Eu: Tu ce mai vrei?
Jorge: Să fac cunoştinţă? emoticon confused_rev Fede, nu mi-ai spus că ai o iubită. Sunt Jorge.-întinzând o mâna spre mine-
Eu: Ce e asta?
Jorge: Bine, nu e prea prietenoasă, dar e drăguţă. Nu staţi?
Fede: Te simţi bine?-prinzându-l de după gât-
Jorge: Da, doar ce petreceam ceva timp cu Roxy. O mai ştii, nu?
Eu: Roxy?! Cine e aia?
Jorge: Prietena mea emoticon confused_rev De două săptămâni.
Eu: Cum? Dar ce se întmplă cu...
Fede: Vino, Martina. Îţi explic afară.-făcându-mi semn- Pe curând, prietene!
Jorge: Poate altă dată.-făcându-ne cu mâna-
Fede m-a tras împotriva voineţei mele afară. Nu vreau să fac scandal, dar nu mă mai cunoaşte acum?
Fede: Trebuia să-mi dau seama de când am văzut-o!-dând cu piciorul într-o piatră-
Eu: Îmi explică şi mie cineva? Te rog... -lăsându-mi capul în jos-
Fede: Haide în maşină.-luându-mă de mână-
Eu: Nu. -răspunzând ferm- Nu mai meriţi să fiu cu tine în aceeaşi maşină.
Fede: Măcar aşează-te.-aşezându-se pe bordură-
Îi imit gestul şi aştept explicaţia. Dacă Jorge nu mă mai vrea, eu... eu nu ştiu ce voi mai face.
Fede: Fata aia roşcată, Roxy, a fost o fată mai diferită din grupul nostru. Prin diferită vreau să spun că stătea tot timpul cu Jake, dar nu ne întâlneam prea des. Se ocupa cu droguri. Halocinogene.
Eu: Deci vrei să spui că...
Fede: Aha. I-a pus ceva în băutură.
Eu: Şi pentru cât timp? Ştie ce face? Îşi va reveni, nu?
Fede: Cred că are o uşoară formă de amnezie. Doamne, cât o urăsc pe fata aia! Era cea mai enervantă dintre toate fetele pe care le cunoşteam.
Eu: Mă duc după el!-ridicându-mă-
Fede: Ba vei sta aici. Îşi va reveni, cu o durere foarte mare de cap, dar va fi bine.
Eu: Plec.
>>Din perspectiva lui Marco<<
În timp ce frecam cu o perie costumul meu de pui, buzunarele din faţă au început să vibreze şi am scăpat tot costumul în cadă. Mi-am amintit că telefonul meu era acolo şi l-am scos cât mai repede. Nu îmi permit un alt telefon şi Lodovica m-ar omorî şi mi-ar mâna penele la mic dejun timp de 10 ani *-*
Scutur puţin telfonul şi citesc mesajul primit de la Martina. Scor? Se referă la scorul dintre mine şi costumul ăsta? Probabil e 5-0 pentru pui, dar de unde ştie că îmi spăl haina? emoticon confused_rev Scor, scor... scor! Trebuia să merg cu Jorge la meciul din seara asta, dar s-a anulat. Cred că nu ştie asta şi Jorge leneveşte pe la un bar. Mai bine o sun, nu vreau să se îngrijoreze.
Eu: Lodovica! -strigând spre hol-
Lodo: Ce e? -venind în baie-
Eu: O anunţi tu pe Martina, te rog, că meciul s-a anulat?
Lodo: Ce meci?
Eu: Ştii tu, ăla la care trebuia să mergem. -dându-mi ochii peste cap-
Lodo: Plănuiaţi să ieşiţi şi nu m-ai anunţat? Să-ţi fie ruşine! emoticon upset -aruncând cu o haină din coşul de rufe în mine-
Eu: Hei -.- Erai prea ocupată cu revista aia plictisitoare. -dându-mi haina de pe cap-
Lodo: Nu e plictisitoare!
Eu: Putem să conveţuim în pace şi să o suni pe fata aia?
Lodo: Nu o fac pentru că mi-ai spus tu. O fac pentru că e prietena mea.-scoţând limba la mine-
O prind de talie şi o trag mai aproape de mine astfel încât să pot săruta uşor. Aşa se calmează fetele.
>>Din perspectiva Martinei<<
Eu: Mersi că m-ai adus.-închizând portiera-
Fede: Ne mai vedem.
Asta e una dintre zilele în care vreau să nu fi venit vreodată aici. Ce a fost în capul meu să îl plac când nici nu îl cunoşteam? De asta mama a plecat lăsându-mă singură, cu un tată în închisoare şi un frate de negăsit. Nu am făcut-o de prea multe ori mândră de mine în ultimul timp. A durat aşa mult să realizez că Academia nu e unul dintre lucrurile bune care mi s-a întâmplat. Dacă nu ar fi fost ea, poate aş fi locuit cu părinţi şi aş fi avut vechii mei prieteni. Totuşi, Lodovica e o prietenă bună, mi-ar fi plăcut să o întâlnesc în alte circumstanţe. Dar Jorge? Nu mai merită. Ştiu că nu ştia ce făcea mai devreme, dar s-a întâlnit cu fata aia când eu îl aşteptam acasă. La casa mea.
Intru şi încui uşa. Nu mai am chef de alte lucruri în seara asta emoticon unsure E trecut de ora 22 şi mâine e duminică, ziua mea de naştere pe care nimeni nu şi-o aminteşte.
***
'Îmi fac loc printre frunzele uitate de vreme şi luminez mica cărare cu lumina slabă a telefonului mobil. Cuibul de păsări ce era odată aici, e părăsit, la fel ca sufletul meu. Pustiu. Nu ştiu cât timp a trecut de când am plecat. Nu îmi e foame, nu îmi e sete, dar îmi e aşa frică! A fost o alegere bună la început, să plec de acasă. Acum aş da orice să dau timpul înapoi. Ce vor crede despre mine dacă mă vor găsi? Îmi simte cineva lipsa? Probabil nu.
Îmi întorc capul brusc când aud foşnetul frunzelor. Doar vântul... Îmi continui drumul până ce ies din mica poiană şi sting lumina. Luna e pe cer şi pot vedea foarte bine o cabană ascunsă în spatele unor stejari masivi.
-Nu te duce acolo. Aud o voce lină în spatele meu. Din, nou, probabil vântul.
Trag aer în piept şi continui să calc pe frunzele moarte. Bat uşor în uşa cabanei, nu vreau să o sparg. Lemnul putred răsună în mica pădure şi pot auzi paşi.
-Ţi-am zis să nu vii aici! Vocea lui Jake răsună mai tare ca de obicei şi cad printre scândurile podelei.'
Jorge-scuturându-mă-: Martina! Martina, eşti bine?
Eu-ridicându-mă în coate-: Ce cauţi aici?
Jorge: De când? De când ai coşmaruri?-prinzându-mă de umeri-
Eu: Te-am întrebat ce cauţi aici. :|
Jorge: Zi-mi! -aşezându-se lângă mine-
Eu: De când cu... pariul. Şi sunt mai dese de la incendiu.
Jorge: De ce nu mi-ai spus până acum?
Eu: Nu am fost obligată, şi din nou, ce mai cauţi aici?
Jorge: M-am trezit, mă rog, mi-am revenit şi Fede m-a sunat. Îţi jur că nu am ştiut ce fac. Doar am intrat acolo, am comandat o cafea şi apoi... nimic. Nu îmi amintesc nimic. Nu o plac pe fata aia. O urăsc! E una dintre persoanele care ar fi trebuit să fie cu Jake în seara aia, trebuie să mă crezi.
Eu: Tu te-ai gândit vreodată la noi?
Jorge: Tot timpul.-luându-mă de mâini-
Eu: Şi ţi-ai dat şi tu seama că suntem prea diferiţi ca să fim aşa apropiaţi?
Jorge: Diferit nu înseamnă greşit.-sărutându-mă pe frunte-
Îl împing cu o mână în piept şi se uită suspicios la reacţia mea. Trebuie să îmi spun cuvântul, şi acum.
Eu: Nu, adică... nu suntem făcuţi unul pentru altul. Nu ne înţelegem cu ar trebui. Nici nu m-ai anunţat că meciul s-a anulat.
Jorge: Ştiu. Mă ierţi?
Eu: Nu crezi că am auzit asta de prea multe ori în ultimul timp?
Jorge: Ştiu că e vina mea, dar, m-am schimbat mult de când ai apărut tu.
Eu: Eu nu prea văd asta.
Jorge: Oricum, să ştii că nu o plac pe Roxy.-punându-şi mâinile pe obrajii mei-
Eu: Ştiu, dar nu vreau să mai mergi acolo. Toată lumea are acces la droguri acum.
Jorge: De acum îmi voi da seama, promit.
Eu: Nu sunt aşa sigură. emoticon unsure
Jorge: Te rog, trebuie să mă crezi!-şoptind-
Eu: Vreau să dorm.-trăgându-mi pătura peste cap-
Mă întorc cu spatele la el iar el mă trage mai aproape. Mă adâncesc în pătură şi închid ochii până îi simt buzele pe ceafa mea. Mă gâdilă cu părul lui nearanjat şi mă dau mai spre margine.
Eu: Nu mi-ai spus cum ai intrat aici. -stând cu capul în pătură-
Jorge: Uşa din spate.-sărutându-mă pe obraz- Vroiam să vorbesc cu tine.
Eu: Puteai aştepta până mâine. Încetează.
Jorge: Somn uşor!-mângâindu-mă pe frunte-
E aşa greu să fie astfel tot timpul?
***
Mă trezesc singură în pat şi încep să îmi aduc aminte de visul de aseară. Mă ridic în fund şi îmi aşez perna mai sus, derulând imaginile în gând. Pădure, fugit de acasă, cabană, vânt, Jake. Coşmar, din nou. Va trebui să fac ceva cu coşmarurile astea. Nu pot trăi la nesfârşit cu gândul la Jake Mortul sau la Jake Prietenul din Copilărie. Dar cum le-aş putea alunga? Nu vreau să apelez la aşa-zisele 'vrăjitoare' de la colţurile străzii care te fac lefter.
Lodo-bătând în uşă-: Tini, pot să intru?
Eu: Sigur.-scuturându-mi capul-
Lodo: Hei emoticon colonthree -scoţând capul de după uşă- Cum te simţi?
Eu: Bine, într-un fel. Ce faci aici?
Lodo: Am venit să te văd, pentru că Jorge e jos şi sună un psiholog. -arătând spre hol- Mi-a spus că ai nevoie de unul.
Eu: Psiholog? Pe cine? Nu am nevoie de nimeni.-ridicându-mă din pat-
Lodo: Pe Aiden.
Eu: Ce naiba?!-alergând jos-
Jorge avea telefonul în mâna şi după ce l-a butonat puţin îl ducea spre ureche. M-am dus spre el şi i-am smuls telefonul dintre degete închizând apelul.
Eu: Ce e în capul tău?
Jorge: Nu e bine că ai coşmaruri.-recuperându-şi telefonul-
Eu: Ştiu, şi mai ştiu că am nevoie de ajutor, dar Aiden nu e bun la asta. -vorbind calm-
Jorge: Cunoşti pe altcineva care poate face asta?
Eu: Lasă coşmarurile în seama mea. Or să dispară, fii sigur.
Jorge: M... bine. Dacă tu spui că eşti ok cu asta, te cred.
Eu: Mersi.-lăsând capul în jos-
Jorge: Nu trebuie să te ruşinezi.-atingându-mi obrazul-
Eu: Încă sunt supărată.-îndepărtându-i mâna-
Jorge: Înţeleg.
Şi nici un 'La mulţi ani!'.
Îl las să părăsească casa şi îmi reaşez bluza de pijama. Lodo mă priveşte tristă dar e o privire prietenoasă care îmi face bine. Mă întreb dacă Fede i-a menţionat, aseară, lui Jorge că m-a sărutat. Nu cred că a făcut-o dacă ţine cu adevărat la relaţia noastră de prietenie. Ştie că s-ar supăra, atât el cât şi eu.
Lodo: Îmi pare rău.
Eu: Mâine va fi ca înainte, te asigur :)) Ce mai faci?
Lodo: Sunt aşa plictisită! Marco doarme până târziu duminica, iar eu mă uit la serialele mele preferate, de obicei. Practic, viaţa mea e monotonă.
Eu: Nu e adevărat.
Lodo: Dă-mi un exemplu.-aşezându-se pe canapea-
Eu: Ăhm... atunci când... când... ştii ceva? Hai să mergem în oraş. În mall poate, şi ne mai cumpărăm câteva chestii. :o3 Ce zici?
Lodo: Ce fel de chestii?
Eu: Haine, accesorii, bijuterii... cadouri, vreau să spun brelocuri.
Lodo: Brelocuri :)) De ce aş vrea brelocuri? Nu e ziua bunicii.
Eu: Corect.-râzând-
Până şi un breloc în semn de 'La mulţi ani!' ar fi fost bun.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu