Îngeri și demoni. Capitolul 47 - Amintiri #2

Petrec ceva timp cu Jerry discutând despre ceea ce avea să fie "Viaţa mea perfectă printre studenţi". Mi-a spus că a lui a fost aproape perfectă, dacă nu intervenea Jake, desigur. Chiar m-a surprins când a insistat să mă conducă acasă, dar l-am lăsat să meargă cu mine doar o stradă. Nu pot să-l cred pe deplin. După ce mi-a urat noapte bună, mi-am continuat singură drumul până acasă. M-am făcut comodă şi am reluat lista cu apartamente de vânzare. Unul care îmi plăcea a fost vândut acum câteva zile, dar mai am de unde alege.

Încă mai unele îndoieli cu privire la mutatul în sine. Prietenii-mi sunt aici şi nu-i voi vedea prea des. Că tot mă gândesc la prieteni, Lodo şi Marco intră pe uşa de la intrare fără să bată şi amândoi poartă un zâmbet ciudat de larg.

Lodo: Hei, Martina! -legănându-se pe un picior-
Eu: Bună! -ridicându-mă de pe canapea- Ce faceţi?
Marco: Ne plictiseam şi am venit să te contaminăm şi pe tine. -rânjind, stând cu mâinile la spate-
Eu: Ce puneţi la cale? emoticon confused_rev
Lodo: Nimic, dragă. -trântindu-se pe canapea- E cald aici. Ne uităm la un film?
Marco: Sigur. Ce film preferi? -aşezându-se lângă Lodo-
Eu: Mai aveţi puţin şi vă aduceţi hainele la mine. Nu că m-ar deranja să mă uit la un film, cu voi, dar sunteţi ciudaţi azi.-aşezându-mă între ei- Vă rog, nu vă drăgălăşiţi în faţa mea. -luând telecomanda- Şi dacă aveţi de gând să vă mai priviţi aşa, mai bine mergeţi în parc, să vă aplaude bătrânele.
Lodo: Bine. -rostogolindu-şi ochii peste cap- Nu ştiam că tocmai te-am trezit din somn.
Eu: Nu dormeam. :|
Marco: Ok. -ridicând mâinile în aer- Facem ceva sau ideea cu parcul rămâne valabilă?

Rânjesc şi-l lovesc cu o pernă în faţă.

Marco: Au!-punându-şi mâna pe obraz- Ce ţii în perna aia? Pietriş?
Eu: Secretul e să dai cu dorinţă. :))
Lodo: Nu ştiam că doreşti să-l mutilezi, dar dacă e aşa leneş în continuare va trebui să dezvolt şi eu o dorinţă din asta. -chicotind-
Marco: Bine, voi ori sunteţi în perioada aia, ori vreţi doar să fiţi singure. -accentuând fiecare cuvânt-
Lodo: Cred că a doua variantă. -uitându-se la mine-

Încuviinţez şi mă uit cu subînţeles la Marco. Se ridică şi porneşte alene spre uşă scoţându-şi limba la noi. Deschide uşa, dar se sprijină de ea stând cu faţa spre noi.

Marco: Şi ca să ştii... -vorbind cu mine- Jorge m-a trimis ca să văd ce faci. Ce să-i răspund?

Gâtul mi se usucă şi privirea îmi coboară spre covorul pufos de pe parchet. S-a interesat de mine.

Eu: Ce ai văzut.
Marco: Bine. Noapte bună! -fluturându-şi o mână-

Lodo: Acum îmi poţi spune ce s-a întâmplat cu tine? -prinzându-mă de mână-
Eu: În legătură cu Jorge? Asta am ales, atâta tot.
Lodo: A fost ciudat să o faci atât de brusc, părerea mea. Nu ştiu ce te-a influenţat.
Eu: Nu m-a influenţat nimic!
Lodo: Bine, dacă te deranjează aşa tare nu mai insist.
Eu: Mă poţi ajuta cu ceva? Îmi caut un apartament şi vreau câteva păreri.
Lodo: Deci te muţi.-împreunându-şi mâinile pe genunchi- E alegerea ta. Presupun că nu te pot opri.
Eu: Nu, nu mă vei opri.

***

Am ales un loc destul de bun pentru mine împreună cu Lodo. Un apartament cu două camere, aproape de Academie, cu un preţ acceptabil şi pe jumătate mobilat. E la etajul 5 al unui bloc şi are un perete din sticlă. Cred că acolo îmi voi amenaja dormitorul.
Mâine mă voi întâlni cu vânzătorul şi dacă totul merge conform planului, tot mâine mă voi muta.

Momentan, am terminat de împachetat hainele şi m-am întins pe pat. Mă gândesc ce voi face cu casa asta după ce mă mut. Poate ar trebui să i-o dau lui Aiden pentru că el a plătit-o după ce părinţii mei s-au judecat.
Sau poate nu.

***

A doua zi, privirea îmi joacă feste.
Nu m-am trezit de mult timp la ora 5.
Îmi aleg haine de schimb şi mă spăl, chiar dacă apa nu era suficient de caldă.
Acum mă gândesc dacă sunt îmbrăcată potrivit pentru o întâlnire cu un agent imobiliar... emoticon confused_rev Dar nu se va uita la hainele mele, ci la cât de larg îmi e buzunarul.
Ies din casă cotrobăind prin geantă după chei şi urc în maşină. Vara e pe sfârşite. Deja mă imaginez în magazinele cu haine groase, de iarnă, poate împreună cu Lodo şi Marco, cumpărând articole.

Ajung în locul de întâlnire, unde domnul la costum mă aştepta nu de mult timp. Mă conduce înăuntru şi observ că scările blocului sunt îngrijite şi miros a dezinfectant. Uşile metalice ale liftului strălucesc în lumina lampei albastre atârnate de sus şi clinchetul anunţă că a ajuns jos. Ne urcăm şi bărbatul îmi spune oferta lui. Sună bine, dar trebuie să văd cu ochii mei cum arată locuinţa.
Ieşim din lift, când ajunge sus, şi deschide uşa lăsându-mă să intru prima. Pereţii holului sunt văruiţi cu o culoare crem-cafenie care îmi atrage privirea. În dreapta uşii este un mic dulăpior pentru papuci din plastic.
Camera de zi are doar o canapea şi o masă, dar măcar e curat. Mă învârt prin bucătărie ca mai apoi să mă întorc cu faţa spre agent.

Eu: Acceptaţi cash?

***

Am închiriat un camion ca să-mi care majoritatea lucrurilor importante din vechea mea casă, unde m-am întors şi eu doar pentru seara asta. Mi s-a părut politicos din partea mea ca să o petrec cu prietenii rămaşi aici.
În timp ce băieţii cărau canapeaua, eu am bătut la uşa casei lui Jorge -sperând, bineînţeles, să răspundă Lodo.

Lodo: Aproape că te urăsc. -bătând din picior-
Eu: Ce am mai făcut?
Lodo: Nu m-ai luat azi cu tine. -încrucişându-şi mâinile- Dar poţi să intri.-deschizând larg uşa- Marco e pe-aici pe undeva iar Jorge e în spate, în curte. -fluturând din mâini-
Cred că ştiu cu exactitate unde 'în curte', dar refuz să mă mai gândesc la asta.
Lodo: Vrei ceva de băut?
Eu: Ce ai prin casă.
Lodo: Atunci apă să fie. emoticon kiki
Eu: Nu te mai deranja.-dându-mi ochii peste cap-
Lodo: Deci, cum e? -aşezându-se pe un fotoliu-
Eu: E aproape perfect, dacă te referi la apartament.
Lodo: Trebuie să mă refer şi la altceva?-mijindu-şi ochii-
Eu: Nu, doar că sunt aşa derutată în ultima perioadă! Nu ştiu. -dând negativ din cap- Simt nevoia ca cineva să mă lovească în cap ca să uit de viaţa mea.
Lodo: Oh, dragă. E în regulă.
Eu: Pentru mine nu, de fapt e...
Marco: Bună, fetelor! -trântindu-se cu burta pe canapea-
Lodo: De unde vii aşa murdar de noroi? Şi, Doamne, Marco dă-ţi jos hainele astea!
Marco: Chiar aici? -ridicându-şi capul-
Lodo: La baie. Nici să nu te gândeşti că strâng după tine. emoticon upset
Marco: Atunci de ce te-am mai luat de nevastă? Doar am fost în grădină şi am pus florile de la Cande în ghiveci.
Lodo: Încă mă pot răzgândi în legătură cu logodna.
Marco: Cum spui tu. -dându-şi tricoul peste cap-
Lodo: Stai puţin aici? Trebuie să mă asigur că nu lasă urme pe covor. -ridicându-se-

Aprob din priviri şi-mi împreunez mâinile. Mă ridic de pe scaun şi arunc o privire pe geamul de la bucătărie, spre grădina din spate. E întuneric, dar disting forma bătrânului stejar. Deschid uşa din spate şi las vântul să o trântească înapoi. Întotdeauna mi-a plăcut grădina cu flori de aici. Chiar dacă sunt cam ofilite văd un ghiveci rătăcit pe acolo şi îmi dau seama că Marco l-a aranjat.

Păşesc pe cărarea pietruită şi trag aer în piept. E ca şi cum adierile m-ar obliga să inspir aşa greoi.
Deschid portiţa dintre grădină şi curtea mea şi mă îndrept spre banca de sub stejar, luminată de lună.

Jorge: Nu ţi-ar fi dor de toate astea?

Tresar şi mă întorc.

Eu: Jorge...
Jorge: Spune-mi, dacă nu rămâi pentru mine, de ce să nu rămâi pentru amintirile de aici?
Eu: Nu poţi fi mai complicat de atât. -aşezându-mă pe bancă-

Închide poarta şi vine spre mine.

Jorge: Chiar nu am însemnat nimic pentru tine?
Eu: Nu zi asta.-dând negativ din cap-
Jorge: Sunt... -oftând- Sunt confuz. -aşezându-se lângă mine- Dar e totul foarte clar.
Eu: Despre ce vorbeşti?
Jorge: Poate că aşteptai de mult momentul ăsta şi să pleci. Ştiu că îţi doreai asta, dar poate că mă înşel. -aplecându-se asupra mea-
Eu: Da, vroiam să mă mut. Dar să mă mut cu tine.
Jorge: Pot să-ţi spun un secret?
Eu: Îhî.

Îşi pune mâinile pe genunchi şi îşi mută privirea spre curte.

Jorge: Aici m-am îndrăgostit de tine.

Îmi las capul în jos şi tac. De ce poate fi romantic doarr atunci când suntem certaţi?
Suntem certaţi?

Jorge: Îmi aduc aminte când ai venit după mine în cabana din grădină. Eu mă gândeam într-una la Lara, în timp ce tu te interesai de mine. Eram aşa egoist. Vreau doar să-ţi spun că, dacă te-am rănit, şi ştiu c-am făcut-o, sper că mă vei putea ierta.
Eu: Nu e ca şi cum ne vom mai vedea. -dând negativ din cap- Poţi aştepta un moment? Cred că am uitat ceva prin casă. -atingându-i mâna-
Jorge: Vin cu tine. -luându-mi mâna în a lui-

Tuşesc şi îmi retrag mâna. Îl las să mă urmeze până la intrarea în casă şi deschid uşa. A devenit aşa pustie... dar tabloul, portretul lui Jorge făcut de mine încă mai e pe noptieră. Intenţionam să-l las aici. Asta l-ar fi enervat puţin pe Aiden, dar ştiu că Jorge va fi mai încântat de el.

Eu: Vreau să-ţi dau ţie ăsta.
Jorge: E... minunat.