Îngeri și demoni. Capitolul 12-Încrederea s-a spulberat.

Îngeri și demoni.
Capitolul 12-Încrederea s-a spulberat.
Tini: Şi? Lodo nu ştia unde eşti.
Eu: Da, nu i-am zis unde merg.
Tini: Poza... emoticon confused_rev -uitându-se la mine-
Eu: Ce?
Tini: Cine e fata aia?
Eu: Nimeni.-ascunzând-o-
Tini: Cum nimeni? -încercând să mi-o ia-
Eu: Nimeni, ok?
Tini: Tu chiar ţii la mine?
Eu: Ce înţelegi prin 'ţii la mine'?
Tini: Ştii tu!
Eu: Da, să zicem că da.
Tini: Atunci arată-mi cine e ! emoticon unsure
Eu: Bine.-scoţând poza de la spate- Ea e Lara, verişoara mea. Am aflat azi că a murit din cauza cancerului. Era una dintre prietenele mele cele mai bune.-minţind-
Tini: Oh, îmi pare rău! emoticon unsure
Eu: Nu ai de ce.
Tini: Ba da, am de ce. Nu ştiam cine e şi eu te-am presar să îmi spui. Mă urăsc!
Eu: Hei, nu m-a deranjat. Doar mă doare să o spun emoticon unsure
Tini: Ştiu cum e să pierzi pe cineva drag.
Eu: Cineva drag... ea era mai mult de atât.

>>Din perspectiva Martinei<<

Asta e o latură pe care nu am mai văzut-o la Jorge. E trist? Nu ştiu cum îl pot ajuta, nu îl înţeleg prea bine. Mă aşez mai confortabil pe scaun şi îmi întind şi eu picioarele pe masă, exact ca el.

Eu: Vrei să fii singur? -sperând să spună 'nu'-
Jorge: De ce crezi că aş vrea să fiu singur? Nu sunt genul ăla de persoane care se plâng şi nu pot trece peste.
Îl cunosc îndeajuns să ştiu că referea la mine. Sunt fată, ok?
Eu: Credeam că persoana aia însemna mult pentru tine.
Jorge: Încă înseamnă foarte mult pentru mine.-oftând-
Eu: Şi unde stă? Te duci la înmormântarea ei?
Jorge: Nu, nu mă duc.
Eu: Oh...

Rămânem în tăcere. Cred că nu mai ştim ce să zicem. Îmi las încet capul pe umărul lui şi văd că nu reacţionează. Răsuflu brusc iar el doar se mişcă puţin pentru a sta mai confortabil. Oftează şi îşi lasă capul pe al meu. Ploaia se aude din ce în ce mai tare acompaniată de tunete. Îmi dau seama că suferă şi că verişoara lui a însemnat mult pentru el. Îmi mângâie încet părul cu mâna dreapta iar cea stângă o ţine sub capul meu. Mă simt inconfortabil şi mă ridic. Îmi dau jos picioarele de pe masă şi privesc în partea opusă.

Jorge: Vrei să mergem? E târziu.
Eu: Aham...-dând din cap-
Jorge-ridicându-se-: Haide!
Îl urmez şi el deschide uşa cu un scârţâit. Vremea nu s-a schimbat de când am venit aici şi continui să-mi strâng haina mai bine în jurul meu.

Jorge: Vii la noi?
Eu: Nu. Vreau doar să mă duc acasă şi să mă învelesc cu o pătură.
Jorge: Oh... te conduc.
Îşi pune o mână în jurul taliei mele şi mă trage spre el. Îmi ascund capul în gulerul pluoverului său şi încep să mă încălzesc.
Ajungem în grădina mea şi crengile stejarului se mişcă ca valurile mării. Frunzele scot un scâncete iar vântul şuieră printre ele.
Înainte să intru în casă, mă mai uit o dată la cer şi îi mulţumesc lui Jorge.

Jorge: Mâine ai ore?-îl aud strigând-
Eu: Da.
Jorge: Te duc eu.
Eu: Bine. Noapte bună!
Jorge: Noapte bună!

Când ajung pe hol, îmi las jacheta udă în cuier şi eşarfa o pun deasupra. Îmi fac un ceai fierbinte de fructe de pădure şi mă duc în camera mea. Îmi pun în geantă cărţile de care v-oi avea nevoie mâine şi mai iau câte o gură din ceai ca să mă încălzesc. Sfârşesc prin a mă băga în pat, învelindu-mă cu o pătură groasă , ignorând mica furtună de afară.

'Dimineaţă'

Nu mai tună, doar picură puţin. Mă v-oi îmbrăca mai gros azi, şi poate îmi v-oi lua bocancii mei negrii. Îmi strecor şi o umbrelă printre cărţi şi să nu uit de pensula mea norocoasă emoticon colonthree Îmi mai fac puţin ceai şi îl beau până vine Jorge să mă ia. Ştie că la 8 plec de acsă şi e deja 8:05 şi nu a venit. Mă uit pe fereastră şi nu-i văd maşina, defapt nu văd pe nimeni.
Mai aştept 5 minute şi îmi fac curaj să-l sun. După ce sună de 5 ori, intră căsuţa vocală şi mă gândesc că ar fi bine să sun un taxi. Nu vreau să stau udă toată ziua, pentru că nu v-oi avea cu ce să mă usuc la Academie. Ce bine că mi-am notat numărul şoferului! Ştiam că îmi va folosi într-o zi.
Taxiul ajunge aici în 10 minute. E 8:21, am destul timp să ajung la cursuri, având în vedere că e prima mea săptămână.
Plătesc cursa şi îmi aşez geanta pe umăr. Vremea ţine cu mine, deocamdată. emoticon colonthree Urc treptele în grabă să prind un loc în faţă, în sala de curs. Doar azi mai am arhitectura. Mâine am psihologie.

Nu am găsit un loc liber chiar în faţă. M-am aşezat pe rândul din mijloc şi astăzi v-om desena doar pe o foaie. Lodo mi-a spus că Diego învaţă aici, de asta îl văd intrând în clasă. Se uită după un loc liber şi când mă vede, se aşează lângă mine.

Diego: Ce coincidenţă!
Eu: Chiar aşa.
Diego: De ce nu te-am văzut până acum la curs?
Eu: E primul meu an aici.
Diego: Asta explică multe...-părând să se gândească la ceva-
Eu: Ce explică?
Diego: Suntem o clasă mică, ne cunoaştem între noi.-zâmbindu-mi-
La rândul meu, îi zâmbesc puţin şi apoi profesorul intră în clasă. Noi ne ridicăm în picioare şi îi spunem în cor 'Bună dimineaţa'[lungind a-ul].

Profesorul: Cred că nu am avut timp să ne prezentăm destul de bine. Mă refer la elevii noi. Sunt profesorul Jhon. Mă bucur că vă avem aici, pe cei mai bun. M-am uitat peste temele voastre de ora trecută. Sincer , impresionant. Noii elevi s-au integrat bine şi cred că nu contează unde eşti, sau cum eşti, contează doar că te pricepi. Pentru azi, aş vrea să vă las imaginaţia să vă pătrundă gândul, şi să vi-l ducă spre viitor. Imaginaţi-vă că aţi întemeiat o familie şi că vreţi să vă construiţi o locuinţă. Vreau să văd acea locuinţă pe foile voastre. Aveţi timp de lucru până luni când avem oră. Veţi fi notaţi! -aşezându-se la catedră- Puteţi să începeţi.

Îşi scoate o carte din geanta lui[nu geantă la care vă gândiţi unii :))] şi începe să citească.
Mă macină o întrebare, şi ridic mâna pentru că aşa e politicos.
Profesorul: Da, domnişoară....
Eu: Martina. Martina Stoessel.
Profesorul: Spune-ţi domnişoară Stoessel.
Mă enervează limbajul educat al profesorilor, dar îmi place că ne acordă respect.
Eu: Mai sunt şi alte reguli?
Profesorul: Nu. Doar să nu desenaţi o casă în spaţiu sau în alte locuri ca astea. :))
Ceilalţi elevi încep să chicotească. Cred că s-au obişnuit cu Profu' Jhon.
Încerc să-mi imaginez o casă, pe care mi-aş dori-o cu persoana iubită. Doar gândindu-mă la asta, îmi apare în minte Jorge. Nu! Uită-l, Tini! E un nemernic. Mi-a promis că vine şi m-a lăsat. De ce să-mi imaginez casa pe care mi-o doresc dacă am deja una? Nu trebuie să-mi imaginez casa perfectă, am deja casa pe care mi-o doresc. Îmi întorc capul şi văd deja cum unii desenează deja. Unii şterg, alţii rup foi sau oftează căutând o idee. Chiar şi Diego desenează ceva. Încep şi eu cu primul pas şi iese .

Ora s-a terminat aşa de repede, încât parcă au trecut doar câteva minute. Mai am o oră cu profesorul Jhon şi pot să-mi continui desenul, abia început. În pauză, o doamnă drăguţă care pare învârstă, mă conduce la un dulap şi îmi dă o cheie. Îi mulţumesc şi îmi pun restul lucrurilor de care nu v-oi avea nevoie acolo. Îmi iau doar desenul, un creion şi telefonul.
Mă reîntorc în banca mea, ca în ora anterioară şi profesorul îşi face apariţia înainte de sonerie. Ne continuăm tema în linişte dar pe la mijlocul orei pantalonii încep să-mi vibreze emoticon upset Am primit un mesaj. Îmi iau ochii încet din desen şi îmi scot uşor telefonul din buzunar. Profu' încă citeşte, care sunt şansele să mă vadă? Probabil 50% dar mă macină curiozitatea. E un mesaj de la Jorge, prin care spune 'Scuze că nu am venit să te iau. Am fost la familia Larei'. Oh, el a fost să-şi ia rămas bun şi eu m-am supărat că nu a venit emoticon unsure Poate nu a trebuit să trag concluzii pripite înainte să vorbesc cu el. Îi trimit înapoi 'Nu e nimic. Mă bucur că te-ai dus!' Şi chiar mă bucur că s-a dus.
Îmi pun telefonul în buzunar şi continui să editez prima parte a desenului.
Şi ora asta s-a scurs destul de repede. Toţi elevii părăsesc sala iar eu ies ultima. Când ajung în tocul uşii, vocea profesorului mă opreşte.

Profu': Sper că a fost important mesajul.-zâmbind sarcastic-
Ok, şansele erau 100%, dar ce mai contează?
Eu: Da, probleme în familie.-minţind-
Profu': Să ştiţi domnişoară Stoessel, aveţi ceva aparte. Îmi place cum lucraţi. Succes la temă, ne vedem săptămâna viitoare!
Eu: Mulţumesc!

Merg către noul dulap primit şi îmi scot geanta de acolo. Aşez cu grijă desenul într-o carte şi îmi scot telefonul din buzunar. Am primit un mesaj nou.
Jorge-'Eşti bine, ai ajuns la Academie?'
Eu-'Da, am luat un taxi. Tocmai s-au terminat cursurile'
Îmi iau haina şi mă îndrept spre ieşire. Mă bucur că am ore cu Diego. E bine să ai pe cineva cunoscut lângă tine. Cobor scările Academiei şi îmi aud numele.
Jorge: Tini! -făcându-mi cu mâna-
Eu: Cum ai ajuns aşa repede aici?
Jorge: Eram în apropiere. Urcă!
Urc în locul din dreapta şi îl urmăresc cum intră şi el.
Jorge: Cum a fost azi?
Eu: Încep să mă acomodez. Sunt în aceeaşi clasă cu Diego.
Jorge: Diego? Diego şi desenul?-privind confuz-
Eu: Dacă ai şti ce le are :)))
Jorge: Nu cred :)))
Eu: Ba să crezi.
Jorge: Vrei să mănânci?
Eu: Nu. E 11, nu e ora prânzului.
Jorge: Oh, tu eşti genu' care respectă orice masă.-dându-şi ochii peste cap-
Eu: Ba nu sunt aşa! -cu o voce piţigăiată-
Jorge: Câteodată eşti.
Eu: Cedez.
Jorge: Bine faci.

[Când las spaţiu, înseamnă că trec câteva minute]
Eu: Şi cum a fost la familia Larei?
Jorge: Trist.
Eu: Îmi imaginez.
Jorge: Foarte trist.
Eu: Îmi imaginez şi asta.
Jorge: Tu chiar trebuie să le ştii pe toate?
Eu: Nu strică, mă pot lăuda cu asta.
Jorge: Nu, te rog! Nu o fă!
Eu: Ce îmi place când te fac!
Jorge: Nu mai făcut!
Eu: Ba da, te-am făcut.
Jorge: Bine.
Eu: Doar bine?
Jorge: Cedez.
Eu: Cedăm amândoi aşa de repede :)))

Parchează în faţa casei mele şi eu deschid portiera. El îşi pune mâna pe coapsa mea şi îmi întorc capul spre el.
Jorge: Să vii repede.
Eu: Să vin?
Jorge: Lasă-ţi geanta şi vino înapoi. E aproape 12 şi ştiu cel mai bun local din zonă.
Eu: Bine. -muşcându-mi buza inferioară-

Intru val-vârtej în casă şi îmi trântesc geanta pe pat. Fug în baie unde mă aranjez puţin. Îmi iau altă haină şi alţi papuci pentru că nu mai plouă.
Ies din nou şi intru în maşină.
Jorge: Am zis doar să-ţi las geanta.
Eu: Mă simţeam inconfortabil. Deci unde mergem?
Jorge: Vei vedea.

Rămânem din nou în tăcere şi în câteva minute Jortge opreşte. Iese şi eu îl urmez. Merge înainte şi îmi deschide uşa, dar intră el primul. Văd că ştie bunele maniere. Se aşează la masă, nu înainte să-mi ofere şi mie un loc. Îi mulţumesc cu o mişcare din cap şi un chelner vine imediat să ne dea meniurile.
Eu: Scuze, ştiu deja ce comand.
Chelnerul: Sigur. Ce doriţi? -zâmbindu-mi-
Jorge se încruntă.
Jorge: Nu, nu comadă acum. Vă chemăm noi, sau mai bine trimite-ţi o colegă să ne ia comanda. Bine?
Chelnerul: Ţine-ţi iubitul în frâu -.-
Sigur m-am înroşit acum, dar trebuie să-l întreb de ce a făcut-o.
Eu: Nu poţi alege în locul meu.
Jorge: Tu chiar nu vedeai că flirta cu tine?
Eu: Şi ce? Oricum nu-l plac.
Jorge: Acum nu. După câteva zile poate că da.

Îmi îngrop faţa în mâini şi aştept să se hotărască. Oftez şi mă gândesc la ce a spus aseară. Mai mult la ce am făcut aseară. Avea nevoie de umărul cuiva, pe care să plângă. Partea cu plânsul e doar o metaforă. Să-l văd pe Jorge plângând ar deveni a opta minune a lumii.
Comandăm şi mâncăm în linişte. Beau din apa mea şi mă mai uit din când în când la el. E nervos. Nu vreau să-şi verse nervii pe mine, dar cred că eu ar trebui să fiu cea nervoasă.

Mergem acasă în aceeaşi linişte şi se pare că nici-unul dintre noi nu vrea să spună ceva. Mă lasă din nou în faţa casei şi eu îi spun 'Mulţumesc!'.

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Stau pe canapea şi mă învinovăţesc singur. Marco şi Lodo se tot plimbă în jurul meu dar nici nu-şi dau seama că mă simt ca dracu'.
Capul mi se învârte şi mintea îmi stă doar la ea. Nu la Lara, la Martina.
Eu-mormăind-: Sunt un idiot!
Lodo-trecând pe lângă mine-: Poţi s-o mai zici o dată!
Eu: Sunt un idiot! emoticon upset
Marco-oprindu-se în faţa uşii-: Lodo, stai! Tocmai a zis că e idiot! O_O
Lodo: Chiar... Ce te-a trezit la realitate?
Eu: Fiinţa care e în mintea mea acum.
Lodo: Nu citesc gânduri, să ştii.
Eu: Te rog, doar nu mai fă glume!
Marco: Atunci ne spui ce s-a întâmplat?
Eu: Martina s-a întâmplat.
Lodo: Ce i-ai făcut?!
Eu: Ce mi-a făcut ea mie...
Lodo: emoticon confused_rev Ahm...
Eu: Sunt în toate felurile posibile.
Lodo: Ştim!
Eu: Sunt cea mai rea persoană din lume!
Lodo: Ştim şi asta.
Eu: Nu-mi vine să cred! Firar, mă îndrăgostesc de Tini! emoticon upset

Lodo-aşezându-se lângă mine-: Acum îţi dai seama cât de gravă e situaţia?
Eu: Oh, nu-mi mai aminti! -plângându-mă-
Lodo: Trebuie să renunţi la pariu!
Eu: Nu! Pentru Martina, simt o mică atracţie, dar ştiu sigur că Lara e cea cu care vreau să stau restul vieţii.
Lodo îi face un mic semn cu capul lui Marco şi îşi pune o mână pe spatele meu.
Lodo: Vreau să ştii că noi îţi suntem alături, bine? Dar vreau să ştii că noi ţinem cu Tini. Ne pare rău dar o vei distruge.
Eu: Ştiu. Merit tot ce mi se întâmplă!
Lodo: Ştii măcar ce vrei să faci mai departe?
Eu: Da.
Lodo: Am putea şti şi noi?
Eu: De ce? Ca să te duci repede la Martina şi să-i spui de ce sunt un nemernic?

>>Din perspectiva Lodovicăi<<

Jorge: De ce? Ca să te duci repede la Martina şi să-i spui de ce sunt un nemernic?
Eu: Ştii că nu i-aş spune. Vreau ca tu să îi spui. Ştii bine că dacă află de la altcineva, nu te va ierta.
Jorge: Îmi e greu, îmi e foarte greu.
Eu: Ştiu. Pariul s-a dovedit a fi o prostie.
Jorge: Nu! I-am spus că Lara e verişoara mea şi că a murit din cauza cancerului.

În capitolul următor:
Jorge: Despre noi.
Eu: Despre noi? Bine, ce vrei să ştii despre mine?
Jorge: Nu separaţi! Despre noi... împreună.
............................................................

Profu': Bună, clasă! Eu sunt profesorul.... -se opreşte când mă observă-
Se uită cu gura deschisă la mine şi nu mai zice nimic. Inima începe să îmi bată tare şi mă rog în minte să nu zică nimic.
............................................................
Tini: Oh... emoticon unsure
Eu: Nu îţi v-or face nimic, nu te teme!
Tini: Nu mă tem de ei.
Eu: Atunci eşti foarte curajoasă :))