*Capitolul e cam sec, dar dacă vreți să nu pierdeți detalii trebuie să-l citiți*Aş putea spune că m-am pregătit cu mult timp înainte pentru momentul ăsta, dar nu am făcut-o.
Cine ar fi ştiu că eu şi Jorge vom fi, doar eu... şi doar Jorge? Nici nu credeam că o nouă casă îmi va aduce şi o nouă relaţie. Niciodată băieţii nu aveau loc în planurile mele de viitor. Eram doar eu şi facultatea. Acum am pierdut şi băiatul care îl iubesc, dar m-am pierdut şi pe mine. pe vechea eu.
Nici nu credeam că îl iubesc pe Jorge.
Jorge: Nu pot. -lăsând jos tabloul-
Eu: De ce? Nu îţi place? emoticon unsure
Jorge: Nu e asta. Martina, eşti mai talentată decât credeam că poţi fi. Promite-mi că vei continua să faci artă! Dar nu e asta. -luându-mi mâinile între ale lui- Vreau să-l păstrezi tu. Aşa îţi vei aduce aminte de mine.
Chicotesc puţin la remarca lui. El chiar crede că nu mă va mai vedea?
Eu: Nu scapi aşa uşor de mine, Verdas.
Jorge: Să dea Domnul! -alintându-mi încheieturile-
Eu: Bine. -oftând- Nu e bine. Parcă luasem o pauză, corect?
Îşi lasă capul în jos ca şi cum nu ar vrea să audă ce tocmai am spus. Nici mie nu îmi place cum sună. De fapt, nu-mi place situaţia în care ne aflăm.
Jorge: Deci... Pe curând? -deschizându-şi braţele-
Eu: Ăhm, pe curând! -trecând pe lângă el-
Jorge: Martina?
Eu: Mda?
Jorge: Nu lăsa pe cineva să-ţi facă rău, bine?
Aprob cu o mişcare a capului şi ies din casă. Probabil Lodo mă caută de ceva timp.
*
Cu chiu-cu-vai îmi iau la revedere de la Lodovica, Marco şi fosta mea casă. Mi-am făcut planuri pentru ziua de azi, după cursuri. Jorge nu a dormit aici aseară, ceea ce mă pune pe gânduri. Gânduri pe care mă oblig mintal să le îndepărtez.
Voi vorbi cu Aiden azi. Da, îmi oi face curaj şi-i voi spune să-şi ia casa înapoi şi să mă lase, în continuare, în pace.
Încă nu pot să cred cu câtă uşurinţă am renunţat la căminul meu pe timpul verii. În ciuda întâmplărilor care au avut loc, a fost o vară destul de drăguţă. În schimb, voi avea o toamnă liniştită în care mă voi preocupa de examenle ce îmi asigură diploma de absolvire.
Îmi aşez geanta pe umăr şi cobor din maşină ţinând actele la piept. E o zi bună să-mi reîncep viaţa.
Gina: Aici erai. -zâmbind-
Eu: Tocmai am ajuns. :)) Mă căutai?
Gina: Da, ai auzit despre proiectul pe care ni-l va da Aiden?
Eu: Ce proiect? -mergând spre intrare-
Gina: Să facem schiţa unei clădiri de minim 3 etaje şi, mă rog, avem nevoie de parteneri... -dându-şi ochii peste cap-
Eu: Şi vrei să fiu partenera ta?
Gina: Mă gândeam la posibilitatea asta. -oprindu-se în faţa uşii-
Eu: Vom vedea când ne vom primi detalii, în regulă? -deschizând uşa-
Gina: Sigur.-zâmbind şi intrând prima-
Îmi dau ochii peste cap pe la spatele ei şi continui să merg pe hol. Nu-mi place să lucrez cu cineva. Gina e ok, dar nu ştiu cât de pricepută e la asta sau dacă nu profită de interesul meu asupra temelor.
După ce îmi iau lucrurile din dulap, îl văd pe profesorul meu de desen ieşind din toaleta profesorilor.
Inspir.
Eu: Bună dimineaţa, domnule profesor! -poziţionându-mă în faţa lui şi zâmbind-
Aiden: Martina. -aplecându-şi capul- Te ajut cu ceva?
Eu: Nu-l pot numi ca un "ajutor", dar îmi acorzi câteva minute?
Aiden: Ai timp până se sună. -făcându-mi semn să-l urmez-
Expir.
Credeam că va fi mai rece şi se va comporta ca un adevărat profesor dur, dar iată-l aşteptând să-i irosesc timpul.
Eu: În legătură cu casa mea, care de fapt e ta... M-am mutat.
Aiden: Foarte bine. Vrei să te ajut cu decoratul, mutatul obiectelor sau ceva?
Eu: Vreau să-ţi înapoiez casa.-dându-i actele- Am nevoie doar de semnătura ta pe actul de proprietate.
Aiden: Doar pentru că te-am ajutat atunci, nu înseamnă că sunt proprietar. Casa e a ta, Martina.
Oh, va fi mai greu decât am crezut.
Eu: Nu pot. Nu eu am plătit pentru ea!
Aiden: Mi-a făcut plăcere să te ajut când ai avut nevoie, acum mai bine te-ai duce în clasă.
Eu: Nu înţelegi? Vreau să scap de locul ăla blestemat! -ridicând tonul-
Mă prinde de umeri şi mă relaxez. Îmi mut privirea de pe faţa lui şi îmi muşc buza de jos.
Aiden: Vom rezolva asta. -bătându-mă pe umăr-
Se îndepărtează de mine, dar mă întorc cu faţa spre el şi îl strig.
Eu: Aiden? Crezi că poţi renunţa la un curs la sfârşitul primului semestru?
Se uită îndelung la mine ca şi cum ar medita asupra întrebării. Ridic o sprânceană şi scutură din cap.
Aiden: Da, cred că da.
Şi, veste bună, semestrul e pe sfârşite.
*
Orele au decurs ciudat de normal. În sfârşit, profesorii s-au comportat ca şi cum nu m-ar cunoaşte presonal, ceea ce aş vrea să se întâmple mai des.
Aşa că m-am reîntors la apartament cu câteva cumpărături. Încerc să zâmbesc când păşesc pragul, dar nu prea reuşesc.
Aranjez cumpărăturile la locul lor: majoritatea în bucătărie, dar şi în baie; ca mai apoi să mă bucur de momente liniştite.
Aşa ar fi fost, dacă nu auzeam soneria. Mă ridic de pe canapeaua abia aranjată care ocupă o mare parte din sufragerie, şi deschid uşa.
Ludmila: Bună.-lungind ă-ul-
Se întinde spre mine ca să-mi sărute obrajii iar eu ezit puţin. Îi fac loc să intre, fiind urmată de Cande şi Diego. Nu i-am mai văzut de mult pe oamenii ăştia.
Eu: Bună! Ce surpriză! Ce faceţi aici? -îmbrăţişând-o pe Cande-
Cande: Ştii tu... S-a dus bârfa că ai o casă nouă, şi ce casă nouă fără o petrecere de inaugurare?
Pun pariu că Lodo nu a putut să se abţină.
Diego: Oh, şi ne-am gândit că ai gustări.
Pufnes şi chicotesc la gluma lui seacă. Mi-a lipsit când mă plictiseam la curs. Nu o cunosc prea bine pe Candelaria, dar dacă e în grupul nostru sigur e de treabă. Exceptând-o pe Ludmila. Ştiu sigur că îi displac, şi culmea, sentimentul e reciproc.
Eu: Luaţi un loc. -zâmbind- Eu stau pe podea.-adoptând o poziţie turcească-
Ludmila şi Diego se aşează pe canapea iar Cande zâmbeşte şi se aşează lângă mine. Îmi aduc aminte că Lud şi Diego formau un cuplu, dar s-au despărţit. Iar acum Diego e împreună cu Cande.
Asta îmi ridică un semn de întrebare.
Eu: Ce aţi făcut în ultima vreme, copii?
Diego: Eu am fost ocupat. Vreau să îmi deschid un atelier de pictură.
Eu: Asta e drăguţ.
Diego: Mă întrebam dacă nu ai vrea să îţi expui câteva lucrări când va fi gata.
Eu: Oh, uau, mi-ar plăcea. -făcând ochii mari-
Cande: Ced că a uitat să menţioneze că eu, da, eu, l-am ajutat cu deschiderea.-privindu-şi iubitul-
Ludmila: Cred că va fi un loc minunat oricum. Deci, Martina, am uzit că tu şi Jorge v-aţi despărţit. *-*
Diego: Chiar aşa.
Eu: De unde tot auziţi veştile? -îngustându-mi ochii-
Toţi-uitându-se unii la alţii-: Jerry.
Şi eu care credeam că s-a schimbat.
Eu: Mă bucur că nu i-am spus tot ce e legat de viaţa mea. Poate ajung şi la ştiri.
Ludmila: Jorge a fost o dată. Şi tatăl tău.
Cande: Ludmila!
Eu: Erau cu totul alte situaţii.
Diego: În fine, ce planuri ai?
Eu: Ăm... momentan să absolv.
Ludmila: Bo-ring. -dându-şi ochii peste cap-
Diego se ridică în picioare şi îşi drege glasul. Îi face semn Ludmilei să se ridice, ca mai apoi Cande să le urmeze gestul.
Cande: Ai făcut o alegere bună cu apartamentul. Noi ar trebui să plecăm acum. Mai vino pe la noi, bine? Îţi aminteşti unde stă Diego?
Eu: Cum să nu? Am venit pe jos de la ziua lui şi ploua!
Diego: Ce zi a mai fost.-râzând-
Cande: Pe curând, draga mea!
Îi conduc la uşă, iar când o deschid am parte de o surpriză. Un buchet de trandafiri roşii era aşezat pe covorul de la intrare, având un bileţel cu numele meu. L-am ridicat şi m-am uitat uimită la ceilalţi. Niciunul nu dădea vre-un semn că ar şti de la cine sunt şi i-am apropiat delicat de nările mele. Sunt parfumaţi!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu