Eu: Tu! De ce nu ai vrut copilul ăla?
Tata: Ştiam că mama ta va spune asta.
Eu: A, deci mai e o variantă a poveştii.
Tata: Pun pariu că nu ţi-a spus că acel copil, Andreas nu era al meu.
Eu: Stai, stai... Ia-o de la capăt!
Tata: Când am cunoscut-o pe mama ta, era însărcinată cu un tip care a lăsat-o. Am fost de acord să mă căsătoresc cu ea, indiferent de acel copil. Când s-a născut, am realizat că nu îl pot iubi dacă nu e sânge din sângele meu. Aşa că am obligat-o pe mama ta să... să îl lase la spital.
Eu: Sunteţi I.P.O.S.I.B.I.L.I! Aţi părăsit un copil.
Tata: Vorbeşte mai încet, nu vreau încă alţi ani de închisoare.
Eu: Mai trăieşte, îl pot găsi?
Tata: Nu ştiu.
Eu: Cum de nu v-au prins cei de la spital?
Tata: Am plecat din ţară în acea zi.-oftând- Ne-am întors abia după 3 ani, când tu aveai un an.
Eu: Nu m-am născut în Argentina?!
Tata: Nu. Ţi-am modificat cetăţenia când ne-am mutat.
Eu: Ce alte secrete îmi mai ascundeţi?-ridicându-mă în picioare-
Tata: Martina, noi...
-Au trecut cele 20 de minute. Ne anunţă un paznic.
Eu-oftând- Mă întorc săptămâna viitoare. Cu fratele meu.-părând hotărâtă-
Gardienii îi pun cătuşele şi îl ridică. Se mai uită o dată la mine cu o faţă îngrijorată şi ies prima de acolo. Unde ar trebui să mă duc acum? Simt că mai e ceva, ce nu mi-a spus. Ştie mai multe decât mine, dar voi afla. Nu mai sunt în stare de nimic. Vestea asta m-a dat pe spate. Sper că Lodo e acasă pentru că e o bună ascultătoare. La câte probleme am, şi ea se va speria.
....
Lodo-deschizând uşa-: Martina! Cum eşti? Cum e piciorul tău?-trăgându-mă înuntru-
Eu: Lodo. Mă doare capul, nu mai pot gândi limpede iar piciorul... nici nu îmi mai pasă cum e.
Jorge: De ce nu m-ai sunat?
Eu: S-au întâmplat multe şi am uitat. Trebuia să te odihneşti oricum.-aşezându-mă pe canapea-
Jorge: Crezi că mă pot odihni când ştiu că tu nu eşti bine?
Eu: Mnu, scuze. Nici nu ştii ce mi s-a întâmplat.
Lodo: Ce? emoticon unsure
Eu: Am... un frate.
[Ascultaţi asta până spun 'Stop'. Dă efect *-* https://www.youtube.com/
Jorge: Oh.-aşezându-se lângă mine- Deci ai aflat...
Eu: Poftim? Ştiai?
Jorge: Mhm.
Lodo: Un frate, cine?
Eu: Jorge?-uitându-mă la el- Vorbeşte!
Jorge: Nu ştiu emoticon upset -ridicându-se brusc- Acum ceva timp, când te-ai mutat aici, l-am auzit pe Jake vorbind despre asta la telefon. Nu l-am întrebat pentru că nu mă interesa pe atunci. Nu mai ştiu nimic.
Eu: Deci singura persoană care ştia cine e fratele meu a murit?
Jorge: Poate nu e singurul care ştie. Era în cârdăşie cu Jerry.
Eu: Şi Jerry ar vorbi cu mine, sigur. -dându-mi ochii peste cap- Nu-mi vine să cred că nu mi-ai spus până acum!
Jorge: Îmi pare rău. Uitasem.
Lodo: Nu mi-ai spus un detaliu ca ăsta? Să-ţi fie ruşine! Hm. -încrucişându-şi mâinile la piept-
Jorge: Să-mi fie! Să îmi fie ruşine că încerc să fac tot ce e bine pentru prietenii mei. Dacă i-aş fi spus, probabil ar fi sărit cu gura pe mine că nu e adevărat.-cu o voce piţigăiată, ridicându-şi mâinile în semn de apărare-Dacă i-aş fi spus ar fi fost la fel de rău. Deci să-mi fie ruşine!-ţipând-
Lodo: Hei, nu trebuie să ţipi emoticon unsure
Jorge: Ba da. Se pare că doar atunci pot fi luat în serios.
Se uită la mine şi eu îmi cobor privirea. Îşi încleştează pumnii şi oftează. Dă dezaprobator din cap şi încearcă să mai spună ceva, dar cedează şi pleacă în camera lui.
Lodo-aşezându-se lângă mine-: Eşti bine? emoticon frown
Eu: E vina mea.
Lodo: Nu, e a mea. Eu i-am spus asta.
Eu: Dar eu l-am BĂGAT în asta, Lodo. Şi e prietenul meu, nu trebuia să reacţionez aşa indiferent de situaţie.
Lodo: Eu te las... trebuie să merg la Marco, la muncă.
Eu: Bine.
Prietena mea, pe moment cea mai bună, îmi zâmbeşte şi se grăbeşte să iasă pe uşă. Nu mai e mult până e întuneric. Eu mă foiesc pe canapea şi ajung la un acord mintal să mă duc la Jorge în cameră. Mă încurajez singură şi trag aer în piept. Am mai trecut prin asta, nu poate fi aşa de greu. Apăs uşor pe clanţa de la uşa lui şi mă aştept la un cuvânt urât, dar... nimic. Stătea cu spatele la mine, privind pe geam. O rază de soare se joacă pe corpul lui anunţând apusul. Eu doar tuşesc gutural şi închid uşa fără prea mare zgomot. Nu are nicio reacţie. Păşesc încet până ajung în dreptul lui. Nu îl privesc. Îşi întoace capul spre mine, însă nu zace mult timp aşa. Îşi bagă mâinile în buzunar şi îşi muşcă buza de jos. Îmi întind o mână până la umărul lui şi îl mângâi încet. Mă uit la el şi îi caut ochii, care nu vor să mă privească. Îmi las capul pe umărul lui drept, acolo unde am şi mâna, şi oftez un scurt 'Îmi pare rău'. Se întoarce cu faţa şi îi observ privirea furioasă dar calmă. Dintr-o mişcare, îmi prinde obrajii cu ambele mâini şi mă priveşte în ochi înainte să îşi lipească buzele de ale mele. Mâinile mele urcă mai bine pe umerii lui şi el se mişcă încet. Îşi pune mâinile pe spatele meu şi mă trage mai aproape până când suntem lipiţi. Când rămânem fără aer, îşi lasă fruntea peste a mea şi îi simt respiraţia pe toată faţa. Deci m-a iertat?
Eu: Uhm... suntem ok?-muşcându-mi buza de jos-
Jorge: Nu mai fă asta! Am tăcut de fiecare dată când făceai asta, dar nu mai rezist.
Eu: Ce? Că am ţipat la tine? emoticon unsure
Jorge: Buza ta.-sărutându-mă-
Eu: Oh, dar m-ai iertat?
Jorge: Mai contează?-sărutându-mă din nou-
Eu: Trebuie să ştiu.-muşcându-mi din nou buza- Scuze, din obişnuinţă. :|
Jorge: Începi să mă enervezi.-mângâindu-mi obrazul-
Eu: Scuze... eu
Jorge: Îmi place. emoticon colonthree
Eu: emoticon colonthree -zâmbind-
Jorge: Vezi? Te simţi mai bine.
Eu: Tot nu-mi cunosc fratele. emoticon unsure
Jorge: Rămâi cu mine.-trăgându-mă spre pat-
Eu: Bine, dar nu am haine.
[Stop]
Se îndepărtează de mine şi îşi deschide dulapul. Tot ce văd e negru, gri şi albastru închis. Alege un tricou negru dintre celelalte tricouri negre. Unul destul de lung, şi mi-l întinde.
Jorge: Ăsta e bun.
Eu: Mda.-uitându-mă la el-
Jorge: Vino.-făcându-mi semn să mă aşez pe pat-
Eu: Ştiu că nu ar trebui să întreb, dar... ce a spus mai exact Jake? Îmi pare rău, dar am nevoie dă ştiu.
Jorge: Intram în barul lui şi vorbea la telefon. L-am auzit spunând 'Nu vreau ca Martina să afle cine e fratele ei.'. Şi din câte ştiu eu, nu mai cunoştea o altă Martina.
Eu: Deci, cum e posibil ca el să ştie şi părinţii mei nu? Sau cum de el ştia că am un frate?
Jorge: Asta nu ştiu. Când am auzit ce a spus, credeam că tu deja ştiai cine e fratele tău de mult timp.
Eu: Abia am aflat.-dându-mi ochii peste cap-
Îmi las capul pe umărul lui şi îmi sprijin tot corpul de el. E momentul pentru o scenă în care nu mă lasă să mă schimb singură în cameră? Nu, aş sta aşa tot timpul.
Jorge: La ce te gândeşti?
Eu: Acum, la nimic.
Jorge: Oh, nici eu.
Eu: Păi.. presupun că te vei duce pe hol şi mă vei lăsa să mă schimb *-*
Jorge: emoticon confused_rev -ridicându-şi o sprânceană-
Eu: Aham.-strângând tricoul în braţe-
Jorge: Vezi că-l şifonezi.
Eu: Nu, nu. Acum, te rog! Lasă-mă.
Jorge: Bine. Îţi dau doar 30 de secunde.
Eu: Bine. -ridicându-mă- Dar nu mai puţin-
Jorge: Nu.
Eu: Şi vei sta pe hol.
Jorge: Chiar trebuie? :>
Eu: Da.
Jorge: Bine.-oftând-
Iese pe hol şi închide uşa în urma lui. Îi aud paşii ducându-se în bucătărie. S-a supărat, din nou? :)) Îmi dau tricoul ăsta jos şi îl trag repede pe cel al lui Jorge. Mă aşez pe pat şi îmi dau pantalonii jos. Tricoul e destul de lung ca să mă acopere. Deschid dulapul lui Jorge în cele 10 secunde rămase şi văd că are şi cămăşi. Destul de colorate, în carouri. Le răsfoiesc puţin şi mă opresc când cineva deschide uşa.
Jorge: Dacă eşti încă dezbrăcată pot să... ce faci acolo?-rezemându-se de uşă-
Eu: Nimic, mi-am scăpat telefonul când mă schimbam...
Jorge: Telefonul tău e jos. :|
Eu: Oh, serios? Nu ştiam.-trăgând de tricou în jos-
Jorge: Arăţi bine.-râzând-
Eu: Mersi.
Se uită lung la mine şi îşi dă tricoul jos. Ăăh, de ce simt că o să urmeze şi pantalonii? Îmi pun mâinile la ochi şi mă întorc cu spatele la el. Poate asta nu îi oferă o privire prea bună asupra mea aşa că mă bag în pat şi îmi trag pătura peste mine. Îl aud râzând şi vine lângă mine. Are alt tricou. Simt asta după parfum.
Mă trage mai aproape de el şi mă întorc cu faţa. Mă analizează şi colţurile gurii lui se ridică. Mă sărută, din nou, şi îmi ia mâinile în ale lui.
Jorge: Te mai doare piciorul?
Eu: Nu.-dând negativ din cap-
Jorge: Mă bucur.
Eu: De ce vorbim în şoaptă?
Jorge: E mai... romantic.
Eu: Şi de când eşti tu romantic?
Jorge: De când te-am luat de mână prima oară. emoticon heart
-
Capitolul 4
Eu: De când locuieşti aici? -căutându-i privirea-
Jorge: De când eram mic. -răspunsurile lui seci mă omoară emoticon upset Vreau să aflu mai multe. Sigur ceva îl include şi pe Jake- Haide să-ţi arăt ceva!-continuă acesta-
Se ridică de pe bancă, întinzându-mi mâna. Îmi întind şi eu mâna, astfel ca el să o poată cuprinde. Mă trage uşor în sus pentru a mă ridica. Acum suntem la acelaşi nivel emoticon kiki
Vreau să îmi retrag mâna dar se pare că el nu vrea asta. Strânsoarea lui devine mai puternică şi sunt obligată să stau cu el de mână.
-
Jorge: Îţi strălucesc ochii.
Eu: Îmi aduc aminte ziua aia. A fost... plină de Jake şi iarăşi Jake.
Jorge: Îl urăsc pe tipul ăla, deşi a fost o perioadă în care el ara aşa zis-ul prieten cel mai bun.
Eu: Eu am avut o singură prietenă, dar doar în liceu. Doi ani.
Jorge: Presupun că nu e Gina.
Eu: În niciun caz :)) -râzând- Totuşi e diferită.
Jorge: Îhî.-închizându-şi ochii.
Eu: Ce faci?
Jorge: Dorm?
Eu: Da, asta am înţeles. Dar de ce mă tragi aşa aproape de tine? Simt că nu mai am aer.
Jorge: Scuze emoticon colonthree Te iubesc!
Eu: Şi eu.
Îşi deschide ochii şi văd o licărire în ei. Îşi aşează o mână sub cap şi se uită la mine încontinuu.
Jorge: Pot să îţi dau tricoul jos?... -părând ruşinat-
Eu: Uh... aha.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu