Îngeri și demoni. Capitolul 42-La mulți ani mie!

După ce m-am schimbat în nişte haine în care mă pot afişa lumii, eu şi Lodovica am placat în mall-ul nostru preferat. Are şi patinoar pe durata verii. Am luat micul dejun la unele dintre restaurantele sugerate de ea şi doar ne-am aşezat pe una dintre canapelele din faţa unui magazin.

Lodo: Crezi că Jerry şi Ludmila vor fi încântaţi dacă le facem un cadou de aniversarea de două săptămâni? emoticon colonthree
Eu: Au trecut două săptămâni deja?-pasivă-
Lodo: Da. Nu e aşa că sunt drăguţi împreună?
Eu: Da, aşa e.
Lodo: Ce să le luăm?
Eu: Ce zici de o veioză? emoticon confused_rev
Lodo: Ăă... li s-a ars becul?
Eu: Nu, doar am văzut-o în vitrină şi părea interesată.
Lodo: Zici că a vomitat primăvara pe ploverul ăla. -arătând spre un manechin- Dar i s-ar potrivi Ludmilei.

Nu pot să cred că a uitat de aniversarea mea şi şi-a amintit aniversarea de două săptămâni a ălora. Asta e aşa ciudat din partea ei. Sau e vina mea? Măcar am precizat vreodată că ziua mea e azi, 5 august?
Îmi aduc aminte că i-am spus asta, la prima 'petrecere' pe care am organizat-o noi. Am aflat că ziua ei de naştere e în ianuarie şi a lui Jorge în octombrie. E ciudat sentimentul ăla când cineva uită de aniversarea ta, dar tu le ţii minte pe toate...

Lodo: Bine. Acum nu te uita!
Eu: Ce e?-întorcându-mă cu faţa la ea-
Lodo: Întoarce-ţi la 30 de grade spre sud, dacă vrei să fii la fel de traumatizată ca mine.
Eu: Lodo, de când foloseşti termenii ăştia?
Lodo: Oh, doar uită-te acolo!

Îmi întorc capul spre magazinul indicat de ea şi o observ pe fata blondă din acea seară care era cu Aiden, doar că acum era cu Jerry. Ştiam eu că nu era ceva bun în legătură cu relaţie lui şi a Ludmilei!

Lodo: O înşeală pe Ludmila! -vărsând puţină cafea pe podea-
Eu: Îl înşeală pe Aiden.
Lodo: Aiden? Aia a ieşit cu Aiden? Scuze, dar ea e prea... necultă pe lângă el.
Eu: Nu judeca o carte după copertă.-încă holbându-mă pe după oameni-
Lodo: Îl înşeală cu cineva care o înşeală pe prietena mea! emoticon upset -strângând paharul de cafea-
Eu: Cred că ar trebui să plecăm. Nu e treaba noastră.-ridicându-mă-
Lodo: Dar trebuie să îi spunem.
Eu: Nu e treaba noastră.-dând din umeri- Acum hai!-trăgând-o-

Pe parcursul drumului spre casă, Lodo a insistat să îi dau lecţii de condus. Sincer, mi-e frică să-mi las maşina pe mâinile şi picioarele ei, dar şi Jorge are maşină. O pot folosi pe a lui, doar că nu am mai dat lecţii cuiva până acum. La nimic. Poate am fost un exemplu pentru verişorii mei mai mici sau cunoştinţele de familie -şi mă mândresc cu asta- dar nimic mai mult. Am fost şi sunt o persoană independetă când vine vorba de învăţat şi mă intimidez repede când cineva încearcă să afle 'ce tot scriu eu pe foile din portofoliu'.

Lodo: Tini, te pot întreba ceva? -desfăcând centura-
Eu: Da, normal. -oprind motorul-
Lodo: Eşti cumva supărată pe mine?
Eu: Nu. Ar trebui?-luându-mi telefonul din suport-
Lodo: Nu ştiu, te-am văzut cam retrasă şi tăcută.
Eu: Aşa sunt eu. emoticon smile

>>Din perspectiva lui Marco<<

Urăsc aniversările! Trebuie să zâmbeşti fals fiecărui om care îţi face un cadou sau o urare când tu nici nu ştii de ce a venit la uşa ta. Ah, ba ştii. Cea mai tare petrecere.

Jorge: Vrei să nu te mai holbezi la telefon şi să mă ajuţi cu asta? -arătând spre felicitare-
Eu: Eşti aşa stupid!-ridicându-mă de pe canapea- Ai şi tu în sfârşit o iubită, şi îi faci cadou o amărâtă de felicitare?
Jorge: Va însemna mult pentru că e făcută de mine! Şi nu ştiu un mod mai drăguţ pentru a-mi cere scuze că nu i-am spus la mulţi ani în dimineaţa asta.
Eu: De când ştii tu să desenezi, oricum?
Jorge: De la grădi. emoticon confused_rev Cred că statul cu prichindeii dăunează grav. Nici să nu te gândeşti că mai merg cu tine la muncă.
Eu: Bine, nici eu nu am să merg cu tine la Academie.-punându-mi mâinile în sân-
Jorge: Ce să-i scriu?-aşezându-se pe podea, lângă măsuţă-

Mă deplasez până în partea cealaltă a camerei şi ajung în dreptul lui. Măcar bucata de hârtie desenată arată mai bine de aici.

Eu: Ce îţi trece prin minte.
Jorge: Bine... şi cum ştiu ce îmi trece prin minte?-gesticulând cercuri cu mâinile-
Eu: Um, ce zici de 'Bună, Martina! Sunt eu, iubitul tău. Jorge în caz că te întrebi care iubit...'.
Jorge: Marco, eu sunt singurul ei prieten.
Eu: De unde ştim asta?
Jorge: Nu mă ajuţi deloc. -ridicându-se de pe podea-
Eu: Scrie 'Hei, Tini! Probabil mă crezi un idiot şi un nesimţit că am uitat să-ţi spun la mulţi ani, dar prietenul meu salvator m-a ajutat să-ţi fac acest cadou minunat'.-privind tavanul-
Jorge: Nu scriu asta, e stupid.
Eu: Ai ceva mai bun cumva?
Jorge: Mai spune-mi o dată. *-* -luând pixul-
Eu: Deci 'Hei, Tini! Probabil mă crezi un idiot şi un nesimţit că am uitat să-ţi spun la mulţi ani, dar prietenul meu salvator m-a ajutat să-ţi fac acest cadou minunat.'
Jorge: Mai încet.-scriind-
Eu: 'Vroiam doar să-ţi spun că eram aşa ocupat să-mi cer scuze pentru seara precedentă'.-vorbind în şoaptă-
Jorge: Adică mai rar!-aruncând cu pixul în mine-
Eu: Bine, bine.-dându-i pixul- 'Încât am uitat că îngerul meu împlineşte 20 de ani. 20 e o vârstă importană, de fapt nu aşa importantă, dar mă ajungi.'.
Jorge: 'Mă ajungi'? Serios, Marco? -luându-şi ochii de pe felicitare-
Eu: 'Cu drag, al tău Jorges! P.S. Te iubesc!'. -punându-mi mâna pe inimă, prefăcându-mă că plâng-
Jorge: Prietene, e doar ziua ei, nu e ca şi cum aş pleca în armată.
Eu: Ştiu, dar e siropos şi fetelor le place, nu?
Jorge: S-ar putea să meargă, dar de asta i-am cumpărat colierul de pe masă.
Eu: Dacă i-ai luat ceva aşa delicat, de ce mai scrii şi prostia asta?
Jorge: Nu ştiu.-dând din umeri- Dar mă duc să comand nişte mâncare şi artificii pentru diseară.
Eu: Vrei să mă costumez în pui, ca să fac atmosferă?
Jorge: Nu. emoticon confused_rev

Pleacă după ce îmi arată limba şi eu mai citesc încă o dată scrisoarea. Ar trebui să mă fac scriitor, cititorii m-ar adora. M-ar diviniza!
Şi de ce îi dă doar colierul dacă am făcut felicitarea asta minunată? O împătur în câteva şi o îndes sub capacul cutiei. Martina va fi aşa fericită că Jorge i-a scris o scrisoare de dragoste. emoticon colonthree

>>Din perspectiva Martinei<<

Lodo s-a dus să vobească cu Marco despre seara asta şi despre Jerry după ce am ajuns. Pe mine chiar nu mă interesează cu cine are de gând să fie, pe cine şi cu cine o să înşele. Atâta timp cât eu nu sunt implicată, nu îmi fac griji. Ludmila nu mă place, eu nu o plac.
Intru în casă şi mă descalţ la intrare, apoi îmi pun geaca în cuier.

Jorge: Bună! emoticon colonthree -ieşind din bucătărie-
Eu: Iar ai luat cheia?
Jorge: Doar am zis 'bună'.
Eu: Da, cum spui tu... -punându-mi mâinile în sân-
Jorge: S-a întâmplat ceva?
Eu: Ar trebui?-învârtindu-mă pe călcâie- Adică, eşti aici... ca mai tot timpul şi nu ai uitat nimic.
Jorge: Ce?
Eu: Nimic, nimic.-dând din mâini-
Jorge: Oh, păi dacă nu ai chef să facem ceva azi, eu plec.
Eu: Ne vedem mai târziu?-ducându-mi mâna la ceafă-
Jorge: Sigur.-mergând spre uşă- Oh şi, Martina?
Eu: Hmm?
Jorge: La mulţi ani! emoticon colonthree
Eu: Ştiam eu că nu ai uitat.-agăţându-mă de gâtul lui-

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Mă simt aşa ruşinat de faptul că nu i-am spus 'La mulţi ani' de dimineaţă, dar mai bine mai târziu decât niciodată, corect?
Acum ne-am strâns acasă la Lodovica. În sfârşit, a încetat să se mai prefacă că a uitat şi s-au îmbrăţişat, şi-au spus chestii drăguţe şi bla, bla, bla. Au invitat câteva persoane cunoscute de noi printre care se numără şi cretinul de Aiden. -.- Cretinul de Aiden! Sună mai bine ca Aiden Black.
Martina e mai fericită acum. Au ajuns doar prietenii pe care îi agreez şi Tini are aceeaşi părere despre ei. Sper doar că se va simţi bine la prima aniversare sărbătorită împreună cu noi şi că vor mai fi multe aniversări alături de mine.

Martina: Mă duc până la baie.-şoptindu-mi la ureche-

Dau aprobator din cap şi mă întind după un pahar cu suc de portocale de pe masă. E făcut de Marco, şi chiar are gust bun.

Marco: Până se întoarce Martina, pregătiţi cadourile.-uitându-se amuzat la mine-
Lodo: Îi va plăcea mult colierul de la mine. emoticon colonthree
Eu: Ce? I-ai luat un colier? Eu i-am luat un colier?-vărsând puţin suc pe covor-
Marco:-abţinându
Lodo: Va avea două coliere.-dând din umeri-
Eu: Dar... Dar... Trebuia să fie cadoul cel mai special. emoticon unsure
Lodo: E unul decent, sunt sigură că îi va plăcea mai mult al tău.
Ludmila: I-aţi luat acelaşi cadou? Eu nu aş suporta asta din partea prietenilor mei.-uitându-se la Cande-
Cande: Oh. -.- S-a întmplat o dată să îţi luăm toţi 3 o diademă. Şi le-ai purtat pe toate, oricum. -dându-şi ochii peste cap-
Martina-venind-: Ce a purtat? emoticon confused_rev
Eu: Nimic, nu contează. Vrei să-ţi desfaci cadoul? emoticon colonthree -întinzându-i cutiuţa cu colierul-

Chiar mă bucur că nu am rămas la felicitarea aia stupidă. Ar fi fost dezamăgită dacă citea prostia aia.

Lodo: Uite, cadoul meu.
Eu: Să ştii că Lodo s-a luat după mine, nu eu după ea.
Martina: Bine, staţi uşor, nici nu l-am desfăcut pe cel de la Jorge.
Marco: Îţi va plăcea surpriza.-dând din sprâncene către mine-

Desface cutia zâmbind şi o hârtie împăturită sare pe jos. Lasă bijuteria pe masă şi ridică hârtia colorată. Hârtie colorat? Felicitarea. O_O Nu trebuie să citească tâmpenia aia.
Ochii ei se plimbă pe hârtie şi o întoarce pe partea cealaltă. Rămân perplex când izbucneşte în hohote de râs şi îi dă foaia Lodovicăi.

Lodo: Jorge, tu ai scris asta? :))
Eu: Nu, nu eu am...
Martina: E genială. =))
Eu: Eu am scris-o.-făcându-i lui Marco cu ochiul-
Martina: Serios, e aşa amuzantă.
Eu: Asta intenționam. Acum, lasă aia şi vezi dacă-ţi place adevăratul cadou.
Martina: Nu am nevoie de un cadou, copii.
Ludmila: Dar ţi-am luat ceva şi speram să îţi placă. L-am ales cu Jerry.
Martina: Nu trebuia să te deranjezi, serios. Faptul că v-aţi amintit de mine în ziua asta e cel mai frumos cadou. emoticon heart

>>Din perspectiva Martinei<<

De ce mă aşteptam ca Ludmila să zică ceva de Jerry? E firesc. Nu-şi poate ţine gura nici măcar un minut întreg. E dependetă de atenţie, părerea mea. Funcţionează ca un medicament pentru suflet sau ego-ul ei care e suficient de mare.
Mi-a plăcut că au sugerat să ne întâlnim aici şi nu acasă la mine. Nu am mai dat cu aspiratorul de ceva timp şi nu vreau să plătesc pe cineva să facă asta. Mi-am asumat responsabilitatea, dar nu mă descurc pe cum credeam. Sunt destui oameni pe care nu îi cunosc, dar am înţeles că sunt viitori colegi al lui Jorge. Nu-mi vine să cred că mai este o săptămână până când va începe cursurile şi noi nu ne vom vedea aşa des.

Canapeaua din living devine incomodă, iar dacă mai veau mult din sucul ăsta voi avea nevoie la baie. Mă ridic de lângă fata pe care nu o cunosc şi a vorbit tot timpul ăsta la telefon, îndreptându-mă spre bucătărie. Mă împiedic însă de piciorul cuiva care crede că poate sta cât de relaxat vrea aici, şi cad în genunchi.

Fede: Oh, scuze, scuze. Nu am vrut.-aplecându-se să mă ridice-
Eu: Mă descurc.-încruntată- Cine te-a invitat?
Fede: Diego.-umezindu-şi buzele-
Eu: Dacă eşti deja aici... distrează-te!
Fede: Voi avea grijă.

Îi fac uşor cu mâna şi intru în bucătărie unde dau peste Aiden. E asta cea mai bună aniversare sau e o glumă?

Eu: Hei!
Aiden: Oh, la mulţi ani Martina! emoticon colonthree -prinzându-mă de încheieturi-

Îmi sărută ambii obraji şi îmi strânge uşor mâinile. Zâmbeşte şi în sfârşit îmi dă drumul.

Eu: Mulţumesc! Presupun că te-a invitat Lodovica.-dând aprobator din cap-
Aiden: De fapt m-a invitat Jorge. Cred că trebuie să discutăm ceva, dar poate în alte circumstanţe. Nu e prea plăcut să vorbeşti despre coşamuri la o aniversare, nu? :))
Eu: Co... coşmaruri. Da, nu e prea plăcut.-înghiţind în sec-
Aiden: M-aş bucura să te ajut cu problema asta, dacă şi tu vrei. E una dintre desele probleme întâlnite la copii, dar se poate manifesta şi la adulţi.
Eu: M-am informat, dar nu prea pot să le numesc coşmaruri.
Ainden: Vom vorbi la timpul potrivit.
Eu: Vreau să spun că...
Ainde: Nu trebuie să îţi fie ruşine cu asta, nu te teme.
Eu: Nu, ai înţeles greşit. Nu vreau ajutorul tău. Ai fost avocatul mamei, m-ai ajutat când m-a muşcat chestia aia şi eşti profesorul meu, dar doar atât Aiden. Cel care are probleme psihologice eşti tu acum! Ieşi cu fete care nu sunt de tine, prin locuri în care credeam că nu te voi vedea niciodată şi e clar că te dai la mine. Încetează să faci asta, ce e cu tine?
Aiden: Cu mine? Ăh, nimic. Nu, nimic. Scuze, iartă-mă.
Eu: Doar gândeşte-te. -trecând pe lângă el-
Aiden : La mulţi ani, încă o dată!

Cine ştie ce se ascunde în spatele unui simplu 'La mulţi ani!'.