Îngeri și demoni. Capitolul 50 - Wild look.

Marco: Bine, îţi spun asta ca de la prieten la prieten. Nu te mai gândi la Martina.
Eu: Poftim? Tu cum ai reacţiona dacă Lodo ţi-ar spune să faceţi o pauză?
Marco: Nu aş sta şi m-aş plânge, ci i-aş arăta motivele pentru care trebuie să fim împreună. -împreunându-şi degetele-
Eu: Nu înţelegi.-dând negativ din cap- Vreau să fiu cu ea mai mult decât orice, dar în acelaşi timp vreau să-i respect decizia. Nu vreau să o sufoc.
Marco: Eu doar ţi-am dat o părere.-ridicându-se- E alegerea ta.

Pleacă lăsându-mă singur în bucătărie. Îmi trec mâna prin păr de câteva ori consecutiv şi oftez prelung. Le aud râsetele din living. Dacă înainte dragostea lor mi se părea normală acum mi se pare că o fac intenţionat!
Mă bucur că în curând voi merge la Academie, aşa îmi voi limpezi gândurile şi voi sta departe de cei doi îndrăgostiţi. Dacă stau să mă gândesc mai bine, Marco avea dreptate. M-a părăsit. Dacă mă iubea aşa cum sunt, cu rele, cu bune, nu mă părăsea. Poate chiar ar trebui să o uit... Măcar pentru câteva zile.
Trebuie să o ţin la distanţă.

>>Din perspectiva Martinei<<

Prima oră a decurs mai repede decât mă aşteptam. M-am întors la dulapul meu ca să-mi verific telefonul în timp ce mă gândeam la tema dată de Jerry. Azi s-a purtat diferit cu noi. Zâmbea, dar nu e vorba de acel zâmbet arogant şi superior, ci zâmbea ca un om plin de viaţă. E aproape contagios.
Am primit doar două mesaje şi curiozitatea mă face să le deschid repede.

"Bună!"
De la: Jorge.

Îmi muşc buza inferioară şi mă gândesc dacă ar trebui să-i răspund. L-a trimis acum 20 de minute şi a făcut-o intenţionat pentru că ştia că sunt în oră.
Îl citesc pe al doilea, care conţine o serie de feţe zâmbăreţe şi gândul îmi fuge la Lodo.

"Hei, Tini! emoticon heart emoticon smile Vrei să ne vedem mai târziu? emoticon smile emoticon smile xoxo."
De la: Lodovica.

Zâmbesc şi îi tastez rapid răspunsul, care e evident da.

Beau puţină apă din sticla pe care o am de obicei la mine, şi mă uit la poliţiştii din capătul holului. Încă nu şi-au termina treaba?
Traversează coridorul şi, spre surprinderea mea, mă privesc cu un aer profesional. Unul dintre ei are un ecuson în piept pe care scrie "Robert" iar al doilea poartă o vestă neagră ce-i acoperă ecusonul. Nu e o lege pentru asta?

Robert: Domnişoara Stoessel... -uitându-se în agendă- Martina?

Clipesc des şi strâng puţin sticla de apă.

Eu: Îhî. -clătinând din cap-
Robert: Din câte ştim, prietenul dumneavoastră a fost implicat într-o incendiere acum o lună jumate?
Eu: Ăăă, da. Jorge Verdas?
Robert: Exact.
Eu: Da, e prietenul meu. Am fost acolo când era incendiul.
Robert: E vorba despre Jake Moore.
Eu: A murit. -strângând din buze-
Robert: Nu suntem siguri de asta. -zâmbind arogant- Domnişoară, nu am găsit pic de ADN în cenuşa aia.

Măresc ochii şi ciulesc urechile. Gândul îmi fuge doar la visele negre în care credeam că Jake mă bântuie.

Robert: Revenind la subiect, avem nevoie de declaraţiile dumneavoastră şi ale lui Verdas Jorge ca martori.

Clatin din cap ca să-mi alung gândurile şi îmi rod obrajii pe dinăuntru.

Eu: Aici?
Robert: Mâine, la secţie. Ora 9.

Pronunţă şi notează ceva în notiţele lui. Rămân înlemnită. Nu i-au găsit cadavrul!

Robert: Pe mai târziu, domnişoara Stoessel. Mă scuzaţi că v-am răpit din timp.

Îi fac semn din cap şi privesc în gol cum se îndepărtează. Acum totul e clar. Senzaţia că sunt urmărită, infestarea Academiei, apropierea lui Jerry... Închid ochii preţ de o clipă şi o panică uşoară mă cuprinde. Sunt zeci de elevi aici, nimeni nu îmi poate face rău. Mai iau o gură de apă şi îi răspund lui Jorge:

"Bună!"
Către: Jorge.

Îmi simt genunchii moi când mă întorc în sala de curs. Jerry stă la catedră, rezemat cu spatele de ea, completând un formular sau orice ar fi. Mă uit sceptică la el şi în privirea mea să află zeci de întrebări fără răspuns. Îşi ridică privirea şi se încruntă.

Jerry: Te pot ajuta cu ceva?

Clatin din cap şi mă aşez pe locul meu obişnuit.
Chiar am nevoie să vorbesc cu cineva cunoscut şi drag mie iar Jerry nu e persoana potrivită.

Telefonul îmi vibrează pe masă şi, fiind încă pauză, îmi permit să mă uit.

"Eşti în regulă? Nu ştiu nimic de tine."
De la: Jorge.

"Sunt bine. Tu?"
Către: Jorge.

"Şi eu sunt bine. Tocmai am venit din oraş cu Lodo şi Marco. Cum e în noul apartament?"
De la: Jorge.

O parte din mine tânjeşte să-mi spună că mă iubeşte, iar alta rămâne şocată văzând că el se simte bine fără mine.

"E exact ce am vrut. M-am împrietenit cu câţiva vecini şi toţi sunt de treabă. emoticon smile"
Către: Jorge.

Nu e bine să-l mint, dar nici să-i arăt că îmi lipseşte.

Las telefonul pe masă şi mă simt sfredelită de privirea lui Jerry care acum roade capătul opus al creionului. Îl pune pe catedră şi se apleacă peste masa mea.

Jerry: Ce te preocupă?
Eu: Multe lucrui. -muşcându-mi buza inferioară-
Jerry: Poţi să-mi spui.
Eu: Noul apartament e naşpa.-strâmbând din nas- Credeam că o schimbare va fi bună, însă mă îndepărtez de viaţa pe care o consideram perfectă.

Vocea mea se frânge pronunţând aceste cuvinte şi înghit nodul din gând. Privesc spre podea şi cred că buzele îmi tremură.

Eu: Pur şi simplu, nu mă simt în largul meu. Sunt singură. -şoptind- Tata e la închisoare, Lodo e ocupată cu logodnicul ei, mama e la kilometri depărtare şi nici nu-mi doresc să o văd... Asta e tot.
Jerry: Cum rămâne cu mine, Gina sau restul persoanelor pe care le cunoşti aici?
Eu: Nu vreau genul ăsta de prietenie. Vreau alinare.

Dau dezaprobator din cap. El nu trebuie să ştie ce vreau eu.

Jerry: Mă îngrijorezi. Vrei să pleci mai repede azi?
Eu: Nu.
Jerry: Dar nici aici nu poţi rămâne.
Eu: Jerr', fă-mi o favoare. Nu te mai preface că-mi vrei binele!
Jerry: Nu mă prefac. Nu îmi stă îmi fire şi nici nu mi-ar plăcea să fiu drăguţ cu cineva care nu merită.
Eu: Ştiu de Jake.

Şi îi spun aşteptându-i reacţia. Rămâne gânditor şi se uită în gol la fel ca şi mine. Îşi plimbă degetul arătător pe bărbie, apoi îmi susţine din nou privirea.

Jerry: Şi eu am aflat de curând. Sincer, nu credeam de la început cum că a murit. E aproape imposibil să ardă de viu fără să rămână indicii.
Eu: M-a şocat.
Jerry: Te înţeleg. Nu-ţi fă griji în privinţa asta.
Eu: Nu pot. Gândul că e liber, rănit sau nu, vrând să ne facă rău pe rând mă ucide.
Jerry: Nu are cum. Ar fi de unul singur. -dându-şi ochii peste cap-
Eu: Cum poţi fi aşa sigur pe tine? Credeam că stai cu ochii pe mine doar pentru că Jake te pune.

Pufneşte şi se ridică trecându-şi mâna prin păr.

Jerry: Vino.-întinzându-mi mâna-
Eu: Unde?

Scutură uşor mâna şi expresia lui nu îmi arată că-mi vrea răul. Îi ofer mâna şi mă trage afară din sala de clasă, prin coridoare, ajungând în spatele Academiei. E un mic spaţiu amenajat cu gazon proaspăt tuns, stejari şi bănci din lemn castaniu. Îmi aminteşte de acasă. Am fost aici doar de câteva ori ca să iau prânzul.

Îmi dă drumul la mână şi face semn spre prima bancă. Mă aşez şi îmi strâng mâinile în poală.

Jerry: Recunosc, la început 'stăteam cu ochii pe tine' doar pentru că mă punea Jake. -mimând ghilimele- Dar nu-l mai puteam suporta. Eram de două ori cât el, însă mă plătea în plus de fiecare dată când îi dădeam informaţii despre tine. Era amuzant la un timp.-schiţând un zâmbet-
Eu: Ce te-a făcut să te răszândeşti?
Jerry: Cred că voi m-aţi contaminat. Da, ieşeam cu Jake şi amicii lui, dar relaţia ta cu prietenii tăi m-a făcut să-mi doresc şi eu una la fel. Normală. Nu una în care să existe ameninţări -şi, crede-mă, ameninţările erau reale; sau să ne batem. Când l-am cunoscut pe Jorge, vroiam să-l fac aşa cum doream. Să fie ca mine. -ţuguindu-şi buzele- Dar până te-a cunoscut cu tine, a devenit altfel şi schimbarea lui mi s-a părut... liniştitoare.

Îmi fac curaj şi-l privesc în ochi. Cu siguranţă nu minte.

Eu: Sunt o persoană liniştită şi mi-a făcut plăcere să-l fac pe el la fel.
Jerry: Te cred. -chicotind- Îl înţeleg.
Eu: Continuă, Jerry.-trăgând aer în piept-
Jerry: Zi-mi Alex. Aşa îmi spunea mama.
Eu: Oh... Alex. Ce s-a întâmplat cu ea?
Jerry: Nu contează.-dând din umeri- Am părăsit-o.
Eu: De ce? -încruntându-mă-
Jerry: Pentru că s-a recăsătorit după ce tatăl meu a murit. Noul ei soţ nu mă plăcea.
Eu: Te... lovea?
Jerry: A încercat, o dată. Dar mama nu m-a crezut.

Păstrează liniştea ca şi cum ar medita.

Jerry: În fine, vroiam să-ţi spun că dacă Jake trăieşte, nu aş mai fi prieten cu el. M-am schimbat.
Eu: Mă bucur, Jerry. Chiar mă bucur să aud asta.
Jerry: E Alex. -ridicându-se- Vreau să-mi spui Alex.
Eu: Bine, deşi cred că mama ta ar fi mândră să fie singura persoană care ţi-a spus vreodată aşa.

Rânjeşte.

E sâmbătă dimineaţă, iar eu m-am trezit dornică de a avea o preocupare. Starea mohorâtă m-a lăsat în pace. Cred că de vină a fost ieşirea cu Lodo sau mesajele de la Jorge, povestindu-mi despre Academia de poliţie. Mă bucur că a ajuns unde şi-a dorit şi mă simt împăcată.
Jerry -încă încerc să mă acomodez cu "Alex"- m-a vizitat ieri după discuţia pe care am avut-o joi. M-am bucurat că a fost aşa deschis cu mine. Niciodată nu i-am văzut sclipirea din ochi când vorbeşte despre viaţa lui şi îmbunătăţirele la care mi-a făcut plăcere să particip. Mi-am dat seama că e un om bun şi merită să aibă o şansă la iertare.

Cât despre mine, încă visez la viaţa perfectă. Am avut tot ce am vrut, tot ce am avut nevoie, şi am dat cu piciorul cerând mai mult. Credeam că îndepărtându-mă de Jorge, îmi va face bine şi mă voi gândi la avantajele şi dezavantajele relaţiei noastre, când, de fapt, mă gândesc doar la el. Cu bune sau rele, mă gândesc la el. E al meu, eu mi l-am ales şi nu vreau să mă îndepărtez de el. Probabil mă crede o toantă acum, dar zilele astea m-am trezit în fiecare dimineaţă imaginându-mi zâmbetul lui.

Sâmbătă e un privilegiu pentru a face curat. Baia are nevoie să fie lustruită iar covoarele să fie aspirate. Mă uit în dulăpioarele de la bucătărie şi nu dau peste soluţii de curăţat. Mă încrunt şi îmi dau părul pe după bandana înfăşurată în jurul capului. Ei, ce gospodină sunt eu dacă nu am nici măcar cârpe?
Îmi iau o haină pe mine şi dau o fugă până la mini-marketul din apropiere. Aerul e răcoros în magazin şi îmi fae pielea să se simtă bine. Îmi lăs geanta în zona pentru bagaje şi îmi iau un coş.
Prima dată mă duc la raionul pentru lactate şi mă asigur că iaurtul va fi micul meu dejun pentru următoarele zile. Apoi iau câteva recipiente cu produse de curăţat şi mai fac un tur al magazinului.

Ajung la raionul pentru lucruri casnice şi mă aplec către o statuetă cu un bucătar grăsuţ cu o pălărie amuzantă. Domnul din stânga mea se foieşte şi râde la figurinile pe care le vede.

-Parcă erau mai ieftine zilele trecute, dar merită, nu?

Aproape că-l ignor şi mă uit la restul lucrurilor de pe rafturi zâmbind.

Eu: Nu ştiu, m-am mutat din curând în zonă.-ridicând privirea-

Zâmbetul mi se evaporă şi bătăile inimii îmi răsună în cutia toracică.
Înălţime medie, păr castaniu lăsat peste frunte, zâmbet trădător şi o cicatrice pe obrazul drept.

Jake Moore.

Sfârșitul primului sezon.