Îngeri și demoni. Capitolul 19 - Visul.

Îngeri și demoni.
Capitolul 19 - Visul.

Marco: Îţi faci altă prietenă.
Eu: Nu e aşa uşor, ştii că prietenii buni sunt greu de găsit în ziua de azi.
Marco: Nici chiar aşa. Jorge a dat peste mine şi suntem buni prieteni.
Eu: Mda... Ce să spun. Dacă sunteţi aşa buni prieteni ar trebui să ştii unde e emoticon unsure
Marco: E în ţară... cred.
Eu: Normal că e în ţară. -.-

>>Din perspectiva lui Jorge<<

Nu primesc nici-un răspuns din partea ei şi îmi încerc norocul. Mă aplec ca să o privesc mai bine în ochi dar ea îşi lasă tot mai tare capul în pământ. Măcar acum Tini, măcar acum nu te emoţiona. Îi pun mâna pe obraz şi îmi duc faţa mai aproape de a ei.

Tini: Nu poţi să vii aici şi să îmi ceri asta.-cu o voce uşoară-
Eu: Scuze!
Tini: Să nu mă cauţi.
Eu: Am să încerc, dar nu promit nimic.

Încă ţin strânsă bucata de hârtie şi o pun în buzunarul de la pantaloni. Dacă nu îi pot opri cu forţa, am să o fac cu cap. Nimeni nu îmi pune în pericol prietenii şi scapă. Vechiul Jorge nici nu ar fi interesat dar 'noul eu' îmi place mai mult şi am să îl ascult pe el.
Eu-intrând-: Hei! Ce faceţi?
Lodo: Unde ai fost? Ne-am făcut griji.
Marco: Tu ţi-ai făcut griji.-uitându-se plictisit la Lodo- Eu ştiam că e bine.
Eu: Chiar sunt bine, prieteni. Am fost să îmi iau la revedere de la Lara şi am realizat că voi chiar ţineţi mult la mine. Îmi pare rău că m-aţi aşteptat.
Marco:-uitându-se ciudat la iubita lui-
Lodo-îmtorcându-i privirea-: Marco, adu gheaţă! Jorge, dragă, eşti bine? Dacă te-a răpit cineva şi te-a obligat să ne spui asta să ştii că nouă nu ne poţi ascunde.
Eu: :|
Lodo: Spune! -scuturându-mă-
Eu: De azi sunt un alt om. De azi sunt cineva.
Izbucneşte în râs ţinându-se de mijloc. Se învârte şi strigă după Marco.
Lodo: Aş putea scrie o carte care să cuprindă toate dăţile când ai spus asta. :))
Eu: Acum e diferit. Dacă vrei, îţi pot dovedi. Am vorbit cu Martina şi nu am spus ceva prostesc.
Lodo: Ai vorbit cu ea?
Brusc faţa ei e una tristă şi dezamăgită iar vocea ei îmi arată curiozitate.
Eu: Da.
Lodo: Spune-mi că nu ai fost după ea.
Eu: Nu. Ea a venit la mine, defapt şi eu am fost la ea dar am venit amândoi în acelaşi timp.
Lodo: -ridicând o sprânceană-
Eu: Treceam pe lângă casa ei în tip ce ea tocmai sosise.
Lodo: Deci rămâne?
Eu: Nu ştiu emoticon unsure Şi eu aş vrea să rămână.
Lodo: Lasă-i spaţiu! Nu o forţa.
Eu: Şi ce să fac?
Lodo: Păi... tocmai a aflat ceva ce a distrus-o şi tu crezi că vei mai avea o şansă cu ea. Nu prea ştiu ce să îţi spun, dar îţi faci iluzii.
Eu: Merci, Lodo. Apreciez! emoticon unsure
Lodo: Nu, nu înţelege aşa dar...
Eu: Dar?
Lodo: Nimic. -lăsând capul în jos-

Dacă eu mă schimb, trecutul nu se schimbă. Nici prietenii mei şi cred că nici eu. Poate tot timpul am avut latura asta, dar nu am scos-o la iveală de... frică. Mă duc în camera mea şi găsesc pijamalele anoste ale lui Tini stând pe patul meu. Vacile astea mi se par interesante acum, pentru că încă îi poartă parfumul.

>>Din perspectiva Martinei<<
'Inima mea încă tresaltă în timp ce mă ascund după teiul din curtea şcolii. Mâinile îmi alunecă în jos pe scoarţa copacului şi mă aplec ca să aud mai bine conversaţia.
Jake: Normal că mă despart de ea. Nici nu ştiu ce a fost în capul meu, cum am putut sta atâta timp lângă ea când te puteam avea pe tine.
Gina: Micuţa Tini Stoessel are probleme =)) Nu degeaba i se spune 'Tiny'.
Jake: Îmi place cum gândeşti.
Se apleacă ca să o sărute pe frunte dar a îşi ridică capul şi îi fură ceva mai mult decât un sărut.'

Fruntea mea e umedă şi dau cu putere pătura de p emine. Îmi duc o mână în păr şi mi-l dau de pe faţă. Amintirile cu prima despărţire încă îmi bântuie visele. Când eram mică doar ursuleţul meu îmi alunga coşmarurile. Cred că mama i l-a dat verişoarei mele mai mici.
Mă ridic din pat şi îmi şterg uşor ochii. Aprind ecranul telefonului. E ora 3 dimineaţă. Situaţia în care mă aflu nu prea s-a schimbat. Jorge învârte cuţitul în rană doar prin simpla lui prezenţă în gândurile mele. Am încercat să mă păstrez tare şi fermă în faţa lui, azi. Sau ieri. Deschid uşa şi o închid după ce ies. Cobor şi fără să îmi dau seama calc pe telecomanda televizorului.
Un ţipăt dintr-un film horror umple camera şi ridic telecomanda apăsând pe mai multe butoane simultan. Cine a lăsat-o pe jos?
Mă îndrept spre bucătărie şi îmi mai şterg ochii cu mâneca cămăşii. Lumina stradală răsare de după geamurile perfect curăţate ale bucătăriei. Iau un pahar din raftul de jos şi scot sticla cu apă potabilă din frigider. De fiecare dată când închid ochii, chipul perfect şi prefăcut al Ginei îmi apare în minte. Dacă nu ar fi fost ea poate încă eram cu Jake. Puteam să locuiesc cu el şi aşa nu m-aş fi întâlnit vreodată cu Jorge. Nu îi vreau răul, dar sper că a gustat şi ea măcar puţin din sentimentul pe care îl simt acum. Cel mai bine mi-ar prinde o îmbrăţişare sau un sfat din partea Lodovicăi. Probabil e îngrijorată. Mâine am să o sun şi am să o invit aici. Îmi va vorbi despre cum încearcă fostul meu iubit să treacă peste şi cum îi pare rău....
Văd o mică umbră cum traversează bucătăria şi paharele de plastic de pe dulap cad. Mă aplec să le strâng şi îmi ţin privirea spre sursa umbrei. Eu: Kitty! Ce dor mi-a fost de tine!
Îmi întind mână şi îi mângăi încet blana de pe spate. Ea se întoarce cu burtica în sus şi o scarpin. O iau în braţe ca pe un copil şi urc cu ea în cameră.
Mă aşez pe pat şi ea se cuibăreşte lângă mine. Măcar pe tine te mai am.

'Dimineaţa'

Când mă trezesc, pisica mea torcea lângă mine şi imaginile de aseară mi se derulau în minte. Am putut dormi fără să visez ceva ciudat care să-l includă pe Jake sau Jorge.
Îmi duc mâna între urechile pisicii şi o scarpin încet. O ridic şi o pun jos. Îmi aleg alte haine şi cobor la micul dejun.

>>Din perspectiva Lodovicăi<<

Eu: Marco, îl chemi tu pe Jorge?
Marco: Sigur.
Sunt aşa obosită. Am repetat aseară pentru actorie şi încă mai trebuie să învăţ nişte replici. Nu mă laud cu o memorie de elefant sau cu o punctualitate de invidiat. Profesorul meu de actorie e cam ţâfnos. Va trebui să-l mai suport încă 3 ani.
Îmi torn laptele cald în ceaşca mea roşie şi învârt cu o linguriţă ca să se dizolve praful de cacao. Mâine trebuie să merg din nou la Academie şi sper că mă voi întâlni cu Tini emoticon unsure Trebuie să găsesc o scuză bună şi dacă e nevoie, voi minţi doar ca să fie încă prietena mea. Fac asta pentru binele ei, îşi va da seama.

Marco: Nu vrea să vină.
Eu: Va trebui. Nu va sta acolo pe veci!
Marco: Şi cum îl scot?
Eu: Vorbeşte cu el.-dând din umeri-

Mă duc să răspund la uşă şi lăs lingura în chiuvetă.
Eu: Vin acum.
Ludmila: Hei, bună! Ce faci?
Eu: Micul dejun. Intri?
Ludmila: Da. Mulţumesc!
Eu: Te servesc cu ceva?
Ludmila: Nu. Am fost matinală şi am luat micul dejun repede.
Iau o gură din laptele meu şi îmi simt buza superioară încă plină de lapte.
Jorge-intrând-: Nu ştiam că ne-am luat pisică. :))
Eu: Nu, dra eu ştiam că Jorge s-a schimbat.
Jorge: Oh, trebuie să mă obişnuiesc cu asta. E nou pentru mine.
Ludmila: Cum eşti?
Jorge: Nici eu nu ştiu. Îmi pare rău că v-am băgat în asta!
Ludmila: Înţelegem.
Marco: Da, putem face orice pentru tine. -bătându-l pe umăr-
Eu: Nu chiar orice. Trebuie să îşi asume unele greşeli.
Jorge: Şi ca de obicei Lodo are ceva înţelept de spus. -dându-şi ochii peste cap-
Ludmila: Haideţi să ieşim undeva! Cum făceam pe vremuri emoticon colonthree
Jorge: Nu ştiu ce să zic... nu vreau să ies.
Eu: Mie mi se pare o idee bună.
Marco: Şi mie.
Jorge: Mie nu. Cu Federico m-am certat, şi oricum nu aş suporta să îi văd pe Cande şi Diego cum sunt fericiţi împreună.
Eu: Asta era problema....
Ludmila: Atunci nu îi invităm. :|
Jorge: Şi nu se vor supăra?
Marco: Nu. Asta dacă nu află =))
Eu: Ce gânduri ai, Marco! :))
Jorge: Bine, dar unde să mergem?
Ludmila: La film, la teatru, la un concert, la un suc, în mall.... Ce ziceţi?
Jorge/Marco: Nu la mall! -arătând cu degetul-
Ludmila: Fie, unde?
Eu: La suc ^.^
Jorge: La cafea :o3
Marco: La îngheţată :|
Eu: Deci, într-un bar. Mă duc să mă schimb.

Iau ultima gură din lapte şi pun cana la spălat. Am fugit în camera mea şi m-am schimbat într-o rochie drăguţă, albă cu floricele şi o diademă roşie. M-am încălţat cu balerinii mei albi şi după ce Jorge s-a gândit că ar fi mai bine să mergem pe jos, am plecat.
Am trecut prin parcul central, ca să îşi cumpere Marco o gustare. I-am spus că trebuia să mănânce!
Marco: Mulţumesc, doamnă! -plătind-
Ludmila: Oh, uite o veveriţă.
Eu: Săraca! E urmărită de un câine.
Jorge: Rezolv eu.
Îi ia mărul roşu din mâna lui Marco şi îl aruncă după bietul câine. Câinele pare speriat şi fuge. Probabil la stăpânul lui.
Marco: Ştii, intenţionam să îl mănânc :| -ridicând o sprânceană-
Jorge: Ce? V-am spus că m-am schimbat.
Marco: Cum spui tu...
Eu: Nu era drăguţ dacă era şi Tini? -uitându-mă cu subînţeles la Jorge-
Jorge: Ahm. Încetează!
Eu: Uite barul! -mergând înainte-
Jorge: Ce femeie! -.-
Marco: Ştiu, nu? emoticon colonthree Ai grijă, e a mea!

Intrăm toţi în bar şi ne aşezăm la o masă pentru 4. O chelneră tânătă şi drăguţă vine la noi zâmbind.
Eu: Eu vreau un suc de portocale. Marco?
Marco: Stai să mă gândesc... Un suc de pere!
Ludmila: La fel.
Jorge: Eu nu vreau nimic. -zâmbind inocent către chelneriţă-
Notează repede şi îşi pune carneţelul în buzunarul şorţului. Se întoarce pe călcâie şi îşi flutură coada în aer.
Eu: E şansa ta. Încearcă!
Jorge: Nu. -dând negativ din cap-
Eu: Ai văzut măcar cum se uita la tine?
Ludmila şi Marco sunt prea atenţi la discuţia mea ca să audă şuşoteala mea cu Jorge.
Jorge: Da. Asta e slujba ei. Să fie drăguţă cu clienţii.
Eu: Profită de asta. O poţi uita pe Tini.
Jorge: Parcă era prietena ta.
Eu: Da, dar aşa e mai bine pentru amândoi. Dute după ea.
Jorge: Nici gând.
Eu: Doar ca să încerci. Dacă merge bine, dacă nu, nu.
Jorge: Promiţi că nu scoţi nici un cuvânt?
Eu: Da. Succes! emoticon colonthree

Se ridică şi intră în vorbă cu chelneriţa. Pare tânără, poate mai tânără ca Martina. Dar ce contează? ca ei doi să fie fericiţi. Şi poate fericirea lor nu stă prin a fi împreună.

Ludmila: Lodo, unde e Jorge?
Eu: S-a dus la baie.
Marco: Cred că mă duc şi eu.
Eu: Bine.
Ludmila: Deci planul nostru funcţionează? -şoptindu-mi-
Eu: Da :o3 Nu ştiu cât de bine, dar l-am convins.
Ludmila: Dacă ar afla că l-am scos în oraş doar ca să întâlnească o altă fată! Pfff :)) -chicotind-
Eu: Ludmila, mai încet! Ne poate auzi, dar totuşi. Ai văzut şi tu cum se uitau unul la altul? -aplecându-mă ca să mă audă mai bine-
Ludmila: Se potrivesc aşa de bine! emoticon grin Aşa o poate uita pe Tini.
Eu: Apropo de Tini. Putem proceda la fel şi în cazul ei.
Ludmila: Cu ea trebuie să o luăm mai încet. De obicei băiatul invită fata undeva sau începe conversaţia.
Eu: Suntem geniale.
Ludmila: Briliante.
Eu: Încântătoare emoticon colonthree
Jorge: Enervante -.-