe şi maşini de poliţie şi... -făcând o pauză- mi s-a spus că toţi sunt bolnavi.
Eu: Sunt bine acum.
Jorge: Pot să te iau?
Eu: Deşi lumea se simte mai bine, tot izolaţi suntem. Vom ieşi de aici, îţi promit.
Jorge: Nu mai rezist cu mama.-şoptind-
Eu: Când mă întorc vreau să vorbim ceva.
Jorge: Sigur. Te rog, fă-te bine! emoticon heart Te iubesc!
Eu: Da. Şi... eu. -oftând-

Închid şi mă dau jos din patul de fier. E cam ruginit, ce-i drept, dar mi-a prins bine somnul. Beau puţină apă ca să mă revigorez şi mă întreb pe unde ar putea fi Lodo.
Doamna doctor de mai devreme aduce un nou pacient pe patul meu şi o las să-şi facă treaba. Nu pot să cred că gândesc aşa, dar m-am săturat de locul ăsta.

Eu: Mă scuzaţi. Pot vorbi un moment cu dumneavoastră?

Îşi exercită atenţia asupra mea şi mă simt puţin jenată. Îşi dă puţin masca de la gură jos, arătându-şi buzele roşii.

D:Dacă eşti îngrijorată de starea ta, află că organismul tău a luptat cu microbul şi eşti mai bine.-bătându-mă pe umăr-
Eu: Pot pleca?-uitându-mă la mâna ei-
D:Nu. -râzând- Nu vrem să se îmbolnăvească şi ceilalţi.
Eu: Aveţi idee unde ar putea fi prietena mea, cea cu care am venit mai devreme?
D: Împărţea sandwich-uri. Mai bine te-ai duce să iei şi tu o gustare.
Eu: Mbine. -lăsând capul în jos-

Poate toţi se vor simţi mai bine după ce se odihnesc puţin. Doamna are dreptate, nu trebuie să se îmbolnăvească şi cei de afară. E un sentiment neplăcut să fii neputincios în faţa bolii şi să ştii că mai ai câteva luni, săptămâni sau poate zile.
Mă plimb printre paturile de spital şi analizez fiecare persoane. Unii par că se simt mai bine în timp ce situaţia altora se agravează.

Lodo: Sandwich? emoticon colonthree -întinzându-mi un coş cu pacheţele-
Eu: De unde ai apărut? :))
Lodo: Mă simţeam mai bine şi m-am gândit să ajut cu ce pot.
Eu: Unul, te rog.
Lodo: Eşti mai îmbujorată. -dându-mi unul-
Eu: Şi tu mai albă.

Începem amândouă să mergem agale printre suporturile de fier, privindu-ne papucii.

Lodo: Aş vrea să spun acelaşi lucru şi despre Gina. Ea e izolată complet într-un cort din sala de sport.-lăsând capul în jos-
Eu: Oh, Doamne! Au aflat măcar de unde provine virusul?
Lodo: Nu ştiu asta, dar au răspândit medicamentul care ni l-au dat în aer. E tot ce pot face pe moment.
Eu: Ai vorbit cu Marco? Aiden?
Lodo: Marco a fost foarte norocos că nu a venit aici azi, la fel ca Diego şi Cande. Cât despre Aiden, nu l-am găsit.
Eu: Nu ţi-am mulţumit că m-ai adus aici. Aşa că o fac acum: Mulţumesc!
Lodo: Şi tu ai fi făcut la fel pentru mine.-uitându-se la mine-
Eu: Nici nu se punea problema.

***

Toată noaptea am ajutat personalul la fel ca alţi studenţi. Ne-am ajutat reciproc într-un fel şi iată-ne azi, la o zi de la infestare, gata să plecăm acasă. La prima oră, oamenii de ieri au luat pânzele de la geamuri şi nu credeam că voi fi aşa compătimitoare privind răsăritul. Am profitat de moment ca să mă gândesc la ce voi face mai departe. Pot sta pe loc şi să accept tot ce mi se oferă pe moment, sau pot continua cerând mai mult de la viaţă. Nu vreau să supravieţuiesc în lumea asta. Vreau să trăiesc.
Curând, uşile s-au deschis şi cei perfect sănătoşi au putut ieşi primii. Cei mai afectaţi au rămas pentru analize amănunţite.
Nici nu am stat pe gânduri şi m-am urcat în maşină cum am ieşit pe uşa aia! Lodo a insistat să rămână cu Gina până se face bine.

Însă nici acasă problemele nu încetează să apară. De cum am oprit în faţa casei lui Jorge. Doamna Otilia s-a prezentat hotărâtă la uşă.

Otilia: Nu mai eşti bine-venită aici. Îmi pare rău, aşa a decis fiul meu.
Eu: Frumoasă înscenare, trebuie să recunosc. Dar vă asigur că nu voi sta în calea relaţiei mamă-fiu pe care v-o doriţi.
Otilia: Ce vrei să spui?
Eu: Chiar vrei să nu fiu cu fiul tău sau eşti speriată de gândul că eu sunt singura femeie pe care o acceptă în viaţa lui?
Otilia: Nu ştiu despre ce vorbeşti.
Jorge: Las-o să intre! -.-
Eu: Nu e nevoie. Oricum, am venit doar ca să-ţi spun că mama ta avea dreptate şi ar fi mai bine pentru amândoi să luăm o pauză. Eu trebuie să îmi revin, iar tu trebuie să pleci la facultate.
Jorge: Martina, facultatea nu are nicio legătură cu tine.
Otilia: Las-o să vorbească. Fata începe să-mi placă.

Sunt oprită de un taxi care parchează în spatele maşinii mele, iar mama lui Jorge se pregăteşte să urce în acea maşină. Dar nu. Ea stă şi aşteaptă să vorbesc.

Eu: Ştiu că am trecut prin multe şi asta m-a făcut să realizez că poate suntem o povară unul pentru celălalt. Eu sunt propriul tău magnet de probleme, iar tu eşti la fel pentru mine. E mai bine dacă am sta separaţi o vreme, să vedem cum merg lucrurile.
Otilia: Asta e o veste minunată. Mă voi întoarce fericită acasă.

Jorge se scarprină după ceafă şi îmi face cu ochiul. Crede că glumesc, sau ce?

Otilia: Jorge, să ştii că te-am iubit întotdeauna şi te voi vizita când îmi reconstruiesc casa.
Jorge: Pa, mamă! -dându-şi ochii peste cap-

Vine mai aproape de mine şi mă prinde de mâini, uitându-se în ochii mei.

Jorge: A plecat. Nu trebuie să te mai prefaci că te desparți de mine.
Eu: Nu mă prefăceam.

Îngeri și demoni. Capitolul - Otilia Verdas.

-Bună seara! Îl caut pe Jorge Blanco. Mai locuieşte aici?
Eu: Da. Cine sunteţi?

Jorge-venind în spatele meu-: Mamă?
-Oh Doamne, Jorge! femeia mă dă la o parte cu o mână şi îşi îmbrăţişează aşa zis-ul fiu.

Jorge, însă, are alte planuri. O respinge discret punându-şi o mână pe umărul ei drept şi se pune în faţa uşii. O încruntătură îi acoperă faţa frumoasă.

Jorge: Ce cauţi aici?
-Cât a trecut? Patru? Cinci ani? îi prinde umerii şi se uită fascinată la el.
Jorge: Nu mă mir că nu-ţi aminteşti, mamă. De ce ai venit?

Femeia -Otilia, din cele povestite- îşi drese glasul şi îşi lasă capul în jos mişcându-se de pe un picior pe altul, făcând o faţă pe care cu siguranţă ai ierta-o. Exact aşa procedează şi Jorge când îi reproşez ceva.
Tuşesc ca să atrag atenţia şi le fac semn celor doi că mai bine îşi continuă discuţia singuri, dar Jorge o invită înăuntru, lângă ceilalţi.

Lodo: Doamnă V.? -scoţând DVD-ul-
Marco: Otilia.
Otilia: Mda, ahm, bună copii!
Diego: Doamnă! Să nu vă recunosc. -ridicându-se în picioare-
Fede: Cred că noi nu avem ce face aici. -uitându-se la Jorge-
Otilia: Nu am venit să deranjez.

Se aşează pe una din canapele şi îşi aşează geanta în poală zâmbind inocent. Ceilalţi se retrag vizibil incomodaţi de prezenţa neaşteptată a mamei prietenului lor. Cât închideam uşa în spatele lor şi le ceream să scuze imprevizibilul, Jorge reîncepea discuţia:

Jorge: De ce eşti aici?
Otilia: Putem vorbi fără prietenii tăi?
Jorge: Marco şi Lodo sunt în camera lor. emoticon confused_rev
Otilia: Mhm.-uitându-se la mine-
Eu: E în regulă, mă duc în bucătărie.

Îl privesc pe furiş pe Jorge cât mă întorc şi îi fac semn să nu o rănească prin cuvinte. Mă retrag, dar nu rezist impulsului de a face linişte încât să aud ce vorbesc.

Otilia: Recent am primit nişte confirmări de la Curtea de Justiţie, în care se preciza plata casei. Credeam că nu mai locuieşti aici.
Jorge: Nu, mamă. După tine eu locui, am pe străzi. Ce vrei?
Otilia: A... a trecut atâta timp, Jorge... Vroiam să-mi revăd fiul.
Jorge: Ai un fiu? -încordat-
Otilia: Scumpule... te rog, fiecare om greşeşte fără să-şi dea seama. Trebuie să înţelegi că poate alegerea mea de a pleca te-a ajutat m-ai mult decât dacă aş fi rămas.
Jorge: Da, aşa e. Un om greşeşte fără să-şi dea seama, dar nu poţi pleca lăsându-ţi familia în urmă fără să realizezi ce tocmai faci. Nu e un argument. Nu vreau să te văd.

Cuvintele lui mă rănesc şi pe mine. Deşi îl înţeleg, e prea dur cu femeia care i-a dat viaţă. E o femeie frumoasă, îngrijită, cu o statură impunătoare şi dominantă, cu un respect de sine la un nivel ridicat, blondă, cu nişte ochi superbi dăruiţi pruncului său şi un fiu testat de viaţă. Nici nu-mi pot imagina câte reproşuri a avut la viaţa ei.

Otilia: Încă sunt mama ta. Nu îmi poţi vorbi în felul ăsta.
Jorge: Şi ce, mă vei pedepsi? Amândoi ştim că nu ai venit aici ca să vezi dacă trăiesc sau nu. Cel puţin, ai fi venit după banii de înmormântare.
Otilia: Mhm. -aprobând din cap- Am nevoie... Am... Vreau să stau câteva zile la tine.

Oh, nu.

Jorge: De ce?
Otilia: Casa mea a fost dărâmată în timpul unui cutremur. Pur şi simplu nu am unde să stau şi...
Jorge-oprind-o-: De ce ai plecat?
Otilia: Asta a fost demult. Să nu mai răscolim trecutul, te rog. -punându-şi o mână peste a lui-

Mă aplec mai mult peste tocul uşii şi îmi muşc buza de jos. Te rog, nu vorbi urât.

Jorge: Dacă nu acum, atunci când?
Otilia: Tu doar spune-mi dacă eşti de acord sau nu, şi lăsăm discuţia asta pe mâine. E târziu.
Jorge: Doar 3 zile. -ridicându-se-
Otilia: Bine, 3 zile să fie. -ridicându-se şi ea-

Îmi fac curaj să ies de după uşă şi să îi întind o ceaşcă cu ceai doamnei Verdas. Colţurile gurii i se ridică şi apucă cana cu mâinile-i calde.

Otilia: Tu nu te duci acasă, drăguţă? emoticon colonthree
Eu: Locuiesc aproape. -balansându-mă pe picioare-
Jorge: E iubita mea, poate dormi aici. -.-
Otilia: Iubita ta? Ai o prietenă?
Jorge: Nu că ţi-ar păsa.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Cred că mă retrag...
Jorge: Rămâi.
Eu: Nu.-şoptindu-i-
Otilia: Ba pleacă. De când? -punându-şi mâinile în şold-

Încep să-mi schimb părerea despre ea.

Jorge: E viaţa mea.
Otilia: Pe care eu ţi-am dăruit-o. Cine e ea?
Eu: Martina.-întinzând mâna-

Mi-o strânge uşor analizându-mă. Mă uşurasem când mi-a spus 'drăguţă'.

Otilia: Timpul pe care trebuie să-l gestionezi muncii nu-ţi permite să ai o prietenă, dragule.
Jorge: Noapte bună, Otilia! -trăgându-mă spre camera lui-
Otilia: Dar, n-am terminat! -bătând din picior-
Jorge: Ah, ai o pătură pe pat. Somn uşor. Sau nu.
Otilia: Jorge, trebuie să discutăm.
Jorge: "Lăsăm discuţia asta pe mâine. E târziu."

Imediat cum intrăm în camera lui, mă prinde de umeri şi mă sărută scurt pe buze.

Jorge: Nu-mi vine să cred.
Eu: A venit. Mai bine mai târziu decât niciodată, corect?
Jorge: Nu vreau să se implice în viaţa mea. M-am descurcat bine până acum.-lipindu-şi fruntea de a mea-
Eu: Eu nu aş spune bine având în vedere că...
Jorge: Doar taci. -sărutându-mă-
Eu: Mă duc la somn. emoticon wink -bătând cu degetele în pieptul lui-
Jorge: Noapte bună, "drăguţă"!

Închid becul şi bâjbâi drumul până la pat şi îmi iau pijamalele. Jorge se duce la baie iar eu mă întind moţăind în pat.

***

Dimineaţa îmi derulez în cap momentele intrige de aseară şi îmi amintesc că eu sunt încă în casă cu o femeie care nu mă vrea aici. Când mă ridic în coate realizez că sunt singură în pat, deşi l-am auzit când a venit aseară.
Trebuie să mă pregătesc pentru Academie!

Mă schimb în hainele de ieri şi ies trăgându-mi şosetele pe picioare. Lodo e de parte cealaltă a holului uitându-se la mine ca şi cum ar vedea un clown fără perucă.

Lodo: Eşti bine?
Eu: Mă grăbesc. -alergând spre ieşire-
Lodo: Stai, Jorge a plecat în oraş şi mi-a spus că vrea să te ducă el. -venind după mine-
Eu: Mama lui e aici? -oprindu-mă lângă peretele camerei de zi-
Lodo: A plecat cu el. -făcând semn spre uşă-
Eu: Bun. Am plecat, pa! -grăbindu-mă spre uşă-
Lodo: Stai. Martina! -venind în urma mea-
Eu: Am uitat ceva? emoticon confused_rev
Lodo: Merg şi eu cu tine. :))
Eu: Aşteaptă-mă aici.

Alerg spre casa mea şi îmi caut repede lucrurile pentru azi. Mă încalţ şi îmi iau cheile de la maşină apoi ies să o iau şi pe Lodo.
Nu trebuia să dorm aşa mult.

După drumul în care am vorbit doar despre apariţia Otiliei, am ajuns într-un sfârşit la Academie. Aiden m-ar fi avertizat dacă întârziam la ora lui. Intrăm în Academie şi îmi închid telefonul în caz că Jorge se decide să mă sune şi să mă întrebe de ce am plecat.
Mai erau 5 minute până să înceapă ora şi ne-am întâlnit cu Gina pe hol.

Gina: Hei! emoticon colonthree -făcându-ne uşor cu mâna-
Lodo: Mhm bună!
Eu: Hei. Ce faci?
Gina: M-am pregătit de ora de desen. Mergi?
Eu: Sigur. Lodo?
Lodo: Pe mai târziu! -închizându-şi dulapul-

Mergem pe coridor în timp ce îmi spune planurile ei după absolvire. E în ultimul an. E chiar drăguţ că putem fi prietene acum. Oricum, am prieteni buni şi fără ea.
Ajunse la uşa sălii, ne oprim şi ne uităm una la alta. Aiden era pe scaunul de la catedră înconjurat de medici care îl analizau. Faţa lui era palidă şi capul îi era lăsat pe marginea mesei. Doi dintre medici trec pe lângă noi parcă nici observându-ne iar doi ne închid uşa în nas.

Eu: Scuzaţi-ne! -bătând în uşă- Ce se întâmplă?

Mai mulţi elevi traversau holul vorbind la telefon şi uitându-se în urma lor. Dar se îndreaptă spre ieşire...

Eu: Hei, ce se întâmplă? -oprind unul dintre studenţi-

Se uită alarmat la mine, dar mai apoi mă ignoră. Gina dă din umeri şi îi urmează.
Uşa de la intrare e închisă iar majoritatea începe să se adune în săli.

Eu: Ce e? -ducându-mă la unul din medici-
X: Carantină. Nimeni nu intră, nimeni nu iese.

Îngeri și demoni. Capitolul 43 - Vizita

Cine ştie ce se ascunde în spatele unui simplu 'La mulţi ani!'.
Priveam geamul şi observam că mici picături de ploaie se loveau de el. Am rămas blocată pentru un timp uitându-mă afară. Aş vrea să fiu în locul solului. Totuşi, loviturile stropilor nu le-aş putea suporta, însă cred că e o senzaţie revigorantă.

L-am observat pe Jorge făcând acelaşi lucru în bucătărie şi m-am apropiat de el. Nu s-a întors.

Eu: Se dezlănţuie, nu?
Jorge: Mda.

M-am aşezat lângă el şi mi-am pus o mână peste a lui. Nici la asta nu a reacţionat.

Eu: Ştii, dacă eşti supărat că nu ţi-am răspuns la scuze...
Jorge: Bunica îmi spunea că atunci când plouă afară, un înger plânge. Însă cred că îngerul meu a plâns cât pentru doi. Tu nu crezi?
Eu: La ce te referi?
Jorge: În asta. -cesticulând între noi- Relaţia. Doar eu te-am rănit. Tu niciodată nu ai făcut nimic care să mă rănească.
Eu: Pot trăi cu asta. Am făcut-o până acum.
Jorge: Şi cât vei mai putea suporta?
Eu: Asta am discutat când am acceptat.
Jorge: Atunci nu am zis că nu te voi răni.
Eu: Cred că mi-am asumat asta. -schiţând un zâmbet- Dacă nu aş fi fost de acord, aş mai fi fost aici de ziua mea? Puteam încă să fiu cu părinţii mei sau în altă ţară, cu mama.
Jorge: Martina...-închizând ochii-
Eu: N-am îndurat atât ca tu să termini totul azi.
Jorge: Nu am spus că vreau să terminăm. Nu vreau.
Eu: Atunci ce?
Jorge: Vroiam doar să ştiu dacă mă vei accepta în continuare.
Eu: Ei bine, imaginea cu roşcata aia care te săruta încă îmi umple mintea dar cred că o pot alunga cumva.
Jorge: Presupun că...

I-am aprobat presupunerea cu un sărut. Am imortalizat imaginea în minte şi am depozitat-o în inimă.

Jorge: Mersi. emoticon colonthree
Eu: Ce?
Jorge: Ştii tu, mersi că m-ai iertat, din nou.
Eu: Dar nu am zis că te-am iertat...
Jorge: Martina, te joci cu mine.-punându-mi mâinile pe pieptul lui-
Eu: Îmi place să joc periculos. :o3
Lodo: Hei.-intrând în bucătărie- Oh, scuze.
Eu: Intră.-depărtându-mă-
Lodo: Vroiam să-ţi spun că Gina e aici şi a întrebat de tine.
Eu: Iaii emoticon colonthree Mă duc la ea.

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Lodo se aşează pe un scaun şi îşi lasă capul pe o palmă.

Eu: Din nou?
Lodo: Ce?
Eu: Lodovica. Ştiu că nu-ţi place că Tini are o altă prietenă.
Lodo: Are o altă prietenă? emoticon unsure
Eu: Nu, nu asta am vrut să spun. Are o altă prietenă pe lângă tine. Pe tine te va adora tot timpul, indiferent de cine intervine.
Lodo: A spus ea asta? Că mă adoră?
Eu: Da... cred. emoticon confused_rev Sigur te adoră.
Lodo: Mersi, mult. -zâmbind-
Eu: Ohh. emoticon colonthree Cineva îmi spune 'mersi'.
Lodo: Să nu ţi se urce la cap. :| -ridicându-se-

O las să se mai gândească la ceea ce i-am spus şi mă alătur musafirilor. Nu am vorbit cu nimeni în seara asta, dintre invitaţii. Mi-e dor să ies cu Marco, Diego şi Fede, dar poate e mai bine aşa. Când eram toţi mă treceau nebuniile şi nu aveam control sau restricţii. Acum controlul meu e Martina.

Marco: Te-am găsit.-punându-şi mâna pe umărul meu-
Eu: Dacă întrebi unde e baia e cea de acolo. *-* -arătând cu degetul-
Marco: Ştiu unde e baia.
Eu: Ah. Martina mi-a spus dacă mă întreabă cineva să îi spun unde e.
Marco: Dar nu am întrebat unde e baia.
Eu: Ştiu, dar îmi place să fiu politicos. Ce vrei?
Marco: Vroiam doar să-ţi spun că ar trebui să facem mai des scrisori împreună. Poate ajungem scriitori.
Eu: Da, sigur. emoticon confused_rev
Marco: Şi să dăm petreceri din astea. Poate înainte să pleci la academie.-dând cu umărul în al meu-
Eu: Poate. Nu voi avea atâta libertate peste o săptămână.
Marco: Mda... Ne-am maturizat, nu? Adică, avem slujbe şi trăim pe pielea noastră. Eu mă voi logodi cu Lodovica iar tu probabil vei muri singur.
Eu: Hei.-lovindu-l în glumă-
Marco: Scuze. :)) Tu şi Martina vă potriviţi.
Eu: Nu cred asta, dar o iubesc.
Marco: Şi asta o crezi sau...?
Eu: Asta o ştiu.

>>Din perspectiva Martinei<<

Invitaţii au început să se retragă şi am avut ocazia să vorbesc cu majoritatea celor care au fost. emoticon colonthree Am primit câteva cadouri interesante, dar au rămas câteva nedesfecute. Nu asta contează, până la urmă. Oricum, cadoul de la Jorge a fost foarte drăguţ. Mi-am dat seama că nu el a scris scrisoarea aia dar a avut tentativa de a face una.
La final, a rămas doar grupul nostru de prieteni şi Lodovica a ales un film din colecţia ei de comedii.

Marco: Şi el mi-a zis atunci "Tu? În echipa de baschet? Când bunicul meu va naşte copii." :)))) V-aţi prins?
Diego: Faină glumă.
Ludmila: N-o mai fă. :|
Lodovica: Vroiai să intri în echipa de baschet? emoticon confused_rev
Jorge: A vrut. :)))
Eu: Okey, am pus pauză la film ca să te duci la baie, Diego.
Diego: Aşa e, scuze.-ridicându-se de pe podea-
Lodo: Mă duc să mai fac popcorn.

Se ridică de pe canapea şi se îndreaptă ţopăind spre bucătărie. Ludmila o urmează troncănind cu tocurile ei cui. Dacă mai vine în vizită la noi va trebui să schimbăm parchetul. Cande se juca plictisită cu o şuviţă din părul ei roşcat şi cârlionţat iar Fede se uita la tablourile de pe pereţi.

Eu: Mă gândeam ca mâine după ce vin de la cursuri să-l vizitez pe tata.
Jorge: Vrei să merg cu tine?-atingându-mi mâna-
Eu: Nu. Vreau să vorbim mai multe despre Andreas. E ceva de familie.-lăsând capul în jos-
Jorge: Bine. Asta e bine.
Marco: Chiar vrei să-ţi cunoşti fratele?-dând din picioare- Dacă aş fi în locul tău aş lăsa lucrurile aşa.-dând din umeri-
Eu: Păi bine ă nu eşti în locul meu.
Cande: Da, nici eu nu m-aş complica. Nu m-am născut pentru o viaţă agitată şi am deja un frate enervant.
Eu: Serios? Ai un frate?-întorcându-mă cu capul spre ea-
Cande: Da. Televizorul. :o3
Jorge: Eşti sigură că nu sunteţi fraţi gemeni?
Eu: Nu vă înţeleg. Dacă aveţi un frate pe undeva pe acolo, sânge din sângele vostru, născut din aceiaşi părinţi nu vreţi să-l găsiţi.
Marco: Mhm.
Cande: Noup.
Fede: Ba da.-zâmbind-
Eu. Un om normal.
Jorge: Da, şi eu. -băgându-se în faţa mea-

Îl dau la o parte şi mă aşez mai bine pe pernuţă. Nu am niciun fel de încurajare din parte prietenilor mei şi asta mă deranjează. Sunt aşa relaxaţi, cum am fost şi eu, dar dacă descoperă o bucată de hârtie care arată clar că au un frate sau o soră nu vor mai fi aşa.
Ca şi cum aş fi fost salvată din situaţia jenantă, Lodo s-a întors cu popcornul iar Diego a apărut după ce am repornit filmul. Am stins lumina ca să fie o atmosferă mai plăcută dar nu era o idee aşa bună când primeam firmituri de popcorn în păr. Ştiu că Lodo mănâncă mult. *-*
Marco: De când ai tu filme aşa perverse în colecţie?
Lodo: Tu mi l-ai cumpărat de ziua mea.
Marco: Nu-mi amintesc. E bun.
Jorge: Shh. -sărutându-mă pe obraz-
Marco-şoptindu-i lui Jorge-: Ştii, dacă tot e ziua ei poate ar trebui să vă duceţi în cameră, nu aici în faţa noastră.
Eu: Te aud. -.-

Aud soneria şi mă ridic când toţi ceilalţi se uită la mine. Îmi iau papucii de casă şi aprind lumina. Cine o fi la ora asta?

Eu: Da. emoticon confused_rev -deschizând uşa-

La uşă era o doamnă blondă, înaltă cam de 40 de ani.

-Bună seara! Îl caut pe Jorge Blanco. Mai locuieşte aici?
Eu: Da. Cine sunteţi?
Jorge-venind în spatele meu-: Mamă?

Îngeri și demoni. Capitolul 42-La mulți ani mie!

După ce m-am schimbat în nişte haine în care mă pot afişa lumii, eu şi Lodovica am placat în mall-ul nostru preferat. Are şi patinoar pe durata verii. Am luat micul dejun la unele dintre restaurantele sugerate de ea şi doar ne-am aşezat pe una dintre canapelele din faţa unui magazin.

Lodo: Crezi că Jerry şi Ludmila vor fi încântaţi dacă le facem un cadou de aniversarea de două săptămâni? emoticon colonthree
Eu: Au trecut două săptămâni deja?-pasivă-
Lodo: Da. Nu e aşa că sunt drăguţi împreună?
Eu: Da, aşa e.
Lodo: Ce să le luăm?
Eu: Ce zici de o veioză? emoticon confused_rev
Lodo: Ăă... li s-a ars becul?
Eu: Nu, doar am văzut-o în vitrină şi părea interesată.
Lodo: Zici că a vomitat primăvara pe ploverul ăla. -arătând spre un manechin- Dar i s-ar potrivi Ludmilei.

Nu pot să cred că a uitat de aniversarea mea şi şi-a amintit aniversarea de două săptămâni a ălora. Asta e aşa ciudat din partea ei. Sau e vina mea? Măcar am precizat vreodată că ziua mea e azi, 5 august?
Îmi aduc aminte că i-am spus asta, la prima 'petrecere' pe care am organizat-o noi. Am aflat că ziua ei de naştere e în ianuarie şi a lui Jorge în octombrie. E ciudat sentimentul ăla când cineva uită de aniversarea ta, dar tu le ţii minte pe toate...

Lodo: Bine. Acum nu te uita!
Eu: Ce e?-întorcându-mă cu faţa la ea-
Lodo: Întoarce-ţi la 30 de grade spre sud, dacă vrei să fii la fel de traumatizată ca mine.
Eu: Lodo, de când foloseşti termenii ăştia?
Lodo: Oh, doar uită-te acolo!

Îmi întorc capul spre magazinul indicat de ea şi o observ pe fata blondă din acea seară care era cu Aiden, doar că acum era cu Jerry. Ştiam eu că nu era ceva bun în legătură cu relaţie lui şi a Ludmilei!

Lodo: O înşeală pe Ludmila! -vărsând puţină cafea pe podea-
Eu: Îl înşeală pe Aiden.
Lodo: Aiden? Aia a ieşit cu Aiden? Scuze, dar ea e prea... necultă pe lângă el.
Eu: Nu judeca o carte după copertă.-încă holbându-mă pe după oameni-
Lodo: Îl înşeală cu cineva care o înşeală pe prietena mea! emoticon upset -strângând paharul de cafea-
Eu: Cred că ar trebui să plecăm. Nu e treaba noastră.-ridicându-mă-
Lodo: Dar trebuie să îi spunem.
Eu: Nu e treaba noastră.-dând din umeri- Acum hai!-trăgând-o-

Pe parcursul drumului spre casă, Lodo a insistat să îi dau lecţii de condus. Sincer, mi-e frică să-mi las maşina pe mâinile şi picioarele ei, dar şi Jorge are maşină. O pot folosi pe a lui, doar că nu am mai dat lecţii cuiva până acum. La nimic. Poate am fost un exemplu pentru verişorii mei mai mici sau cunoştinţele de familie -şi mă mândresc cu asta- dar nimic mai mult. Am fost şi sunt o persoană independetă când vine vorba de învăţat şi mă intimidez repede când cineva încearcă să afle 'ce tot scriu eu pe foile din portofoliu'.

Lodo: Tini, te pot întreba ceva? -desfăcând centura-
Eu: Da, normal. -oprind motorul-
Lodo: Eşti cumva supărată pe mine?
Eu: Nu. Ar trebui?-luându-mi telefonul din suport-
Lodo: Nu ştiu, te-am văzut cam retrasă şi tăcută.
Eu: Aşa sunt eu. emoticon smile

>>Din perspectiva lui Marco<<

Urăsc aniversările! Trebuie să zâmbeşti fals fiecărui om care îţi face un cadou sau o urare când tu nici nu ştii de ce a venit la uşa ta. Ah, ba ştii. Cea mai tare petrecere.

Jorge: Vrei să nu te mai holbezi la telefon şi să mă ajuţi cu asta? -arătând spre felicitare-
Eu: Eşti aşa stupid!-ridicându-mă de pe canapea- Ai şi tu în sfârşit o iubită, şi îi faci cadou o amărâtă de felicitare?
Jorge: Va însemna mult pentru că e făcută de mine! Şi nu ştiu un mod mai drăguţ pentru a-mi cere scuze că nu i-am spus la mulţi ani în dimineaţa asta.
Eu: De când ştii tu să desenezi, oricum?
Jorge: De la grădi. emoticon confused_rev Cred că statul cu prichindeii dăunează grav. Nici să nu te gândeşti că mai merg cu tine la muncă.
Eu: Bine, nici eu nu am să merg cu tine la Academie.-punându-mi mâinile în sân-
Jorge: Ce să-i scriu?-aşezându-se pe podea, lângă măsuţă-

Mă deplasez până în partea cealaltă a camerei şi ajung în dreptul lui. Măcar bucata de hârtie desenată arată mai bine de aici.

Eu: Ce îţi trece prin minte.
Jorge: Bine... şi cum ştiu ce îmi trece prin minte?-gesticulând cercuri cu mâinile-
Eu: Um, ce zici de 'Bună, Martina! Sunt eu, iubitul tău. Jorge în caz că te întrebi care iubit...'.
Jorge: Marco, eu sunt singurul ei prieten.
Eu: De unde ştim asta?
Jorge: Nu mă ajuţi deloc. -ridicându-se de pe podea-
Eu: Scrie 'Hei, Tini! Probabil mă crezi un idiot şi un nesimţit că am uitat să-ţi spun la mulţi ani, dar prietenul meu salvator m-a ajutat să-ţi fac acest cadou minunat'.-privind tavanul-
Jorge: Nu scriu asta, e stupid.
Eu: Ai ceva mai bun cumva?
Jorge: Mai spune-mi o dată. *-* -luând pixul-
Eu: Deci 'Hei, Tini! Probabil mă crezi un idiot şi un nesimţit că am uitat să-ţi spun la mulţi ani, dar prietenul meu salvator m-a ajutat să-ţi fac acest cadou minunat.'
Jorge: Mai încet.-scriind-
Eu: 'Vroiam doar să-ţi spun că eram aşa ocupat să-mi cer scuze pentru seara precedentă'.-vorbind în şoaptă-
Jorge: Adică mai rar!-aruncând cu pixul în mine-
Eu: Bine, bine.-dându-i pixul- 'Încât am uitat că îngerul meu împlineşte 20 de ani. 20 e o vârstă importană, de fapt nu aşa importantă, dar mă ajungi.'.
Jorge: 'Mă ajungi'? Serios, Marco? -luându-şi ochii de pe felicitare-
Eu: 'Cu drag, al tău Jorges! P.S. Te iubesc!'. -punându-mi mâna pe inimă, prefăcându-mă că plâng-
Jorge: Prietene, e doar ziua ei, nu e ca şi cum aş pleca în armată.
Eu: Ştiu, dar e siropos şi fetelor le place, nu?
Jorge: S-ar putea să meargă, dar de asta i-am cumpărat colierul de pe masă.
Eu: Dacă i-ai luat ceva aşa delicat, de ce mai scrii şi prostia asta?
Jorge: Nu ştiu.-dând din umeri- Dar mă duc să comand nişte mâncare şi artificii pentru diseară.
Eu: Vrei să mă costumez în pui, ca să fac atmosferă?
Jorge: Nu. emoticon confused_rev

Pleacă după ce îmi arată limba şi eu mai citesc încă o dată scrisoarea. Ar trebui să mă fac scriitor, cititorii m-ar adora. M-ar diviniza!
Şi de ce îi dă doar colierul dacă am făcut felicitarea asta minunată? O împătur în câteva şi o îndes sub capacul cutiei. Martina va fi aşa fericită că Jorge i-a scris o scrisoare de dragoste. emoticon colonthree

>>Din perspectiva Martinei<<

Lodo s-a dus să vobească cu Marco despre seara asta şi despre Jerry după ce am ajuns. Pe mine chiar nu mă interesează cu cine are de gând să fie, pe cine şi cu cine o să înşele. Atâta timp cât eu nu sunt implicată, nu îmi fac griji. Ludmila nu mă place, eu nu o plac.
Intru în casă şi mă descalţ la intrare, apoi îmi pun geaca în cuier.

Jorge: Bună! emoticon colonthree -ieşind din bucătărie-
Eu: Iar ai luat cheia?
Jorge: Doar am zis 'bună'.
Eu: Da, cum spui tu... -punându-mi mâinile în sân-
Jorge: S-a întâmplat ceva?
Eu: Ar trebui?-învârtindu-mă pe călcâie- Adică, eşti aici... ca mai tot timpul şi nu ai uitat nimic.
Jorge: Ce?
Eu: Nimic, nimic.-dând din mâini-
Jorge: Oh, păi dacă nu ai chef să facem ceva azi, eu plec.
Eu: Ne vedem mai târziu?-ducându-mi mâna la ceafă-
Jorge: Sigur.-mergând spre uşă- Oh şi, Martina?
Eu: Hmm?
Jorge: La mulţi ani! emoticon colonthree
Eu: Ştiam eu că nu ai uitat.-agăţându-mă de gâtul lui-

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Mă simt aşa ruşinat de faptul că nu i-am spus 'La mulţi ani' de dimineaţă, dar mai bine mai târziu decât niciodată, corect?
Acum ne-am strâns acasă la Lodovica. În sfârşit, a încetat să se mai prefacă că a uitat şi s-au îmbrăţişat, şi-au spus chestii drăguţe şi bla, bla, bla. Au invitat câteva persoane cunoscute de noi printre care se numără şi cretinul de Aiden. -.- Cretinul de Aiden! Sună mai bine ca Aiden Black.
Martina e mai fericită acum. Au ajuns doar prietenii pe care îi agreez şi Tini are aceeaşi părere despre ei. Sper doar că se va simţi bine la prima aniversare sărbătorită împreună cu noi şi că vor mai fi multe aniversări alături de mine.

Martina: Mă duc până la baie.-şoptindu-mi la ureche-

Dau aprobator din cap şi mă întind după un pahar cu suc de portocale de pe masă. E făcut de Marco, şi chiar are gust bun.

Marco: Până se întoarce Martina, pregătiţi cadourile.-uitându-se amuzat la mine-
Lodo: Îi va plăcea mult colierul de la mine. emoticon colonthree
Eu: Ce? I-ai luat un colier? Eu i-am luat un colier?-vărsând puţin suc pe covor-
Marco:-abţinându
Lodo: Va avea două coliere.-dând din umeri-
Eu: Dar... Dar... Trebuia să fie cadoul cel mai special. emoticon unsure
Lodo: E unul decent, sunt sigură că îi va plăcea mai mult al tău.
Ludmila: I-aţi luat acelaşi cadou? Eu nu aş suporta asta din partea prietenilor mei.-uitându-se la Cande-
Cande: Oh. -.- S-a întmplat o dată să îţi luăm toţi 3 o diademă. Şi le-ai purtat pe toate, oricum. -dându-şi ochii peste cap-
Martina-venind-: Ce a purtat? emoticon confused_rev
Eu: Nimic, nu contează. Vrei să-ţi desfaci cadoul? emoticon colonthree -întinzându-i cutiuţa cu colierul-

Chiar mă bucur că nu am rămas la felicitarea aia stupidă. Ar fi fost dezamăgită dacă citea prostia aia.

Lodo: Uite, cadoul meu.
Eu: Să ştii că Lodo s-a luat după mine, nu eu după ea.
Martina: Bine, staţi uşor, nici nu l-am desfăcut pe cel de la Jorge.
Marco: Îţi va plăcea surpriza.-dând din sprâncene către mine-

Desface cutia zâmbind şi o hârtie împăturită sare pe jos. Lasă bijuteria pe masă şi ridică hârtia colorată. Hârtie colorat? Felicitarea. O_O Nu trebuie să citească tâmpenia aia.
Ochii ei se plimbă pe hârtie şi o întoarce pe partea cealaltă. Rămân perplex când izbucneşte în hohote de râs şi îi dă foaia Lodovicăi.

Lodo: Jorge, tu ai scris asta? :))
Eu: Nu, nu eu am...
Martina: E genială. =))
Eu: Eu am scris-o.-făcându-i lui Marco cu ochiul-
Martina: Serios, e aşa amuzantă.
Eu: Asta intenționam. Acum, lasă aia şi vezi dacă-ţi place adevăratul cadou.
Martina: Nu am nevoie de un cadou, copii.
Ludmila: Dar ţi-am luat ceva şi speram să îţi placă. L-am ales cu Jerry.
Martina: Nu trebuia să te deranjezi, serios. Faptul că v-aţi amintit de mine în ziua asta e cel mai frumos cadou. emoticon heart

>>Din perspectiva Martinei<<

De ce mă aşteptam ca Ludmila să zică ceva de Jerry? E firesc. Nu-şi poate ţine gura nici măcar un minut întreg. E dependetă de atenţie, părerea mea. Funcţionează ca un medicament pentru suflet sau ego-ul ei care e suficient de mare.
Mi-a plăcut că au sugerat să ne întâlnim aici şi nu acasă la mine. Nu am mai dat cu aspiratorul de ceva timp şi nu vreau să plătesc pe cineva să facă asta. Mi-am asumat responsabilitatea, dar nu mă descurc pe cum credeam. Sunt destui oameni pe care nu îi cunosc, dar am înţeles că sunt viitori colegi al lui Jorge. Nu-mi vine să cred că mai este o săptămână până când va începe cursurile şi noi nu ne vom vedea aşa des.

Canapeaua din living devine incomodă, iar dacă mai veau mult din sucul ăsta voi avea nevoie la baie. Mă ridic de lângă fata pe care nu o cunosc şi a vorbit tot timpul ăsta la telefon, îndreptându-mă spre bucătărie. Mă împiedic însă de piciorul cuiva care crede că poate sta cât de relaxat vrea aici, şi cad în genunchi.

Fede: Oh, scuze, scuze. Nu am vrut.-aplecându-se să mă ridice-
Eu: Mă descurc.-încruntată- Cine te-a invitat?
Fede: Diego.-umezindu-şi buzele-
Eu: Dacă eşti deja aici... distrează-te!
Fede: Voi avea grijă.

Îi fac uşor cu mâna şi intru în bucătărie unde dau peste Aiden. E asta cea mai bună aniversare sau e o glumă?

Eu: Hei!
Aiden: Oh, la mulţi ani Martina! emoticon colonthree -prinzându-mă de încheieturi-

Îmi sărută ambii obraji şi îmi strânge uşor mâinile. Zâmbeşte şi în sfârşit îmi dă drumul.

Eu: Mulţumesc! Presupun că te-a invitat Lodovica.-dând aprobator din cap-
Aiden: De fapt m-a invitat Jorge. Cred că trebuie să discutăm ceva, dar poate în alte circumstanţe. Nu e prea plăcut să vorbeşti despre coşamuri la o aniversare, nu? :))
Eu: Co... coşmaruri. Da, nu e prea plăcut.-înghiţind în sec-
Aiden: M-aş bucura să te ajut cu problema asta, dacă şi tu vrei. E una dintre desele probleme întâlnite la copii, dar se poate manifesta şi la adulţi.
Eu: M-am informat, dar nu prea pot să le numesc coşmaruri.
Ainden: Vom vorbi la timpul potrivit.
Eu: Vreau să spun că...
Ainde: Nu trebuie să îţi fie ruşine cu asta, nu te teme.
Eu: Nu, ai înţeles greşit. Nu vreau ajutorul tău. Ai fost avocatul mamei, m-ai ajutat când m-a muşcat chestia aia şi eşti profesorul meu, dar doar atât Aiden. Cel care are probleme psihologice eşti tu acum! Ieşi cu fete care nu sunt de tine, prin locuri în care credeam că nu te voi vedea niciodată şi e clar că te dai la mine. Încetează să faci asta, ce e cu tine?
Aiden: Cu mine? Ăh, nimic. Nu, nimic. Scuze, iartă-mă.
Eu: Doar gândeşte-te. -trecând pe lângă el-
Aiden : La mulţi ani, încă o dată!

Cine ştie ce se ascunde în spatele unui simplu 'La mulţi ani!'.

Îngeri și demoni. Capitolul 41-Jake, Jake și iar Jake.

Eu: Tu ce mai vrei?
Jorge: Să fac cunoştinţă? emoticon confused_rev Fede, nu mi-ai spus că ai o iubită. Sunt Jorge.-întinzând o mâna spre mine-
Eu: Ce e asta?
Jorge: Bine, nu e prea prietenoasă, dar e drăguţă. Nu staţi?
Fede: Te simţi bine?-prinzându-l de după gât-
Jorge: Da, doar ce petreceam ceva timp cu Roxy. O mai ştii, nu?
Eu: Roxy?! Cine e aia?
Jorge: Prietena mea emoticon confused_rev De două săptămâni.
Eu: Cum? Dar ce se întmplă cu...
Fede: Vino, Martina. Îţi explic afară.-făcându-mi semn- Pe curând, prietene!
Jorge: Poate altă dată.-făcându-ne cu mâna-

Fede m-a tras împotriva voineţei mele afară. Nu vreau să fac scandal, dar nu mă mai cunoaşte acum?

Fede: Trebuia să-mi dau seama de când am văzut-o!-dând cu piciorul într-o piatră-
Eu: Îmi explică şi mie cineva? Te rog... -lăsându-mi capul în jos-
Fede: Haide în maşină.-luându-mă de mână-
Eu: Nu. -răspunzând ferm- Nu mai meriţi să fiu cu tine în aceeaşi maşină.
Fede: Măcar aşează-te.-aşezându-se pe bordură-

Îi imit gestul şi aştept explicaţia. Dacă Jorge nu mă mai vrea, eu... eu nu ştiu ce voi mai face.

Fede: Fata aia roşcată, Roxy, a fost o fată mai diferită din grupul nostru. Prin diferită vreau să spun că stătea tot timpul cu Jake, dar nu ne întâlneam prea des. Se ocupa cu droguri. Halocinogene.
Eu: Deci vrei să spui că...
Fede: Aha. I-a pus ceva în băutură.
Eu: Şi pentru cât timp? Ştie ce face? Îşi va reveni, nu?
Fede: Cred că are o uşoară formă de amnezie. Doamne, cât o urăsc pe fata aia! Era cea mai enervantă dintre toate fetele pe care le cunoşteam.
Eu: Mă duc după el!-ridicându-mă-
Fede: Ba vei sta aici. Îşi va reveni, cu o durere foarte mare de cap, dar va fi bine.
Eu: Plec.

>>Din perspectiva lui Marco<<

În timp ce frecam cu o perie costumul meu de pui, buzunarele din faţă au început să vibreze şi am scăpat tot costumul în cadă. Mi-am amintit că telefonul meu era acolo şi l-am scos cât mai repede. Nu îmi permit un alt telefon şi Lodovica m-ar omorî şi mi-ar mâna penele la mic dejun timp de 10 ani *-*
Scutur puţin telfonul şi citesc mesajul primit de la Martina. Scor? Se referă la scorul dintre mine şi costumul ăsta? Probabil e 5-0 pentru pui, dar de unde ştie că îmi spăl haina? emoticon confused_rev Scor, scor... scor! Trebuia să merg cu Jorge la meciul din seara asta, dar s-a anulat. Cred că nu ştie asta şi Jorge leneveşte pe la un bar. Mai bine o sun, nu vreau să se îngrijoreze.

Eu: Lodovica! -strigând spre hol-
Lodo: Ce e? -venind în baie-
Eu: O anunţi tu pe Martina, te rog, că meciul s-a anulat?
Lodo: Ce meci?
Eu: Ştii tu, ăla la care trebuia să mergem. -dându-mi ochii peste cap-
Lodo: Plănuiaţi să ieşiţi şi nu m-ai anunţat? Să-ţi fie ruşine! emoticon upset -aruncând cu o haină din coşul de rufe în mine-
Eu: Hei -.- Erai prea ocupată cu revista aia plictisitoare. -dându-mi haina de pe cap-
Lodo: Nu e plictisitoare!
Eu: Putem să conveţuim în pace şi să o suni pe fata aia?
Lodo: Nu o fac pentru că mi-ai spus tu. O fac pentru că e prietena mea.-scoţând limba la mine-

O prind de talie şi o trag mai aproape de mine astfel încât să pot săruta uşor. Aşa se calmează fetele.

>>Din perspectiva Martinei<<

Eu: Mersi că m-ai adus.-închizând portiera-
Fede: Ne mai vedem.

Asta e una dintre zilele în care vreau să nu fi venit vreodată aici. Ce a fost în capul meu să îl plac când nici nu îl cunoşteam? De asta mama a plecat lăsându-mă singură, cu un tată în închisoare şi un frate de negăsit. Nu am făcut-o de prea multe ori mândră de mine în ultimul timp. A durat aşa mult să realizez că Academia nu e unul dintre lucrurile bune care mi s-a întâmplat. Dacă nu ar fi fost ea, poate aş fi locuit cu părinţi şi aş fi avut vechii mei prieteni. Totuşi, Lodovica e o prietenă bună, mi-ar fi plăcut să o întâlnesc în alte circumstanţe. Dar Jorge? Nu mai merită. Ştiu că nu ştia ce făcea mai devreme, dar s-a întâlnit cu fata aia când eu îl aşteptam acasă. La casa mea.
Intru şi încui uşa. Nu mai am chef de alte lucruri în seara asta emoticon unsure E trecut de ora 22 şi mâine e duminică, ziua mea de naştere pe care nimeni nu şi-o aminteşte.

***

'Îmi fac loc printre frunzele uitate de vreme şi luminez mica cărare cu lumina slabă a telefonului mobil. Cuibul de păsări ce era odată aici, e părăsit, la fel ca sufletul meu. Pustiu. Nu ştiu cât timp a trecut de când am plecat. Nu îmi e foame, nu îmi e sete, dar îmi e aşa frică! A fost o alegere bună la început, să plec de acasă. Acum aş da orice să dau timpul înapoi. Ce vor crede despre mine dacă mă vor găsi? Îmi simte cineva lipsa? Probabil nu.
Îmi întorc capul brusc când aud foşnetul frunzelor. Doar vântul... Îmi continui drumul până ce ies din mica poiană şi sting lumina. Luna e pe cer şi pot vedea foarte bine o cabană ascunsă în spatele unor stejari masivi.
-Nu te duce acolo. Aud o voce lină în spatele meu. Din, nou, probabil vântul.
Trag aer în piept şi continui să calc pe frunzele moarte. Bat uşor în uşa cabanei, nu vreau să o sparg. Lemnul putred răsună în mica pădure şi pot auzi paşi.
-Ţi-am zis să nu vii aici! Vocea lui Jake răsună mai tare ca de obicei şi cad printre scândurile podelei.'

Jorge-scuturându-mă-: Martina! Martina, eşti bine?
Eu-ridicându-mă în coate-: Ce cauţi aici?
Jorge: De când? De când ai coşmaruri?-prinzându-mă de umeri-
Eu: Te-am întrebat ce cauţi aici. :|
Jorge: Zi-mi! -aşezându-se lângă mine-
Eu: De când cu... pariul. Şi sunt mai dese de la incendiu.
Jorge: De ce nu mi-ai spus până acum?
Eu: Nu am fost obligată, şi din nou, ce mai cauţi aici?
Jorge: M-am trezit, mă rog, mi-am revenit şi Fede m-a sunat. Îţi jur că nu am ştiut ce fac. Doar am intrat acolo, am comandat o cafea şi apoi... nimic. Nu îmi amintesc nimic. Nu o plac pe fata aia. O urăsc! E una dintre persoanele care ar fi trebuit să fie cu Jake în seara aia, trebuie să mă crezi.
Eu: Tu te-ai gândit vreodată la noi?
Jorge: Tot timpul.-luându-mă de mâini-
Eu: Şi ţi-ai dat şi tu seama că suntem prea diferiţi ca să fim aşa apropiaţi?
Jorge: Diferit nu înseamnă greşit.-sărutându-mă pe frunte-

Îl împing cu o mână în piept şi se uită suspicios la reacţia mea. Trebuie să îmi spun cuvântul, şi acum.

Eu: Nu, adică... nu suntem făcuţi unul pentru altul. Nu ne înţelegem cu ar trebui. Nici nu m-ai anunţat că meciul s-a anulat.
Jorge: Ştiu. Mă ierţi?
Eu: Nu crezi că am auzit asta de prea multe ori în ultimul timp?
Jorge: Ştiu că e vina mea, dar, m-am schimbat mult de când ai apărut tu.
Eu: Eu nu prea văd asta.
Jorge: Oricum, să ştii că nu o plac pe Roxy.-punându-şi mâinile pe obrajii mei-
Eu: Ştiu, dar nu vreau să mai mergi acolo. Toată lumea are acces la droguri acum.
Jorge: De acum îmi voi da seama, promit.
Eu: Nu sunt aşa sigură. emoticon unsure
Jorge: Te rog, trebuie să mă crezi!-şoptind-
Eu: Vreau să dorm.-trăgându-mi pătura peste cap-

Mă întorc cu spatele la el iar el mă trage mai aproape. Mă adâncesc în pătură şi închid ochii până îi simt buzele pe ceafa mea. Mă gâdilă cu părul lui nearanjat şi mă dau mai spre margine.

Eu: Nu mi-ai spus cum ai intrat aici. -stând cu capul în pătură-
Jorge: Uşa din spate.-sărutându-mă pe obraz- Vroiam să vorbesc cu tine.
Eu: Puteai aştepta până mâine. Încetează.
Jorge: Somn uşor!-mângâindu-mă pe frunte-

E aşa greu să fie astfel tot timpul?

***

Mă trezesc singură în pat şi încep să îmi aduc aminte de visul de aseară. Mă ridic în fund şi îmi aşez perna mai sus, derulând imaginile în gând. Pădure, fugit de acasă, cabană, vânt, Jake. Coşmar, din nou. Va trebui să fac ceva cu coşmarurile astea. Nu pot trăi la nesfârşit cu gândul la Jake Mortul sau la Jake Prietenul din Copilărie. Dar cum le-aş putea alunga? Nu vreau să apelez la aşa-zisele 'vrăjitoare' de la colţurile străzii care te fac lefter.

Lodo-bătând în uşă-: Tini, pot să intru?
Eu: Sigur.-scuturându-mi capul-
Lodo: Hei emoticon colonthree -scoţând capul de după uşă- Cum te simţi?
Eu: Bine, într-un fel. Ce faci aici?
Lodo: Am venit să te văd, pentru că Jorge e jos şi sună un psiholog. -arătând spre hol- Mi-a spus că ai nevoie de unul.
Eu: Psiholog? Pe cine? Nu am nevoie de nimeni.-ridicându-mă din pat-
Lodo: Pe Aiden.
Eu: Ce naiba?!-alergând jos-

Jorge avea telefonul în mâna şi după ce l-a butonat puţin îl ducea spre ureche. M-am dus spre el şi i-am smuls telefonul dintre degete închizând apelul.

Eu: Ce e în capul tău?
Jorge: Nu e bine că ai coşmaruri.-recuperându-şi telefonul-
Eu: Ştiu, şi mai ştiu că am nevoie de ajutor, dar Aiden nu e bun la asta. -vorbind calm-
Jorge: Cunoşti pe altcineva care poate face asta?
Eu: Lasă coşmarurile în seama mea. Or să dispară, fii sigur.
Jorge: M... bine. Dacă tu spui că eşti ok cu asta, te cred.
Eu: Mersi.-lăsând capul în jos-
Jorge: Nu trebuie să te ruşinezi.-atingându-mi obrazul-
Eu: Încă sunt supărată.-îndepărtându-i mâna-
Jorge: Înţeleg.

Şi nici un 'La mulţi ani!'.

Îl las să părăsească casa şi îmi reaşez bluza de pijama. Lodo mă priveşte tristă dar e o privire prietenoasă care îmi face bine. Mă întreb dacă Fede i-a menţionat, aseară, lui Jorge că m-a sărutat. Nu cred că a făcut-o dacă ţine cu adevărat la relaţia noastră de prietenie. Ştie că s-ar supăra, atât el cât şi eu.

Lodo: Îmi pare rău.
Eu: Mâine va fi ca înainte, te asigur :)) Ce mai faci?
Lodo: Sunt aşa plictisită! Marco doarme până târziu duminica, iar eu mă uit la serialele mele preferate, de obicei. Practic, viaţa mea e monotonă.
Eu: Nu e adevărat.
Lodo: Dă-mi un exemplu.-aşezându-se pe canapea-
Eu: Ăhm... atunci când... când... ştii ceva? Hai să mergem în oraş. În mall poate, şi ne mai cumpărăm câteva chestii. :o3 Ce zici?
Lodo: Ce fel de chestii?
Eu: Haine, accesorii, bijuterii... cadouri, vreau să spun brelocuri.
Lodo: Brelocuri :)) De ce aş vrea brelocuri? Nu e ziua bunicii.
Eu: Corect.-râzând-

Până şi un breloc în semn de 'La mulţi ani!' ar fi fost bun.

Îngeri și demoni. Capitolul 40 - Meciul.

Jorge: Taci, femeie logodită.-sărutându-mă-
Eu: Pa, Jorge!-împingându-l în faţă cu o mână-
Jorge: Pa emoticon colonthree

Lodo: Sunteţi aşa drăguţi împreună!
Eu: Oh emoticon colonthree Ştiu, nu?
Lodo: Mi-ar plăcea ca şi Marco să fie aşa uneori.-oftând-
Eu: Hei!-ghiontind-o- Sunt sigură că Marco e cel mai bun pentru tine.
Lodo: Ştiu asta, doar că nu prea o arătă. :)) Probabil Ludmila a ajuns, mă duc să verific. -ridicându-se de pe scaun-

Mă sprijin de tejghea şi gândul îmi zboară la ziua de azi. Am reuşit, totuşi, să o conving pe doamna aia se să gândească. Chiar vreau să aflu ce s-a întâmplat, versiunea adevărată. Mi-ar fi plăcut să îmi fi spus părinţii asta, nu să-mi caut singură fratele dispărut de 20 de anii. Dacă e mort? Dacă e un mafiot?

Ludmila: Tini!-îmbrăţişându-mă pe la spate-
Eu: Bună!-întorcându-mă- Cum e viaţa ta?
Ludmila-zâmbind-: Păi... emoticon colonthree Hei, intră! -uitându-se în living-
Eu: Cine e?
Jerry: Bună! -ridicând mâna-
Lodo: Ce faci aici?-ridicând o sprânceană-
Ludmila: Mă gândeam că vreţi să-l cunoaşteţi pe noul meu iubit.-ţiându-l de mână-
Eu: Ăă... tu şi Jerry? emoticon confused_rev
Ludmila: Da emoticon colonthree -lăsându-şi capul pe umărul lui-
Eu: Jerry şi Ludmila?! Ludmila şi Jerry?-gesticulând între ei-
Lodo: Ce am pierdut?-trăgând un scaun-
Ludmila: Păi... ne-am întâlnit, ne-am plăcut şi bum.-gesticulând-
Eu: Unde?
Lodo: Cum?
Jerry: La Academie. -dând aprobator din cap-
Ludmila: Da. Nu sunteţi fericite pentru noi?
Eu: Ba da, cu siguranţă. Doar puţin surprinse nimic mai mult. Vă... potriviţi.-uitându-mă ciudat la ei-

Nu se potrivesc deloc. Sunt ca ziua şi noaptea. Ludmi fiind ziua iar Jer' noaptea. Şi totuşi, Jerry şi Ludmila? Nu mă aşteptam la asta din partea lor. Oh, Doamne nu mă aşteptam ca Jerry să aibă o prietenă! După toate câte a făcut, l-a iertat aşa simplu?

Lodo: Jerry băieţii au ieşit, dar cred că îi poţi prinde din urmă. Nu vrei să ieşi cu iei?
Jerry: Pe nai... -uitându-se la Ludmila- Bine. emoticon colonthree
Lodo: Îi trimit un mesaj lui Marco să te aştepte.
Jerry: Mă descurc. Pa, iubito!-sărutând-o-
Ludmila: Pe curând.-făcându-i din mână-

După ce mă asigur că a ieşit din raza în care ne poate auzi, m-am întors la Ludmila cu oo faţă suspicioasă. A înnebunit lumea.

Ludmila: Seara fetelor, huh?
Lodo: Mda.
Ludmila: Şi ce aţi pregătit?-aşezându-se pe un scaun-
Lodo: Scaune comode...?
Ludmila: Doar atât?
Lodo: Ar trebui să avem şi alte lucruri?
Ludmila: Rezolv eu. -făcând din ochi- Ce aveţi prin bucătărie?-deschizând nişte dulapuri-
Eu: Ludmila, nu e nevoie...
Ludmila: Aveţi încredere :)) -zâmbind prosteşte-
Eu: Defapt, cred că mă voi retrage. A fost o zi lungă.-lăsând capul în jos-
Ludmila: Oh, păi... Vei rata toată distracţia, dar cum vrei. -strâmbându-se-
Lodo: Ce? De ce vrei să pleci?
Eu: Îl voi aştepta pe Jorge şi probabil îmi voi face tema.
Lodo: Sună-mă dacă ai nevoie de ceva.
Eu: Şi tu.-făcând uşor cu mâna-

Se observa pe faţa Ludmilei că nu vroia să fiu acolo. E prietena Lodovicăi de mult timp şi nu vreau să stric asta. Oricum, o seară stând singură acasă nu strică.
E deja întuneric afară şi mâinile îmi sunt roşii din cauza frigului. Intru în casă şi mă asigur că aprind toate becurile -inclusiv cel de la baie, da- apoi mă fac comodă pe canapea cu o carte în braţe.

***

Săptămâna asta e fost, probabil, cea mai agitată de când m-am mutat. Jorge şi Marco au început să iasă mai des împreună, iar eu am insistat mai mult la doamna Maria, fără rezultate însă.
Vecinii noştri au avut câteva conflicte între ei. Nici acum nu am înţeles de ce au făcut atâta tam-tam pentru că pisica unei bătrânici a fost fugărită două străzi de câinele ciobănesc al unui copil. În toată treaba asta, eu o văd vinovată pe pisică. Săracul câine, a alergat el două străzi?
Nu asta contează totuşi, ci faptul că Ludmila şi Jerry au venit mai tot timpul pe aici. Ba chiar am luat şi cina împreună, joi seară. Se poartă ciudat, amândoi. Sau poate iubirea chiar schimbă oameni? În cazul lui Jorge, asta are sens. De când suntem împreună, nu mai e aşa negativist şi chiar ajută persoane.
Fiind sâmbătă seară, zi de meci, Marco, Jorge, Diego şi Jerry au ieşit acum o oră. Se înţeleg mai bine, dar relaţia cu Aiden nu a progresat. Mă ridic greoi de pe canapea şi îmi desprind părul în timp ce merg spre uşă. Se pare că nu voi fi singură în noaptea asta.

Fede: Hei, Tini!-scoţându-şi mâna din buzunar şi salutându-mă-
Eu: Fede...huh, ce faci aici?
Fede: Vroiam să petrec ceva timp cu cineva şi m-am gândit că poţi fi tu aceea.
Eu: Vrei să spui că...?-închizând uşa în spatele meu-
Fede: Ieşi cu mine?
Eu: Nu pot ieşi cu tine, eu...
Fede: Nu ca şi cum am fi împreună :)) -râzând- Nu te plac. Adică, nu te plac în felul ăla. Mă gândeam că am putea ieşi ca prieteni.
Eu: Nu pot ieşi cu tine.
Fede: De ce? Nu te lasă Jorge?
Eu: De ce spui asta?
Fede: Nu ştiu...-uitându-se la papucii lui- Mi se pare bizar ca el să-ţi impună lucruri când tu nu-i impui nimic.
Eu: Nu face asta.
Fede: Nu? -ridicând o sprânceană- Sau nu ţi-ai dat seama încă?
Eu: Despre ce?
Fede: Tu chiar crezi că Jorge e acum la amărâtul de meci din reclamele de la TV, nu-i aşa?

Jur că-l dau afară în şuturi dacă mai continuă.

Fede: Nu pot să cred!-râzând-
Eu: Dar tu chiar crezi că poţi veni aici să-mi spui asta?
Fede: Îţi pot demonstra.
Eu: Nu te cred.-punându-mi mâinile în sân-
Fede: Greşeala ta.-punând accent pe fiecare cuvânt-
Eu: Nu te mai înţeleg.
Fede: Oh, haide! Ştiu că înăuntrul tău este o mică parte care e foarte curioasă şi se zbate în tine. Las-o să iasă la iveală.

Are dreptate, dar... nu-l cred. Jorge e la meci, cu Marco. Nu acasă la altcineva, nu într-un bar, nu cu o altă fată. Ăla era vechiul Jorge.

Fede: Vii?-întinzându-şi mâna spre mine-
Eu: Doar un moment.-ridicând un deget în aer-

M-am întors şi mi-am luat telefonul şi cheile. Mă voi duce cu el ca să îi demonstrez că se înşeală. Abia aştept să îi văd faţa când ajungem la stadion şi Jorge cu prietenii lui vor fi acolo distrându-se. Din fericire, Fede a venit aici cu propria lui maşină, aşa măcar nu mai cheltui.

Fede: Cum te simţi?
Eu: Ca înainte de o farsă, cred.
Fede: Eu aş fi supărat. Şi recunoscător.-adaugă mai mult pentru el-
Eu: De ce eşti aşa sigur?
Fede: Ţi-aş fi spus că Jorge te minte dacă nu era adevărat?

Nu a făcut-o deja?

Eu: Da.-hotărâtă-
Fede: Îţi voi demonstra.-accelerând-
Eu: Erm, ăsta nu e drumul spre stadion.-uitându-mă dintr-o parte în alta-

Tac câteva minute, timp în care analizez situaţia. Meciul putea fi anulat, iar băieţii au ieşit la un suc sau ce beau ei. De unde ştie el toate astea, până la urmă? Chiar a meritat să pierd un nou serial la TV?
După câteva intersecţii, ne apropiem de un loc luminos, un bar mai explicit. În parcare observ maşina prăfuită a lui Jorge şi cea modernă şi curată a lui Aiden. Mă uit suspicioasă la Fede şi el doar dă din sprâncene.

Fede: Vrei să vii sau doar fac poze?-ieşind-
Eu: Stai!-prinzându-l de braţ- Ce se întâmplă cu adevărat?-ieşind, urmându-l-
Fede-prinzându-mi mâna-: Acum ceva timp, înainte să te cunoaşte, obişnuiam să ies şi eu cu Jorge, noaptea.
Eu: Obişnuia, dar acum nu mai faceţi asta. Îmi umpli capul cu prostii.-scoţând limba la el-

Îmi scot telefonul din buzunar şi îi trimit un mesaj lui Marco, doar ca să mă asigur. 'Cât e scorul?' tastez rapid înainte ca Fede să mă tragă înăuntru. Muzica se aude deja foarte tare.
Eu: Şi? Vezi ceva ciudat?
Fede: Aşează-te la o masă.
Eu: De ce să mă aşez dacă nu vom...-văzându-l pe Jorge-

Roşcata care stătea lângă el îi toarnă mai multă cafea în ceaşcă. El îşi aprinde o ţigară şi îi zâmbeşte. Mă înec şi rămân cu gura căscată la vederea lui Aiden cu o blondă, sărutându-se la două mese distanţă.

Fede: Mă crezi acum?
Eu: Asta nu dovedeşte nimic.-înaintând-
Fede-prinzându-mă de umăr-: Stai! Uită-te!

Mă opresc când roşcata spălăcită se apleacă peste masă şi îl trage pe iubitul meu de gulerul tricoului negru. Îşi uneşte buzele cu ale lui şi Jorge nu o îndepărează. De ce nu o îndepărtează?

Eu: Fede, du-mă de aici!-întorcându-mă-
Fede: Eşti sigură? Nu vreau să...
Eu: M-ai auzit! -lăsându-mi capul în jos-

Îl credeam... şi el venea aici în fiecare zi probabil. Cu aia! Mă înşeală. Mereu m-a înşelat.
Chiar când mi-am întors capul, privirile ni s-au intersectat. S-a încruntat şi a dat-o la o parte pe fu... tipă.

Eu: Acum. -plecând spre uşă-
Jorge: Hei!-venind spre noi-
Fede: Nu cred că e bine să fugi.
Eu: Nu!
Jorge: Stai!-venind tot mai aproape-
Fede: Nu te poţi duce, trebuie să vorbiţi!-ţipând în urechea mea-
Eu: Am zis nu!-întorcându-mă brusc-

Când m-am întors, furioasă fiind, buzele mele s-au trântit de cele ale lui Jorge. Mi-am închis ochii instinctiv şi m-am lăsat dusă de val. Buzele lui mi se par străine acum, după ce a sărutat-o pe aia cu gura plină de ruj ieftin. Se îndepărtează şi îmi deschid încet ochii, lăsându-i în pământ. Papucii lui Fede.... Nu l-am sărutat pe Jorge?

Eu: De ce ai făcut asta?-împingându-l în piept-
Fede: Te-ai... Scuze.
Jorge: Pfiu, Fede!-respirând greu, sprijinindu-se de umărul lui-
Eu: Tu ce mai vrei?
Jorge: Să fac cunoştinţă? emoticon confused_rev Fede, nu mi-ai spus că ai o iubită. Sunt Jorge.-întinzând o mâna spre mine-

Îngeri și demoni. Capitolul 39-Pingu'

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Marco: Îl urăsc pe Aiden.-trântind portiera-
Eu: Bun venit în club!-pornind motorul-
Marco: Serios, cum a îndrăznit să se ţină după Lodo până acasă?
Eu: Dă-mi voie să îţi explic. A fost doar un pretext ca să o vadă pe Martina.
Marco: Vrei să spui că Lodovica nu e destul de frumoasă încât să atragă un bărbat? Spui că e urâtă?
Eu: Nu. Lodo e frumoasă, dar Aiden preferă fetele mai timide, ca Martina. Are alte gusturi şi Lodo nu-i permite prea multe. Ştii cum se spune, 'Soarele iubeşte celelalte stele?'.
Marco: Tu tocmai ai spus că iubita mea e frumoasă?
Eu: Mă enervezi, din nou -.-
Marco: Scuze. Mersi că mă duci la lucru.-zâmbind prosteşte-
Eu: Ce te uiţi aşa la mine?
Marco: Mai este un loc liber la slujba mea.-dând din sprâncene-
Eu: Marco, nu! Clar nu!.-dând din mâini-
Marco: Te rog :o3 Mă simt aşa singur la slujbă.-scoţându-şi buza inferioară înafară-
Eu: De asta voi merge să te filmez :)) Nu, Marco, eu nu mă voi îmbrăca niciodată într-un costum de animal.

>Peste o oră<

Eu: Cine mă ajută să trag fermoarul? emoticon confused_rev -ţinând strâns de costumul de pinguin-
Marco: Eu. -mişcându-se ca o raţă în costumul lui de pui- Gata ^.^
Eu: Doar o jumătate de oră, şi apoi mă laşi să încarc filmuleţul cu tine dansând în costumul de pui pe net.
Marco: Şi dacă nu stai o jumătate de oră în costumul ăla, îi voi arăta filmuleţe cu tine Martinei.
Eu: De asta suntem noi prieteni buni. -mişcându-mă în costum- Şi? Ce trebuie să fac?
Marco: Să stai în colţul ăla.-arătând cu degetul-
Eu: Ce? :)) Asta e cea mai uşoară meserie.-mergând în locul indicat-
Marco: Şi să vorbeşti cu copiii, să îi laşi să te bată cu baloane, să râzi la glumele lor şi să îţi atingă coada.-enumerând pe gheare-
Eu: Copii perverşi.
Marco: Zi mersi că nu-s pedofili şi că nu trebuie să le cureţi voma.-lipăind-
Eu: Cum rezişti aici? -aruncând cu bile de plastic în el-
Marco: Plec de aici cu buzunarul plin emoticon wink -făcându-le loc copiilor să intre-
Eu: De vomă? :)))
Marco: Nu fi rău şi poartă-te frumos.
Eu: Sigur :)) Mai taci sau te fac la rotisor.
-Mami, pinguinii sunt carnivori.
-Hei, nenea! Vreau şi eu o coadă. Cât costă, ca să îi spun la mami să-mi cumpere? :o3 -trăgând de coada de pinguin-
Eu: Auch! Să ştii că îl superi pe domnul pinguin.
-'Ni!-călcându-mă pe un picior-
Eu: Auuuch, Marco! -şchiopătând- Pinguinii te urăsc, copil pervers!
Unde e Martina să mă scape de toate astea?

>>Din perspectiva Martinei<<

Sper să merite drumul până la bătrâna asta. Dacă ea nu ştie cine e fratele meu atunci... nu mai am speranţă. Ea e cea care îmi poate spune cine e Andreas. Desigur, mai sper şi că bătrâna aia e destul de lucidă încât să-şi amintească ultimii ani de lucru. Mi s-a dat o adresă către vestul oraşului, un loc pe care nu-l ştiu aşa bine.
După ce am ajuns la locul indicat, un bloc vechi dintr-un cartier la fel de vechi, am intrat şi am verificat lista cu locuitori. Numele doamnei apărea chiar pe rândul al treilea cu litere italice îngroşate, 'Maria Donnovan'-etajul 1, nr. 12.
Blocul ăsta nu are lift, dar nici că am depus prea mult efort până aici. Aici, iată-mă stând în faţa uşii '12' hotărându-mă dacă să bat, să sun, să plec, dacă măcar voi avea curajul să-i spun numele meu. Bineînţeles că o voi face, trebuie. Sunt studentă la psihologie, ştiu că ăsta e doar un capriciu, iar ea e o bătrânică drăguţă care dă bombonici copiiilor. Eu nu vreau o bomboană, eu vreau un nume.

Aşa că îmi ridic mâna -cu puţin ajutor de la cealaltă- şi apăs pe sonerie. Nimic. Mai apăs încă o dată. Nimic... Mă întorc cu spatele şi strâng pumnii, apoi lovesc încet şi rapid uşa.
-Oh, vin acum! emoticon upset O voce piţigăiată se aude din apartament. Să te văd cum te mişti tu la vârsta mea! Adaugă. Cine eşti şi ce cauţi? Deschide uşa şi mă scanează. Arată chiar... bătrână emoticon confused_rev

Eu: Martina Stoessel. Cred că m-am născut cu dumneavoastră, la fel ca fratele meu. Vă pot pune câteva întrebări, vă rog?-făcând o faţă de copil bun-

***

Maria: De ce nu mi-ai spus că eşti la facultate? emoticon colonthree -turnându-mi ceai în cană-
Eu: Am omis.
Maria: Oh, mă bucur să aud că unii copii mai sunt interesaţi de şcoală. În fine, ce vroiai să mă întrebi?
Eu: Andreas Stoessel vă sună cunoscut?
Maria: Ar trebui? Dragă, am fost asistentă 40 de ani, am cunoscut mulţi copii.
Eu: Da, dar... poate dacă încercaţi să vă aminţiţi? A fost abandonat şi nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el. Vă rog, sunteţi singura şansă.
Maria: Îmi...îmi pare rău emoticon frown -punându-şi o mână peste a mea-
Eu: Nu e nimic.-trăgându-mi nasu- Înţeleg.
Maria: Poate dacă m-ai lăsa câteva zile să îmi amintesc?
Eu: Aţi putea face asta?
Maria: Desigur.. cred.

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Eu: Vino aici, Marco! Nu cumva să fugi de mine!-dând scaunele la o parte-
Costumul ăsta e chiar incomod.
Marco: Ne, ne, ne. Ai stat 28 de minute, noi am promis 30.
Eu: Dar stau de dimineaţă aici.-lăsându-mi braţele pe lângă corp-
Marco: Au fost 28 de minute în care ai stat cu copiii. *-* 28!
Eu: Doar nu îi vei arăta Martinei filmuleţele alea, nu?-fugind spre el-
Marco: Mnu... i le voi arăta şi Lodovicăi, Ludmilei, lui Jerry şi poate chiar Aiden.
Eu: N-ai face asta!
Marco: Mă provoci.
Eu: Marco... emoticon upset
Marco: Se pare că eu deţin puterea, nu? Mă pot obişnui cu asta. Iar tu poţi învăţa să pierzi.
Eu: Nu am rezistat degeaba 28 de minute cu ţâncii ăia care mi-au rupt coada.-arătând spre fundul meu- Mi-au urlat în ureche, m-au înjurat -apropo, am învăţat înjurături noi, vrei să le auzi?- şi sunt nervos. Ai cea mai nasoală slujbă, e demnă de tine.
Marco: Ce zi faină ai avut. Serios, pe lângă ale mele, a ta a fost bestială, frate... emoticon frown
Eu: Oh, Marco... eu nu am vrut să...-masându-mi ceafa- scuze.
Marco: Nu-i nimic. Cred că toate au o limită oricum.-balansându-se spre uşă-
Eu: Nu am vrut să sune aşa. emoticon unsure
Marco: Eu... eu...-suspinând- Eu nu pot să cred ce plasă ai luat =))))
Eu: Te urăsc emoticon squint
Marco: E aşa greu să spui 'Te iubesc'? Ha, doar fă-o.
Eu: Nu.
Nu fac asta, nu. În niciun caz, nu.
Marco: Ţi-e frică? Uite, dacă spui că mă iubeşti nu îi arăt nimic Martinei şi mă prefac că uit ziua de azi.
Eu: Mnu -.-
Marco: Te iubesc, Jorge. Mi-ai făcut viaţa mai bună.
Eu: Încetează.
Marco: Da, îl iubesc pe Jorge Blanco, prietenul meu cel mai bun.-punându-se în genunchi-
Un copil care căuta ceva: emoticon confused_rev
Marco: Jorge Blanco e viaţa mea.-strigând-
Eu: Gata, ajunge! emoticon upset Fie, te iubesc! Îmi faci viaţa mai bună şi toate cele, acum ridică-te, mă faci de râs!
Copilul: Tati, tati, pinguinul a divorţat de raţă.
Marco: Tocmai ai distrus copilăria puştiului.-bătându-mă pe umăr- Acasă?
Eu: Acasă.-fluierând-

***

Eu: Mi-ai văzut tricoul?
Tini: Care? emoticon colonthree
Eu: Cel negru.
Tini: Îţi baţi joc de mine? Ai mai multe tricouri negre.
Eu: Reformulez. Mi-ai văzut vre-un tricou?
Tini: Nu, abia ce am venit şi vorbeam cu Lodo.
Eu: Ah...
Tini: Apropo, VORBEAM CU LODO.-gesticulând-
Eu: Aha, şi?
Tini: Păi, ahm VORBEAM. Şi încă vrem să mai VORBIM.-uitându-se ciudat la mine-

>>Din perspectiva Martinei<<

Eu: Păi, ahm VORBEAM. Şi încă vrem să mai VORBIM.-ridicându-mi o sprânceană-
Jorge: Nu mai vreau să stau cu Marco! O_O
Lodo: A ieşit cu nişte foşti prieteni de liceu.
Jorge: Foşti prieteni?
Miroase-a gelozie emoticon colonthree
Eu: De ce nu ieşi şi tu cu băieţii?
Jorge: Care băieţi?
Eu: Jerr... Diego *-* sau Fede.
Jorge: Hmmm... bună idee.-dând aprobator din cap- Îi voi suna.-scoţându-şi telefonul din buzunar-
Am spus că poartă doar o pereche de pantaloni?
Lodo: Bine, pentru că noi probabil o vom suna pe Ludmila emoticon colonthree
Eu: Ar fi o idee bună să o sun şi pe Gina, nu?
Lodo: Cred...
Jorge: Nu.-dând din umeri-
Eu: De ce nu?
Jorge: Tu nu ai observat faţa Lodovicăi când i-ai pronunţat numele?
Eu: Ce s-a întâmplat?
Lodo: Ce? Nimic.-fluturându-şi o mână în aer-
Jorge: Se întâmplă că prietena ta are un secret.-lipindu-şi buzele de tâmpla mea-
Eu: Lodo? emoticon confused_rev
Lodo: Serios, o poţi suna. -masându-şi ceafa-
Eu: Nu, oricum, nu prea ne cunoaştem. Mersi, Jorge.-sărutându-l-
Jorge: Mhm, mă pot duce?-sărutându-mă- Dar dă-mi ceva cu care să mă îmbrac.
Eu: Nu sunt soţia ta :)))
Jorge: Încă.
Lodo: Uuu :>
Jorge: Taci, femeie logodită.-sărutându-mă-
Eu: Pa, Jorge!-împingându-l în faţă cu o mână-
Jorge: Pa emoticon colonthree

Îngeri și demoni. Capitolul 38-Ecuații.

Eu: Nu mergea... apa de la baie *-*
Cande: Nu te-am mai văzut de mult timp. Vino aici! :)) -trăgându-mă-
Ludmila: Eu am chemat-o, sper că nu te deranjează.
Eu: Nu, e în regulă. -dându-mi hanoracul jos- Ce faceţi?
Marco: Am făcut gustări. -aşezând un platou pe masă-
Diego: Super. Noi facem bine. emoticon colonthree Unde sunt amorezii?
Marco: Jorge a trecut mai devreme pe aici şi şi-a luat pă...lăria *-* Doarme în seara asta la Martina.
Cande: Poartă pălărie? -aşezându-se pe canapea şi luând un sandviş- Nu ştiam.
Marco: De obicei nu poartă, dar a spus că aşa vrea.-luându-mă de talie-

>>Din perspectiva Martinei<<

Jorge: Am luat pătura greşită, nu e asta. *-*
Eu: Şi tu acum îmi spui?!-dând din mâini-
Jorge: Nu e vina mea! Mă grăbeam pentru că nu vroiam să mă vadă cineva.
Eu: Eh, nu mai contează. Dormi fără pătură! -trăgând de colţul cearceafului-
Jorge: Dar... nu pot dormi fără ea.
Eu: Niciun dar! Dacă nu poţi dormi fără ea, atunci nu o fă. Eu mă voi culca oricum.
Jorge: Martina... emoticon frown
Eu: Jorge.-ridicând o sprânceană-
Jorge: Te rog emoticon colonthree
Eu: Treci în pat!-prinzându-mi părul-
Jorge: Bine...-oftând- Dar dacă nu voi putea dormi să ştii că te pun să îmi aduci pătura.-ridicând un deget-
Eu: Sigur.-stingând lumina-

Mă ghemuiesc în pat şi mă dau mai aproape de mijloc, dar Jorge se întinde spre margine. Îl înţeleg, e supărat dintr-un nimic. Mâine dimineaţă îi va trece cu siguranţă.

>Vis< *-*

Mâinile mele erau legate prea strâns de zidul din mijlocul localului. Focul se înteţea mai tare şi încercările mele de a mă elibera nu dădeau roade. Încheieturile mă dureau şi nu mai puteam suporta căldura care mă înconjura. Râsul vag al unei persoane, amestecată cu tusete se aude din ce în ce mai tare în capul meu.

Jake: Te doare? -tuşind-
Eu: Jake, dezleagă-mă! emoticon upset -zbătându-mă-

Se apleacă asupra mea şi îmi ridică bărbia cu două degete. Se uită cu milă la mine, dar se ridică din nou.

Jake: Să înţeleg că da.
Eu: Ce vrei de la mine?-lăsându-mi capul în jos-
Jake: Vezi toate astea? Vezi?!-ţipând- 'Iubiţelul' tău a îndrăznit să-mi dea foc de viu! Are o problemă cu mine? S-o rezolvăm acum.
Eu: Eu nu încap în ecuaţia ta. Dă-mi drumul.-mişcându-mi braţele-
Jake: Niciodată.-aplecându-se, vorbind în părul meu- Ştii ce e cel mai amuzant? -chicotind-
Eu: Ce?
Jake: Că a plecat. El a plecat. Te-a lăsat aici, să mori alături de mine. Ştia că eu te-am adus aici, şi a dat foc. Ne-a dat foc.
Eu: Minţi.-privindu-l cu ură-
Jake: Mint? :)) Atunci unde e? De ce nu te salvează?-ridicând braţele în aer- Jorge Verdas, apari şi salvează-ţi iubita! :)) Îl vezi cumva?
Eu: Eşti bolnav.-scuturându-mi capul- Acum, lasă-mă în pace, sau vom muri amândoi.
Jake: Nu mai e timp... Vezi tu? Eu vreau să mai trăiesc.-trasând linii pe obrazul meu- Îţi promit că te voi răzbuna, iubito.-sărutându-mă pe frunte-
De ce sunt chinuită astfel?
>>

Eu: Jorge...-foindu-mă- Nu! Lasă-mă în pace.
Jorge: Martina?-mişcându-mă uşor- Tini, eşti bine?
Eu: Jorge? -agăţându-mă cu mâinile de gâtul lui- Eşti aici emoticon heart
Jorge: Mereu emoticon heart Ce s-a întâmplat?
Eu: Am avut un vis... coşmar. Cu Jake.
Jorge: Nici mort nu te lasă în pace. emoticon upset -mângâindu-mi părul-
Eu: Sunt bine acum. Tu nu dormeai?
Jorge: Nu pot să dorm, ştii tu... păturica. *-*
Eu: Oh... Uite, vino mai aproape!-trăgându-l lângă mine-
Jorge: Mersi.

'Dimineaţă'
>>Din perspectiva Lodovicăi<<

Eu: Marco. Marco. emoticon squint Marcooo!-mişcându-l-
Marco: Ce mai vrei?-trăgându-şi pătura peste cap-
Eu: Să te trezeşti.
Marco: Asta vroiai şi acum 10 minute. Frate, mai schimbă-ţi dorinţele şi tu.
Eu: Eu merg la Academie azi, iar tu întârzii la muncă.
Marco: Nu aş fi ştiut asta dacă nu îmi repetai toată dimineaţa. Serios, cred că spui asta şi în somn.
Eu: Nu e adevărat. Dacă nu ai fi aşa încăpăţânat poate ai realiza cât de importantă e slujba ta, care aduce bani în casă.
Marco: Oh, te rog. -băgându-şi capul în pernă- Cât e ceasul? -cu o voce înfundată-
Eu: 8:20
Marco: De ce nu mai trezit până acum?-ridicându-se-
Eu: Scuze, am uitat să te trezesc.-dându-mi ochii peste cap-
Marco: Dă-mi cămaşa.-alergând prin cameră- Pantalonii, unde îmi sunt pantalonii?!-trăgându-şi şosetele pe cap- Mi-ai văzut pieptănul? emoticon confused_rev
Eu: Ce ar fi să cauţi în dulap şi în baie.
Marco: Ah, da. Mersi. Du-te înainte, vin şi eu imediat.
Eu: Eu merg cu Tini azi.-zâmbind-
Marco: Atunci eu merg cu Jorge.-scoţând limba şi intrând în baie-

Îl iubesc aşa tare emoticon heart

***
Martina e un şofer excelent. Abia am testat asta. Mă rog, m-am ţinut bine de mânerul portierei până la Academie, dar a fost bine. Niciun Jerry sau Aiden pe hol care să ne deranjeze ziua, nici un elev nesimţit, deci e o zi perfectă.

Eu: Şi Cande zicea 'Diego, când am spus eu că vreau să fiu cu tine?' :))-prinzând-o de cot-
Tini: Oh :)))-râzând-
Gina-venind lângă noi-: Hei emoticon smile
Tini: Bună, Gina! emoticon colonthree Vii la oră?-dându-mi drumul la mână-
Gina: Sigur. Salut, Lodo!-făcându-mi uşor cu mâna-
Eu: Hei...
Tini: Te-ai pregătit pentru oră?-strângându-şi cărţile la piept-
Eu: Da, norma...
Tini: Ăh, vorbeam cu Gina.
Eu: Ah...-uitându-mă în podea-
Gina: Da :)) -trăgând-o către clasă- Pa, Lodo!
Tini: Ne vedem mai târziu.
Eu: Sigur. emoticon unsure -lăsându-mi capul în jos-

Nu-mi vine să cred că m-a lăsat baltă petru Gina. Sala mea de clasă e la capătul celălalt al holului şi încep să măresc paşii ca să nu întârzii. Am un profesor bun, dar nu-mi place să întârzii.

Jerry: Lodo?-din spatele meu-
Eu: Mda?
Jerry: Ai... păţit ceva?
Eu: Nu.-dând negativ din cap-
Jerry: Ştii că dacă ai nevoie, te poţi baza pe mine.
Eu: Am zis că nu! După ce m-ai şantajat aseară, nu ai niciun drept să mă întrebi cum sunt.
Jerry: Cum spuneam, nu amestecăm viaţa personală cu cea de aici.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Ştiu asta, dar problema mea ţine de viaţa personală.-întorcându-mă cu spatele-
Jerry: Ştii că dacă îţi spui problemele, vei fi mai bine? Şi nu e prima dată când te ajut să-ţi rezolvi problemele...
Eu: E vorba de Gina.-închizând ochii-
Jerry: Tipa de la desen? emoticon confused_rev Gina Martin?
Eu: Da, ea. Cred că Martina o place mai mult decât pe mine.
Jerry: Nu cred asta :))
Eu: Ba da. Adică, o cunoaşte de mai mult timp şi are o prioritate.
Jerry: Şi eu am cunoscut-o pe Gina, s-a schimbat ce-i drept, dar Martina nu o place mai mult decât pe tine. Gândeşte-te că acasă stă mai mult cu tine, iar pe Gina o vede...-gândindu-se- o dată pe săptămână.
Eu: M-a ignorat emoticon unsure
Jerry: Pff. :)) Vino aici.-deschizându-şi braţele-
Eu:-dând negativ din cap-
Jerry: Haide.

Cedez şi mă izbesc de pieptul tare al lui Jerry. Nu-mi vine să cred că am făcut asta, şi nici că are dreptate. Are dreptate, da. Martina mă iubeşte. E prietena mea, prietena cea mai bună.
Jerr' îşi mişcă braţele pe spatele meu şi eu oftez. Trebuie să ajung la oră. Mă desprind din îmbrăţişare şi îi mulţumesc cu un semn din cap.

>>Din perspectiva Martinei<<

Cele două ore au trecut repede, iar eu şi Aiden nu am vorbit decât lucuri legate de oră. Nu-mi place că îmi acordă mai multă atenţie dect celorlalţi elevi, dar ar trebui să fie şi ei interesaţi. Pe Lodo nu am mai văzut-o în pauză şi nici în parcare. A rămas stabilit că merge cu mine acasă, dar am venit singură. Am venit mai mult ca să iau actele fratelui meu. Cum spitalul în care s-a născut nu mai e, sper că o voi găsi pe asistenta care avea grijă de el la primărie. Nu mă dau bătută până când Andreas Stoessel nu calcă în casa mea şi vorbeşte cu mine! Aud o bătaie în uşă, apoi se deschide fără să răspund.

Fede: Hei emoticon colonthree -intrând în casă-
Eu: Bună! Nu te-am mai văzut de ceva timp...
Fede: Mda... Te căutam doar să vorbesc cu tine.-ducându-şi mâna la frunte-
Eu: Defapt, acum trebuie să plec la primărie şi e urgent.
Fede: Oh, bine... vroiam doar să-ţi spun că Jorge mi-a spus de visul tău şi mă întrebam dacă eşti bine.
Eu: Ai vorbit cu Jorge?-aşezându-mi geanta pe umăr-
Fede: Da, în ultimul timp am redevenit prieteni :)) Mi-a spus şi de fratele tău. Îmi pare rău.
Eu: Ţi-a spus?
Fede: Aha.
Eu: Chiar acum vroiam să merg la primărie. Trebuie să aflu cine e.
Fede: Nu te vei descurca singură, te vom ajuta.
Eu: Te vom ajuta? Tu şi...?
Fede: Restul găştii.
Eu: Nu am nevoie de ajutor.-vrând să ies-

Mă împinge încet de umăr şi fac un pas înapoi.

Fede: Chiar dacă nu o recunoşti, ai nevoie de ajutor.
Eu: Te rog, nu. Mă descurc singură. Mai ţinem legătura, oricum. Pa, Federico!
Fede: Pa emoticon unsure
***
Primăria e chiar în centrul oraşului, unde ar trebui să fie. Când am intrat, toate persoanele cărora le-am cerut ajutorul m-au ignorat. Paznicul citeşte o revistă care pare după el foarte interesantă şi cred că dacă cineva ar striga 'Hoţul' nimeni nu ar răspunde. În sfârşit, o doamnă s-a întrebat de ce par aşa pierdută pe holuri şi îi explic situaţia. M-a chemat în biroulei şi m-a pus să aşetpt pe un scaun. A scos un dosar destul de gros din unul dintre dulapuri şi l-a răsfoit. Mi-a dat adresa acelei asistente şi i-am mulţumit. Asta a fost uşor. Să vedem... are 70 de ani?!