Îngeri și demoni. Capitolul 40 - Meciul.

Jorge: Taci, femeie logodită.-sărutându-mă-
Eu: Pa, Jorge!-împingându-l în faţă cu o mână-
Jorge: Pa emoticon colonthree

Lodo: Sunteţi aşa drăguţi împreună!
Eu: Oh emoticon colonthree Ştiu, nu?
Lodo: Mi-ar plăcea ca şi Marco să fie aşa uneori.-oftând-
Eu: Hei!-ghiontind-o- Sunt sigură că Marco e cel mai bun pentru tine.
Lodo: Ştiu asta, doar că nu prea o arătă. :)) Probabil Ludmila a ajuns, mă duc să verific. -ridicându-se de pe scaun-

Mă sprijin de tejghea şi gândul îmi zboară la ziua de azi. Am reuşit, totuşi, să o conving pe doamna aia se să gândească. Chiar vreau să aflu ce s-a întâmplat, versiunea adevărată. Mi-ar fi plăcut să îmi fi spus părinţii asta, nu să-mi caut singură fratele dispărut de 20 de anii. Dacă e mort? Dacă e un mafiot?

Ludmila: Tini!-îmbrăţişându-mă pe la spate-
Eu: Bună!-întorcându-mă- Cum e viaţa ta?
Ludmila-zâmbind-: Păi... emoticon colonthree Hei, intră! -uitându-se în living-
Eu: Cine e?
Jerry: Bună! -ridicând mâna-
Lodo: Ce faci aici?-ridicând o sprânceană-
Ludmila: Mă gândeam că vreţi să-l cunoaşteţi pe noul meu iubit.-ţiându-l de mână-
Eu: Ăă... tu şi Jerry? emoticon confused_rev
Ludmila: Da emoticon colonthree -lăsându-şi capul pe umărul lui-
Eu: Jerry şi Ludmila?! Ludmila şi Jerry?-gesticulând între ei-
Lodo: Ce am pierdut?-trăgând un scaun-
Ludmila: Păi... ne-am întâlnit, ne-am plăcut şi bum.-gesticulând-
Eu: Unde?
Lodo: Cum?
Jerry: La Academie. -dând aprobator din cap-
Ludmila: Da. Nu sunteţi fericite pentru noi?
Eu: Ba da, cu siguranţă. Doar puţin surprinse nimic mai mult. Vă... potriviţi.-uitându-mă ciudat la ei-

Nu se potrivesc deloc. Sunt ca ziua şi noaptea. Ludmi fiind ziua iar Jer' noaptea. Şi totuşi, Jerry şi Ludmila? Nu mă aşteptam la asta din partea lor. Oh, Doamne nu mă aşteptam ca Jerry să aibă o prietenă! După toate câte a făcut, l-a iertat aşa simplu?

Lodo: Jerry băieţii au ieşit, dar cred că îi poţi prinde din urmă. Nu vrei să ieşi cu iei?
Jerry: Pe nai... -uitându-se la Ludmila- Bine. emoticon colonthree
Lodo: Îi trimit un mesaj lui Marco să te aştepte.
Jerry: Mă descurc. Pa, iubito!-sărutând-o-
Ludmila: Pe curând.-făcându-i din mână-

După ce mă asigur că a ieşit din raza în care ne poate auzi, m-am întors la Ludmila cu oo faţă suspicioasă. A înnebunit lumea.

Ludmila: Seara fetelor, huh?
Lodo: Mda.
Ludmila: Şi ce aţi pregătit?-aşezându-se pe un scaun-
Lodo: Scaune comode...?
Ludmila: Doar atât?
Lodo: Ar trebui să avem şi alte lucruri?
Ludmila: Rezolv eu. -făcând din ochi- Ce aveţi prin bucătărie?-deschizând nişte dulapuri-
Eu: Ludmila, nu e nevoie...
Ludmila: Aveţi încredere :)) -zâmbind prosteşte-
Eu: Defapt, cred că mă voi retrage. A fost o zi lungă.-lăsând capul în jos-
Ludmila: Oh, păi... Vei rata toată distracţia, dar cum vrei. -strâmbându-se-
Lodo: Ce? De ce vrei să pleci?
Eu: Îl voi aştepta pe Jorge şi probabil îmi voi face tema.
Lodo: Sună-mă dacă ai nevoie de ceva.
Eu: Şi tu.-făcând uşor cu mâna-

Se observa pe faţa Ludmilei că nu vroia să fiu acolo. E prietena Lodovicăi de mult timp şi nu vreau să stric asta. Oricum, o seară stând singură acasă nu strică.
E deja întuneric afară şi mâinile îmi sunt roşii din cauza frigului. Intru în casă şi mă asigur că aprind toate becurile -inclusiv cel de la baie, da- apoi mă fac comodă pe canapea cu o carte în braţe.

***

Săptămâna asta e fost, probabil, cea mai agitată de când m-am mutat. Jorge şi Marco au început să iasă mai des împreună, iar eu am insistat mai mult la doamna Maria, fără rezultate însă.
Vecinii noştri au avut câteva conflicte între ei. Nici acum nu am înţeles de ce au făcut atâta tam-tam pentru că pisica unei bătrânici a fost fugărită două străzi de câinele ciobănesc al unui copil. În toată treaba asta, eu o văd vinovată pe pisică. Săracul câine, a alergat el două străzi?
Nu asta contează totuşi, ci faptul că Ludmila şi Jerry au venit mai tot timpul pe aici. Ba chiar am luat şi cina împreună, joi seară. Se poartă ciudat, amândoi. Sau poate iubirea chiar schimbă oameni? În cazul lui Jorge, asta are sens. De când suntem împreună, nu mai e aşa negativist şi chiar ajută persoane.
Fiind sâmbătă seară, zi de meci, Marco, Jorge, Diego şi Jerry au ieşit acum o oră. Se înţeleg mai bine, dar relaţia cu Aiden nu a progresat. Mă ridic greoi de pe canapea şi îmi desprind părul în timp ce merg spre uşă. Se pare că nu voi fi singură în noaptea asta.

Fede: Hei, Tini!-scoţându-şi mâna din buzunar şi salutându-mă-
Eu: Fede...huh, ce faci aici?
Fede: Vroiam să petrec ceva timp cu cineva şi m-am gândit că poţi fi tu aceea.
Eu: Vrei să spui că...?-închizând uşa în spatele meu-
Fede: Ieşi cu mine?
Eu: Nu pot ieşi cu tine, eu...
Fede: Nu ca şi cum am fi împreună :)) -râzând- Nu te plac. Adică, nu te plac în felul ăla. Mă gândeam că am putea ieşi ca prieteni.
Eu: Nu pot ieşi cu tine.
Fede: De ce? Nu te lasă Jorge?
Eu: De ce spui asta?
Fede: Nu ştiu...-uitându-se la papucii lui- Mi se pare bizar ca el să-ţi impună lucruri când tu nu-i impui nimic.
Eu: Nu face asta.
Fede: Nu? -ridicând o sprânceană- Sau nu ţi-ai dat seama încă?
Eu: Despre ce?
Fede: Tu chiar crezi că Jorge e acum la amărâtul de meci din reclamele de la TV, nu-i aşa?

Jur că-l dau afară în şuturi dacă mai continuă.

Fede: Nu pot să cred!-râzând-
Eu: Dar tu chiar crezi că poţi veni aici să-mi spui asta?
Fede: Îţi pot demonstra.
Eu: Nu te cred.-punându-mi mâinile în sân-
Fede: Greşeala ta.-punând accent pe fiecare cuvânt-
Eu: Nu te mai înţeleg.
Fede: Oh, haide! Ştiu că înăuntrul tău este o mică parte care e foarte curioasă şi se zbate în tine. Las-o să iasă la iveală.

Are dreptate, dar... nu-l cred. Jorge e la meci, cu Marco. Nu acasă la altcineva, nu într-un bar, nu cu o altă fată. Ăla era vechiul Jorge.

Fede: Vii?-întinzându-şi mâna spre mine-
Eu: Doar un moment.-ridicând un deget în aer-

M-am întors şi mi-am luat telefonul şi cheile. Mă voi duce cu el ca să îi demonstrez că se înşeală. Abia aştept să îi văd faţa când ajungem la stadion şi Jorge cu prietenii lui vor fi acolo distrându-se. Din fericire, Fede a venit aici cu propria lui maşină, aşa măcar nu mai cheltui.

Fede: Cum te simţi?
Eu: Ca înainte de o farsă, cred.
Fede: Eu aş fi supărat. Şi recunoscător.-adaugă mai mult pentru el-
Eu: De ce eşti aşa sigur?
Fede: Ţi-aş fi spus că Jorge te minte dacă nu era adevărat?

Nu a făcut-o deja?

Eu: Da.-hotărâtă-
Fede: Îţi voi demonstra.-accelerând-
Eu: Erm, ăsta nu e drumul spre stadion.-uitându-mă dintr-o parte în alta-

Tac câteva minute, timp în care analizez situaţia. Meciul putea fi anulat, iar băieţii au ieşit la un suc sau ce beau ei. De unde ştie el toate astea, până la urmă? Chiar a meritat să pierd un nou serial la TV?
După câteva intersecţii, ne apropiem de un loc luminos, un bar mai explicit. În parcare observ maşina prăfuită a lui Jorge şi cea modernă şi curată a lui Aiden. Mă uit suspicioasă la Fede şi el doar dă din sprâncene.

Fede: Vrei să vii sau doar fac poze?-ieşind-
Eu: Stai!-prinzându-l de braţ- Ce se întâmplă cu adevărat?-ieşind, urmându-l-
Fede-prinzându-mi mâna-: Acum ceva timp, înainte să te cunoaşte, obişnuiam să ies şi eu cu Jorge, noaptea.
Eu: Obişnuia, dar acum nu mai faceţi asta. Îmi umpli capul cu prostii.-scoţând limba la el-

Îmi scot telefonul din buzunar şi îi trimit un mesaj lui Marco, doar ca să mă asigur. 'Cât e scorul?' tastez rapid înainte ca Fede să mă tragă înăuntru. Muzica se aude deja foarte tare.
Eu: Şi? Vezi ceva ciudat?
Fede: Aşează-te la o masă.
Eu: De ce să mă aşez dacă nu vom...-văzându-l pe Jorge-

Roşcata care stătea lângă el îi toarnă mai multă cafea în ceaşcă. El îşi aprinde o ţigară şi îi zâmbeşte. Mă înec şi rămân cu gura căscată la vederea lui Aiden cu o blondă, sărutându-se la două mese distanţă.

Fede: Mă crezi acum?
Eu: Asta nu dovedeşte nimic.-înaintând-
Fede-prinzându-mă de umăr-: Stai! Uită-te!

Mă opresc când roşcata spălăcită se apleacă peste masă şi îl trage pe iubitul meu de gulerul tricoului negru. Îşi uneşte buzele cu ale lui şi Jorge nu o îndepărează. De ce nu o îndepărtează?

Eu: Fede, du-mă de aici!-întorcându-mă-
Fede: Eşti sigură? Nu vreau să...
Eu: M-ai auzit! -lăsându-mi capul în jos-

Îl credeam... şi el venea aici în fiecare zi probabil. Cu aia! Mă înşeală. Mereu m-a înşelat.
Chiar când mi-am întors capul, privirile ni s-au intersectat. S-a încruntat şi a dat-o la o parte pe fu... tipă.

Eu: Acum. -plecând spre uşă-
Jorge: Hei!-venind spre noi-
Fede: Nu cred că e bine să fugi.
Eu: Nu!
Jorge: Stai!-venind tot mai aproape-
Fede: Nu te poţi duce, trebuie să vorbiţi!-ţipând în urechea mea-
Eu: Am zis nu!-întorcându-mă brusc-

Când m-am întors, furioasă fiind, buzele mele s-au trântit de cele ale lui Jorge. Mi-am închis ochii instinctiv şi m-am lăsat dusă de val. Buzele lui mi se par străine acum, după ce a sărutat-o pe aia cu gura plină de ruj ieftin. Se îndepărtează şi îmi deschid încet ochii, lăsându-i în pământ. Papucii lui Fede.... Nu l-am sărutat pe Jorge?

Eu: De ce ai făcut asta?-împingându-l în piept-
Fede: Te-ai... Scuze.
Jorge: Pfiu, Fede!-respirând greu, sprijinindu-se de umărul lui-
Eu: Tu ce mai vrei?
Jorge: Să fac cunoştinţă? emoticon confused_rev Fede, nu mi-ai spus că ai o iubită. Sunt Jorge.-întinzând o mâna spre mine-